sâmbătă, 30 aprilie 2011

Carti

2 comentarii:
       Acest articol ar fi trebuit scris mai devreme, dar no....

       Nu, n-am sa va mai spun cat de important e sa cititi si nici n-am sa va recomand sa cititi X pagini pe zi. Pentru ca stiti si voi. E vorba despre citate din carti (citite, desigur), care mi-au placut mie sau mi s-au parut amuzante sau interesante. Sa-i dam drumul, zic.

       "In fine, am delirat cat am putut, caci fara aiureala nu e dragoste si tocmai din cauza aceasta, cred eu, ca femeile ne sunt superioare in scrisorile de dragoste.
        Am incheiat epistola mea printr-un compliment si, asta tot ca urmare a profundelor mele observatii. Dupa ce inima unei femei a fost supusa un timp emotiilor, are nevoie de odihna; si am remarcat ca un compliment era, pentru toate, perna cea mai placuta pe care le-o puteai oferi."


      "Fie ai un rival, fie nu ai. Daca ai unul trebuie sa placi ca sa fii preferat inaintea lui; daca nu ai, tot trebuie sa placi, ca sa eviti de-a avea vreunul. In toate cazurile, trebuie sa ai aceeasi atitudine."

                                                                               Choderlos de Laclos, Legaturi prijmedioase




       "-Dar el credea in posedarea de catre diavol.
        -Asta-i o conceptie mult mai lumeasca. Oamenii care inceteaza sa creada in Dumnezeu sau in bine, in general, continua sa creada in diavol. Nu stiu de ce. Nu, chiar ca nu stiu de ce. Raul e posibil intotdeauna. Iar binele e intotdeuna dificil. Dar trebuie sa intelegi, posedarea reprezinta un alt mod de a spune ca cineva e nebun. Cred ca, pentru preot, asta a fost. Sunt sigur ca a vazut nebunia. Poate ca o avusese drept in fata si o numise posedare. Nu-i nevoie sa-l vezi pe Satana cand e alungat. Dar sa fii in prezenta unui sfant... Sa crezi ca acel sfant a avut o viziune. Nu, refuzul nostru de a crede ca asa ceva se poate intampla unor semeni de-ai nostri e vanitate."


       "-Da, spuse baiatul. Cum te-ai schimbat, mai exact?
         -Nu-ti pot spune cu exactitate. Pot sa-ti povestesc despre asta, sa-ti descriu in cuvinte care o sa-ti arate ce valoare are lucrul asta pentru mine. Dar nu pot sa-ti spun exact, asa cum nu pot, de exemplu, sa-ti povestesc intocmai nici ce este experienta actului sexual, in caz ca n-ai facut-o niciodata."


       "-Dar zvonurile referitoare la gaurile cheilor? Ca puteti... sa va transformati in fum si sa va strecurati prin ele?
         -Cat de mult as vrea sa pot, zise vampirul razand. Ce incantator! Mi-ar place sa trec prin tot felul de gauri de chei si sa le simt furnicaturile formelor. Nu, spuse el clatinand din cap. Toate astea sunt, cum se spune azi... rahat?"

                                                                                       Anne Rice, Interviu cu un vampir


Le recomand pe ambele, cu mult drag.

Tulip

        

vineri, 29 aprilie 2011

Capitolul 13

Niciun comentariu:
  Excursia până la mănăstirea bântuită a trebuit să mai aştepte. Deocamdată aveam destule locuri bântuite de care să ne facem griji.
- Poate... poate ar trebui să pleci, i-am spus lui Robert.
- De ce? Te-ai gândit să-mi dai papucii şi să începi să ieşi cu ceva... fantomă de pe aici?
  Am tresărit când am auzit cuvântul fantomă. Deşi la asta mă gândeam şi eu, era ciudat să aud că cineva o spune cu voce tare.
- Nu cred că e tocmai timp pentru glume. Dar, ai văzut biletul. Decât să păţim amândoi ceva...
- ... mai bine numai tu, nu?
- Cam aşa mă gândeam.
- Eşti prostuţă, dar rezolvăm asta mai încolo. Acum... să vedem ce facem cu toate chestiile astea. Ştii, cartierul ăsta era un loc sigur până să vii tu pe aici...
- Da, şi eu mă întrebam ce am făcut să merit toate astea.
- Poate ... există o explicaţie logică.
- Tu nu te saturi niciodată de chestii logice? Hai s-o luăm altfel. Aici sunt fantome. De ce nu au văzut oamenii ăiă... luminiţa aia? Ce i-a ... deranjat?
  Am stat şi doar ne-am uitat unul la altul, serios. După vreun minut am început să râd.
- Ce e?
- Nu pot să fiu serioasă atâta timp. Faţa ta de om de ştiiinţă mă face să râd... Hai s-o lăsăm baltă şi să aşteptăm... să ne ... contacteze ei.
- Să ne contacteze?
- Exact. Ce în filme.
  Eram pe peluza din faţa casei profesorului, iar eu l-am tras pe Robert pe iarbă şi ne-am pus faţă în faţă, turceşte.
- Ce facem acum?
- Stai să vezi.
  Am început să imit vrăjitoarele din filmele ieftine de groază.
- Mmmmm... spirite neliniştite care bântuiţi această casă... Mmmmm... veniţi să ne spuneţi care vi-i baiu'... mmmm
- Tara, ce faci?, m-a întrebat Robert râzând.
- Nu funcţionează?, am întrebat deschizând doar un ochi.
- Cred că... Cred că mai ai nevoie şi de lumânări pentru asta. Şi un fel de glob de sticlă.
- Aha. Asta era problema.
- Te prosteşti des aşa?
- Doar când sunt foarte, faorte speriată şi dezorientată.
  Robert m-a îmbrăţişat. Când mi-am pus mâinile în jurul lui, am simţit ceva ciudat în buzunarul lui. Am scos un plic.
- Ce e asta?
  Fără să aştept cu adevărat un răspuns, am deschis plicul şi am scos bileţelul din el.

Ne întâlnim la 8, aici. Ai face mai bine să nu îţi aduci şi mica prietenă. Dacă află ceva, uit complet de înţelegerea noastră. 
J.A.

  Speriată, extrem de speriată, am întrebat:
- Robert, ce e asta? Ce înţelegere?
- Tara, nu te speria. Te rog, o să rezolv asta... o să fie totul perfect.
- Robert, ce înţelegere?
- E... am aflat cine e J.A.
- Ceeeeeee?
  Am început să plâng, total descurajată. Credeam... speram... eram sigură... Ştiam că Robert e de partea mea. Sau cel puin aşa ştiusem până atunci. Dar acum... Cine ştie ce îşi propuse cu J.A. asta. Şi, pe deasupra, Robert ştia cine e. Dar, evident, evitase să îmi spună, punându-ne atât pe Carmen, cât şi pe mine în pericol.
- Încetează. Te rog, nu are rost. Ar fi fost o prostie să-ţi fi spus ceva. Aş fi riscat prea mult. Acum, încetează. Poate ne urmăreşte, şi chiar nu vreau să ţi se întâmple nimic.
  Ma-am uitat urât la el.
- Oooo, tu... tu... Laşule! Nesimţitule! Fleşcăitule! Tu.... Tu... canalie!....  Tupeist mincinos ce eşti...!
  M-am oprit pentru că nu îmi mai veneau epitete atât de frumoase în minte, dar am continuat imediat:
- Acum te-ai gândit că aş putea fi în pericol? Probabil că dacă aş fi murit, ţi-ar fi fost indiferent...
  M-am ridicat nervoasă, m-am îndreptat spre motocicletă, mi-am pus casca şşi am pornit într-o viteză ameţitoare. Când ieşisem deja de pe stradă, mi-am amintit că uitasem să întreb cine era J.A. Am înconjurat cartierul şi m-am întors în faţa casei profesorului, unde se afla încă Robert.
- Dacă nu-mi spui cine este J.A., promit că ... că te calc.
  Cu o privire şi o voce blândă, mi-a spus:
- Tara, e Leah. Colega ta.
  Am rămas împietrită, dar mi-am revenit în simţiri repede, şi am pornit din nou de-a lungul străzii. Nororc că ştiam să merg cu motocicleta.

Sunshine

joi, 28 aprilie 2011

Recomandare: Anne Murray - You are my Sunshine

Niciun comentariu:
Mai trebuie să spun de ce îmi place melodia asta??? :D


You are my Sunshine
My only Sunshine
You make me happy
When skies are grey
You'll never know, dear
How much I love you
So please don't take my Sunshine away


So let the Sunshine in
Face it with a grin
Smilers never loose
And frowners never win



Îmi place foarte mult şi varianta aceasta , mai scurtă...

... Sunshine

miercuri, 27 aprilie 2011

O zi din viaţa unei piţipoance de Bamboo

11 comentarii:
Sunt tentată sa spun ca doar vantul care bate prin capul complet gol, dar pentru simplul meu amuzament am sa incerc sa ma pun in locul unei pitipoance.

  Deci, dragilor, deci... azi am fost extrem de matinală. Deci m-am trezit la 3 şi jumătate. După-amiaza, bineînţeles. Deci am fost biata de mine azi noapte în club. Nu am stat decât până dimineaţă la 7, că deja începeau să devină incomfortabile tocurile de 35 de centimetri. Deci nu o să vă vină să credeţi.... blonda aia oxigenată (eu am avut un blond cald ieri) a avut fusta mai scurtă decât mine!!!! Mi-a fost aşa de ruşine. A ei avea 4 centimetri şi a mea avea 4.5!!!!!!! Dar bineînţeles, ea nu a respectat regula cu lungimea fustei proporţională cu înălţimea tocurilor, iar ea avea tocurile doar de 33. Proasta! Vaca! Proasta! Tupeista! Lasă că i-o fac eu data viitoare. Oricum, am reuşit să-l iau eu pe bunocul cu 5 BMW-uri care tot se dădea pe lângă ea. (Ştiţi voi... vechiul truc: scapi ceva pe jos şi........... te apleci.)
  Ce o să fac azi?
  Păi o să încep prin a mă cultura. Deci o să citesc despre toaaaate reducerile. Apoi, bineînţeles, trebuie să slăbesc. Deci... shopping. Apoi, după 5 ore de shopping, mă duc la shopping. Apoi merg la solar. Apoi la cosmetică. Apoi la manichiură. Apoi la pedichiură. Apoi... nu o să vă vină să credeţi!!!! Deci nu am fost de ... de ... de ieri de la 2 după-amiaza la coafor. Părul meu plânge!!!!! Apoi merg... la o cafea. Apoi merg la petrecerea aia.
  Deci apoi, clar, merg la sală. Am luat ieri în greutate 117, 89 de grame!!!! Dacă nu dau jos exact 232,21541 nu mai ies din casă. Mă ... mă.... mă călugăresc. Şi.... o să port .... ce poartă călugăriţii. Şi o să mă fac urâtă. Şi ... o să recurg la gesturi extreme, promit. Nu mă dau cu lipgloss........ o oră!!!!!!! Jur!!!! Şi dacă vine.... Trump să mă roage să nu fac aşa ceva, nu renunţ.
   Ieri am crezut că mor. Deci am crezut că fac infarct şi toată mă scurg pe jos!!! Am auzit... vaaai! A fost oribil! Deci am trecut pe lângă un restaurant... mai select, vezi Doamne! De parcă există ceva mai select decât cluburile mele) Deci trec pe acolo... şi ce aud???????  Puţină (câteva secunde).... muzică de operă. A fost oribil. Imediat mi-am pus căştile în urechi şi am pornit muzica lui Inna la maxim... E ca o resuscitare pentru mine.
  Oricum, dragii mei, acum vă POOP, că trebuie să merg la masaj....



Acest post este dedicat din "inima"pentru femeile care au ajuns mari "vedete" la noi (adica foste fete de la pagina 5, majoritatea): Bianca Dragusanu, Daniela Crudu, etc., fete ale caror cea mai mare realizare este... pictorialul Playboy.

luni, 25 aprilie 2011

Atunci cand ne ocupam cu tampenii...

4 comentarii:
       De o buna bucata de vreme primesc si pe facebook, si pe mail, si pe toate cele, mesaje cu sterilizarea cainilor vagabonzi, ca sa se stranga bani, ca semneaza petitia x, ca etc., stiti si voi.

      Bai voi v-ati tampit de cap? Nu sunteti in stare sa faceti ceva folositor si va ocupati cu rahaturi? Nu ma intelegeti gresit, nu am nimic impotriva, iubesc animalele si e foarte bine ca sunt oameni carora le pasa si am inteles ca e o problema care trebuie rezolvata, dar... n-am vazut sa se faca circu' asta pentru copiii care dorm in strada, de exemplu. Adica dupa ceva gen "Tara arde si baba se piaptana", noi, ca de obicei nu vedem esentialul. Am ajuns sa punem animalele pe primul loc, iar omul pe locul 2. Mie, una, nu mie se pare normal, sincer. Da-o naibii acuma, daca am ajuns in asemenea hal ... Cum spunea cineva, in tara asta ticaie o bomba cu rahat si nu mai are mult pana o sa explodeze. Dapai si cand o sa explodeze, dragilor, o sa fie jale si fugiti cat vedeti cu ochii. Si atunci o sa ne aducem aminte ca noi dadeam bani pentru sterilizarea cainilor si alte tampenii in loc sa facem ceva folositor.

      Pitipoance si cocalari avem cat duce trenu', pensionari la fel, de lenesi si putori nici nu mai vorbesc, Oana Zavoranu avem, Inna avem, emisiuni tampite avem si d-alea cu tona, Columbeanca care plange avem, elevi de liceu care n-au auzit in viata lor de Caragiale si care intreaba ce e curcubeul avem, Guta avem, patriarh cu profil de facebook avem... Ne mai trebuie ceva? Iote ce tara frumoasa avem, nu? Avea dreptate ala care spunea ca Romania e o tara frumoasa... numa' pacat ca e locuita.

Tulip

duminică, 24 aprilie 2011

Guns N' Roses - Welcome To The Jungle

Un comentariu:
Asa, ca de  Paste :D :

Tulip

sâmbătă, 23 aprilie 2011

O lume normală?

3 comentarii:
  Cele câteva lucruri pe care le-am auzit sau văzut în ultima vreme, mă convinge să cred că noi ne îndepărtăm de tot ceea ce numeau părinţii noştri normal, tot mai mult.
  Bineînţeles, cu toţii ne dăm seama de faptul că- aşa cum a spus şi Tulip într-o postare anterioară, uităm de tradiţiile specifice sărbătorii pascale, uităm să facem cozonaci şi prăjituri, să dăruim cu drag dintr-ale noastre celor mai puţin norocoşi, uităm de ce vopsim ouăle roşii, uităm să ascultăm ce spune preotul la slujba de Înviere, fiindcă eram preocupaţi să vedem cu ce e îmbrăcată aia de lângă noi.
  Oricum, nu asta voiam să transmit prin această postare.
  Azi, plimbându-mă prin oraş, am dat de un afiş, căruia nu i-am dat importanţă de prima dată. Dar, curioasă şi uimită- sau mai bine spus teifiată-, m-am întors să-l citesc cu mai mare atenţie. Titlul a fost cel care mi-a atras atenţia: EASTER PARTY. Bineînţeles, aşa cum probabil bănuiţi, este vorba de acel gen de petreceri din cine ştie ce club sau bar, unde vin cocalari şi piţipoance îmbrăcate probabil în acele dezgustătoare costume cu rochii miniaturale şi urechi de iepuraş. Sincer, când văd aşa ceva, îmi vine să spun ceva.... nu tocmai potrivit pentru Săptămâna Mare. Eu am fost obişnuită de mică ca, la astfel de sărbători, să ţin cont de tradiţiile vechi, dar -în acelaşi timp- să le accept pe cele noi. De exemplu, de obicei, jumătate din ouă le vopsesc cu binescunoscuta vopea din magazine, cealaltă jumătate vierbând-o- aşa cum se făcea mai demult- în coji de ceapă, decorând fiecare ou cu frunzuliţe de diferite modele, aduate de prin curte.
  Totuşi, îmi dau seama că am cam deviat de la subiect. Deci... să ne întoarcem. EASTER PARTY? Chiar? Îi înţeleg pe cei care nu sărbătoresc Paştele, care nu iau parte la slujba de Înviere, care poate pur şi simplu nu cred... Le respect ideile, chiar dacă nu coincid cu ale mele... Dar nu pot şi n-o să pot să respect niciodată pe nimeni care îşi bate joc de acestă sărbătoare- şi de multe altele- aşa cum fac cei care organizează şi care iau parte la asemenea petreceri. Ce îi aia, oameni buni? Ne adunăm toţi într-un club ca să ce? Să dăm din cur... că mai frumos nu pot să spun, şi astfel ... sărbătorim ceva??????????????
  Vă doare-n cot de tot ce se întâmplă în zilelel astea în lumea creştină?Nu vă interesează chestiile sfinte? Bravo vouă... Disrtraţi-vă! Mergeţi la petreceri! Dar... nu daţi un astfel de nume petrecerilor voastre... Nu arătaţi că ar avea vreo legătură cu această Sărăboare Sfântă. Nu vă bateţi joc în asemenea fel!
  Cei care veniţi la Biserică în acestă seră, nu veniţi - vorba lui Tulip- ca să vă arătaţi noile haine. Nu veniţi ca să luaţi vin cu pâine, şi să beţi după aceea nu ştiu câte pahare şi să vă îmbătaţi cu ele!!! Nu e un lucru normal să-ţi baţi joc în halu' ăsta.
  Un alt lucru care m-a şocat a fost hotărârea Bisericii Ortodoxe să mute sărbătorirea Sfântului Gheorghe- care trebuia să aibă loc pe 23- în a doua zi de Paşti. De ce? Ca să poată să-şi  vopseasca oamenii ouăle, probabil. Oricum... mi se pare aiurea. Dacă sărbătorile se pot muta aşa, oricum, hai să mutăm Crăciunul în iunie, să nu răcim când mergem la colindat....
  Mai era un lucru pe care voiam să vi-l spun... un lucru care nu credeam că este posibil în lumea civilizată- sau cât de cât civilizată- în care pretindem că trăim. Dar... o să vi-l spunem noi mai târziu... nu e tocmai ceva despre care aş vrea să scriu în seara asta.

  Pentru toţi cei care sărbătoresc Paştele aşa cum ar terbui... fie ca Sfintele Sărbători să vă găsescă sănătoşi şi să vă aducă puţină linişte în astfel de zile agitate!
Sunshine

Visul lunii. . .

Niciun comentariu:
  Micuţa fetită cu bucle aurii şi ochişori albaştri din braţele mele adormise înainte ca eu să termin povestea cu prinţese, cavaleri şi mame vitrege malefice. Am culcat-o cu grijă în pătuţ, am învelit-o , apoi am stat pentru câteva minute şi doar m-am uitat la ea. Era aşa de frumoasă. Era tot ce aveam mai bun pe lume. Am sărtat-o uşor pe frunte, încă o dată convinsă că lucrurile aveau să continue atât de perfect pe cât erau de când... Toate aveau să fie perfecte.
  Am intrat în dormitorul meu, scăldat de razele  lunii care alunecau uşor prin perdeaua subţire. Am deschis larg fereastra ca aerul sărat de lângă ocean să potă pătrunde în încăpere, apoi m-am culcat, obosită după o zi agitată.
  Eram la graniţa dintre vis şi realitate, când un zgomot puternic m-a făcut să tresar. Apoape sigură că visasem, m-am întors pe cealaltă parte, aşteptând ca somnul să mă prindă în pânzele sale. Dar nu. Când eram mai mult ca sigură că nu mai visam, am mai auzit un sunet. Un sunet cuoscut- clopoţelul care atârna la baza scării. Toţi ci care nu ştiau de existenţa lui se loveau de el. M-am ridicat încet şi- precaută, m-am apropiat de uşă. Oricine ar fi intrat în casă, acum urca scările. M-am apropiat de noptieră şi am luat de lângă bâta de baseball pregătită special pentru astfel de situaţii.
  M-am întors şi am văzut o siluetă în cadrul uşii.
- O! Eşti pregătită...
- Oricine ai fi, ar fi mai bine să ieşi acum!, am spus cu o voce nu atât de autoritară pe cât mi-aş fi dorit, cu gândul la îngeraşul care dormea în cealalată cameră.
- Deci nu mă mai recunoşti, frumoaso? Se poate?!
- Eu...
  Apoi i-am văzut ochii luminaţi de lună. Era...
- Dar e...
- ... imposibil? Cum să fie imposibil? Nu ştiai...? Cei ucişi îşi urmăresc ucigaşii...
  Am rămas cu capul sus, dar nu am spus nimic. Mă chinuiam să-mi stăpânesc lacrimile.
- Nu mai spui nimic?
  I-am înfruntat privirea plină de dispreţ şi ironie.
- Să nu te temi. Nu sunt o fantomă... Doar că... Ar trebui să te asiguri că ai omorât omul potrivit atunci când ucizi pe cineva. Ar trebui să fii mai atentă.
  Am rămas nemişcaţi, uitându-ne unul la altul. Eu -fără nici o expresie pe faţă, el -cu un zâmbet dezgustător.
- Ştii de ce am venit. Îmi dai fetiţa. Poţi să-ţi continui viaţa cum vrei tu. Nu trebuie să-mi dai nimic altceva. Doar... nu încerca să o iei, şi o să-ţi fie bine. E ultima ofertă. Data viitoare nu o să-mi dai doar fata.
  Nici unul nu a mai spus nimic câteva secunde.
- Deci...?
- Nu!
- Ar fi trebuit să cooperezi de prima dată. Ştiai că eu întotdeauna câştig.
  Un bărbat mai scund a apărut în spatele lui cu fetiţa încă adormită în braţe.
- Eşti o naivă! Aşa cum ai fost mereu!
  A scos ceva, ca o lamă strălucitoare de sub haină, şi s-a apropat de mine. Am văzut în ochii lui ani întregi de tortură, de ţipete, de lovituri. Ani întregi de minciuni... Am făcut un pas în spate, dar m-am lovit de ceva rece.
  Am deschis ochii, speriată. Eram în camera luminată de lună. Singură. Fuseses un vis. M-am ridicat din pat şi m-am apropiat de fereastră. Luna domina totul, exact ca o regină. Era prefect rotundă. Atunci mi-am amintit! Nu fusese un vis! Fusese o permoniţie!
  Am alergat în camera fetiţei, am trezit-o repede şi i-am scos hainele din dulap.
- Ce se întâmplă?, a întrebat somnoroasă.
- Trebuie să fugim!
- Iar? Mereu fugim! Am crezut că am terminat cu asta.
- Şi eu.

Sunshine

vineri, 22 aprilie 2011

Capitolul 12

Niciun comentariu:
Incercam sa-mi pastrez calmul, dar nu reuseam.
-Tara... sa-mi spui daca trebuie sa sun la salvare.
L-am impins si i-am spus:
-Robert, nu fa misto de mine. Nu acum.
-Ok, ok. Ce facem in continuare?
-Nu facem nimic. Ne relaxam.
Eram cu nervii la pamant si chiar aveam nevoie de putina liniste.
-Carmen? J.A.?
-Of! Carmen se descurca... iar J.A. poate sa astepte, crede-ma.
-Bun. Cum ai de gand sa te relaxezi?
Am zambit si m-am uitat strengareste la el.
-Pai... cu tine.
Dupa cum mi-am inchipuit el a ras bine.
-De acord. Am o motocicleta in garaj.
Am facut ochii mari.
-Serios?! Perfect atunci. Deci unde ai de gand sa ma duci?
-La o manastire parasita din apropiere... cica e bantuita de maicute necredincioase.
-Esti nebun... dar nu ma intreci.
-Asta o sa vedem. Ne vedem dupa scoala atunci. De fapt ne vedem la cantina, in pauza de pranz.
M-a sarutat dupa care a plecat. Eu m-am pregatit, lenesa de scoala. Cand sa ies din casa am vazut o scrisoare, strecurata pe sub usa. Prima data am crezut ca e de la Robert, dar dupa ce am citit-o am simtit cum imi pica ceva in cap:

             Asculta-ma cu atentie. Daca ti la viata ta si prietenului tau veti pleca si veti uita tot ce ati aflat pana acum. Daca nu, nu veti fi primii care mor pentru ca stiu prea multe. Fugi.


                                                                                                Am onoarea de a fi,
                                                                                                               J.A.

Am ramas ca traznita. Mi-am bagat scrisoarea in geanta, iar la scoala am stat ca pe ace, asteptand pauza de pranz. Cand a venit acea pauza, m-am repezit in sala de mese si il cautam disperata. In sfarsit! Statea la o masa dintr-un colt al cantinei cu o tava plina de mancare in fata lui. Se vedea ca a luat cat pentru doi. M-am repezit catre el si i-am trantit scrisoarea pe masa.
-Ce-i asata?!
-Citeste!
Am vazut cum i se schimba expresia fetei.
-Cred ca n-am ghicit corect in privinta lui J.A.
-Crezi?!
A impins tava catre mine.
-Mai intai mancam, Tara.
Am inceput sa rontai ceva, dar sincer nu simteam gustul mancarii. Dupa un timp m-am decis ce trebuie sa facem in continuare.
-Eu zic sa plecam azi, asa cum am stabilit.
-Eu sunt pregatit.
-Bun... vom pleca imediat dupa scoala. Doar cat sa impachetez niste mancare.
-Ne vedem atunci.
Cand am ajuns acasa am pus intr-un ghiozdan tot ce consideram ca imi este necesar. Cand sa ies pe usa era sa pic pe Robert, care statea sprijinit de rama cu casca in mana. Am luat-o si mi-am pos-o pe cap.
-Deci? Cata lume voi speria?
-Hmm.. pe nimeni, cu siguranta. Acum hai repede ca ne grabim.
Simteam cum creste viteza kilometru cu kilometru si imi placea la nebunie. Dar ceva avea sa-mi strice acesata placere. In drumul nostru treceam pe langa casa profesorului.
-Opreste! Opreste acum!, am strigat eu.
In pragul usii statea Nicholas (usa fiind deschisa). Si eu si Robert ne-am dat casca jos si ne-am apropiat de Nicholas.
-Nicholas?! Tonul lui Robert era destul de ridicat.
-Eu.. eu doar am murit.
Dupa ce a spus aceste cuvinte complet lipsite de sens, a disparut in casa. Am inchis usa de la intrare cu cheia, dupa ce am intrat, iar cheia mi-am pus-o in buzunar.  Am cautat in toata casa, si am verificat fiecare locsor ascuns, dar nici urma de Nicholas. Am hotarat sa plecam, iar atunci cand am ajuns la usa i-am intins cheia lui Robert ca sa o deschida. El mi-a facut semn sa astept.
-Stai putin, a zis el.
A apasat pe clanta, iar usa s-a deschis fara nicio problema. Ca si cum nu ar fi fost niciodata inchisa.

Tulip

Unde-i criza, bre?

Un comentariu:
Nu, nu e vorba de sarbatori. Mereu mall-urile sunt pline si nu conteaza in ce perioada a anului ne aflam.

Cumparam tot ce ne cade in mana, tot ce ne trebuie si nu ne trebuie. In toate magazinele gasesti promotii 2+1 sau 2 la pret de 1 si toate preturile arata cam asa: X,99 LEI.

Dar mai ales acum, ca sunt sarbatorile, toti producatorii spun ca micsoreaza pretul, cand de fapt il maresc cu mult si nu mai stiu cum sa faca ca sa vanda mai mult. Da' nu-i nimic ca si asa romanii, in perioada asta, cumpara si mai multe rahaturi. Si acum vine intrebarea: Unde naiba e criza aia de care se tot vorbeste? Va las pe voi sa raspundeti. Am citit, undeva intr-un articol ca in Romania, oamenii neglijeaza igiena personala, adica put si nu se spala ca cica n-au bani de sapun si fac economie la apa. Nici nu ma mir. Doar burdihanul si bautura e mai importanta.

Da' nu-i nimic dragilor! Paste-ti in mall-uri in continure ca numai asta mai stiti sa faceti (marea majoritate).

Tulip

joi, 21 aprilie 2011

Tulip&Sunshine 2

Niciun comentariu:
Suna Sunshine:

T: Da tu!
S: Nu ma lua cu "da tu". Ce faci?
T: Supravietuiesc.
S: No ii bine atunci... Ai vorbit cu motociclistii aia sa ne duca la concertul Bon Jovi?

Tulip ramane o clipa mirata.

T: Ce motociclisti tu?
S: Nu te fa ca nu stii!
T: Ce tu?! Esti nebuna?! Ce motociclisti? Io nu recunosc nimic!
S: No lasa... Atunci ma duc singura la concert... mai ales ca e cu o zi inainte de ziua ta.
T: Bine, bine! O sa vorbesc...
S: Tu... merem acolo fara bilete, da' sigur ne baga aia direct la V.I.P-uri cand o sa ne vada.
T: Sunt absolut sigura! O sa ne plateasca si cazarea la cel mai select hotel!
S: Normal tu. Poate ne intalnim cu Inna acolo.

Tulip rade in hohote.

S: Ce tu? Ce razi asa?
T: Cum sa nu! De parca Inna o auzit vreodata de Bon Jovi.

Sunshine spune cu o voce de pitzi:

S: Da fata! Inna si Bon Jovi sunt cei mai buni prieteni! Ce, draga? Nu stiai?
T: Atunci o s-o gasim si pe ea p-acolo printre V.I.P-uri.
S: Chiar tu! Si ne-om imprieteni cu ea si o sa ne bage si pe noi in  showbiz si om ajunge la Hollywood. Acolo o sa jucam in 3 filme si facem bani de nu mai tre' sa muncim toata viata.
T: Da tu, da' nu ramanem la Hollywood ca pe mine ma enerveaza Chuck Norris si nu vreau sa fiu asa rea si sa-l fac de rahat in fata la toata lumea.
S: Nu tu, nu. Ne luam doua insule in Caraibe si ne mutam acolo. Io pe insula mea imi fac un fel de Neverland si o sa am multi copii. Tu ce o sa-ti faci pe insula ta, Tulipo?

O pauza de tacere dupa care Tulipa raspunde foarte serios si aproape in soapta:

T: O manastire.

Atat Sunshine cat si Tulipa o izbucnit in ras de 10 minute nu s-or mai oprit. Normal ca Tulipa glumea, deci sa nu credeti ca vorbea serios.

Si uite asa am ajuns noi de la motociclisti si Bon Jovi la manastire.

Femei intretinute

8 comentarii:
Daca Sunshine v-a vorbit zilele trecute despre femei de cariera, eu m-am hotarat sa va vorbesc despre femeile intretinute. Stiti de ce? Pentru ca imi provoaca greata.

Totul a pornit de la o discutie cu una din colegele de scoala. Vorbeam pe tema asta, iar ea mi-a povestit ca are un prieten care spune ca atunci cand se va casatori vrea ca sotia lui sa stea acasa si sa iasa doar daca ii da el voie si etc. La discutie s-a mai alaturat un coleg care spunea acelsi lucru. Ca femeia trebuie sa stea acasa si sa asculte de barbat. La inceput am ras, dar apoi mi-am dat seama ca exista acea categorie de femei care chiar vor asta. La ce bun sa ai bani care nu sunt ai tai, sa-si bata cineva joc de tine si sa fii buna numai la pat? Adica care e rostul tau pe lumea asta?

  Dar ma uit la o parte din colegele mele si nu le vad facand o facultate si ajungand ceva in viata. Nu le place sa faca nimic altceva decat sa se aranjeze toata ziua si imi dau seama ca asta o sa ajunga, adica sa-si gaseasca unu' cu bani care ii da destul pentru saloane si toale, poate ii face si un plod care pun pariu ca intr-o asa familie nu o sa primeasca nu stiu ce educatie (in sensul ca nu o sa primeasca deloc, iar asta inseamna un prost in plus la marea de prosti din draga noastra tarisoara) si gata. "Traiesc fericiti pana la adanci batraneti."  Eu una as muri daca as ajunge sa traiesc pe spinarea cuiva ca un parazit, sa nu fiu lasata sa gandesc singura si sa nu pot sa fac tot ce vreau. Si nu ii inteleg nici pe barbati. De ce sa alegi sa traiesti cu cineva cu care nu poti schimba doua vorbe si care are capul ala pe umeri doar ca sa nu-i ploua in gat? Doar pentru ca are un piept generos si e buna de... ? Femeile astea, cam pe la 30 de ani arata ca niste carpe.

Si stiti ce-i si mai enervant? Ca astea se dau cele mai credincioase. Pai tu fufa naibii, daca esti asa credincioasa ar trebui sa stii ca femeia ii e egala barbatului si asta nu ii da numai drepturi ci si obligatii. Dar in fine.

In conluzie, genul acesta de.. parazite parasutate care habar n-au de realitate , fac de rusine sexul frumos, iar de ele mi-e cel mai scarba.

Tulip

miercuri, 20 aprilie 2011

Cand soarele apune...

Niciun comentariu:
           Fugeam atat de tare incat am ramas uimita de ce eram in stare. M-am uitat in spate, iar omul cu masca era din nou acolo, urmarindu-ma cu un ranjet sinistru pe fata. Ma uitam disperata in jur si incercam sa gasesc un ajutor. Dar nu gaseam pe nimeni si nimic. Toata strada era pustie. Ma gandeam la ce se va intampla daca ma va prinde. Mi-am dat seama ca s-ar putea ca asta sa fie ultimul apus de soare pe care il vad. Am incercat sa ma bucur, dar nu reuseam
           Apoi mi-a venit o idee nebuneasca, dar care s-ar putea sa ma salveze. Oare ce-ar fi daca m-as opri? Daca l-as infrunta? N-am mai stat pe ganduri si in acea clipa m-am oprit si m-am intors. Cand a vazut ca m-am oprit s-a oprit si el la vreo doi metri in fata mea. Am asteptat. Dar nu s-a intamplat nimic. Doar statea acolo ca o stana de piatra.
          Mi-am spus sa nu ma opresc aici. Hotarata, m-am indreptat catre el si i-am dat masca jos. Am facut ochii mari.
         -Tu...?!
         Si-a pus bratul in jurul taliei mele si m-a sarutat usor. Nu m-am impotrivit.
         -Ce e draga mea? Esti surprinsa?
         -Nu! Deloc! Normal ca sunt! De ce ai...?
         -De ce port masca? Pentru ca toti purtam masca, inclusiv tu.
         -Nu-i adevarat!
         -Mai gandeste-te.
         Nu a mai spus nimic si a plecat. Stiam ca are dreptate. Mi-am dat jos propria masca. M-am uitat la ea. Era frumoasa, dar era un rol prea complicat de jucat pentru ea. Nu eram eu.

Tulip

Alt vis. . .

Un comentariu:
 M-am gândit să vă povestesc şi ultmiul meu vis... Hmmm... Nu atât de interesant ca şi cel cu extratereştri, dar acceptabil.

Deci... Am plecat împreună cu mama, din dragul nostru Cluj tocmai pentru a vedea cea mai înaltă clădire din lume. Hmmm... interesant ţel. Plecând spre acest loc, am ajuns... unde altundeva decât în New York. Mama, foarte sigură pe ea, m-a luat şi m-a plimbat prinre zgârie-nori, până când urma să ajungem la clădirea cu pricina. Eu mă uitam ameţită în sus, încercând să-mi dau seama care dintre acei uriaşi monştri era cel mai mare. Greu...
  La un moment dat am renunţat, poziţia aceea a capului nefiind atât de comfortabilă. O să o văd pur şi simplu când o să ajungem la ea, mi-am spus.
  Ei bine, la un moment dat am ajuns în faţa unei curţi goale: doar un gard de metal şi un mare spaţiu cu iarbă uscată, care nu părea folosit. Era puţin ciudat, având în vedere că în jur fiecare părticică de pământ era acoperită cu beton. A devenit mult mai ciudat când mama mi-a spus:
- Asta e! Cea mai înaltă clădire din lume!
- Asta? Abstract... Stai, stai stai!!!! Care asta? Că aici nu-i nimic.
- Nu... tu, bleago. Sus!
  Îmi ridic privirea şi ce am ocazia să văd? Mult deasupra orcărui zgârie-nor din jur, o clădire plutitoare. Hm. O clădire plutitoare. Văzându-mi nedumerirea naivă de pe faţă, mama mi-a spus:
- Asta e şi ideea. E cea mai înaltă şi mai e şi atât de sus.
  Wooooow!!! Îmi plăcea. Avea forma hotelului ăsta, doar că era acoperită cu cărămidă roşie şi avea geamuri imense. Nici nu mi-a trecut prin cap să întreb de ce pluteşte, de ce e susţinută... Doar... am am hotărât dintr-o dată că ar trebui să fiu şi eu în pas cu moda... şi se părea că noua modă însemna clădiri plutitoare. Aşa cum nu vedeam nimic non-levitaţi, nu vedeam nici o scară.
- Cum intrăm?
- Vezi avionul ăla care tocmai a intrat prin gaura aia mică în clădire? Cred că aşa se intră.
- Ok... Cu avionul.
  Da de unde, aveam să aflu în curând. Nu se intra cu avionul. Doar angajaţii merg cu avionul ne-a anunţat un om de lângă noi. Cu liftu'.
- Care lift?, am întrebat.
  Ca răspuns la întrebare, din... ăăăă.... fundul clădirii... a ieşit o cutie susţinută doar de o sfoară. Nu mă înţelegeţi greşit. Era un lift de sticlă, foarte modern şi frumos. Singura problemă era că- atunci când bătea vântul- se legăna foarte ... interesant. Ca un pendul.
  A venit şi rândul nostru să urcăm cu liftul. Doar 300 de metri până la clădire. Nu-i mult. Mai ales pentru mine care nu pot sta nici pe tocuri că am rău de înălţime...
- Da' o să fie o experienţă unică şi frumoasă, m-a încurajat mama.
  În orice caz, lipită de podea, am ajuns şi în vestita clădire.
- Ne întâlnim aici peste o oră, mi-a spus mama, când am coborât din lift. Distracţie plăcută.
  Abia am rezistat să nu mă apropii de medicii care aşteptau pentru oricine avea probleme cu înălţimea. Oricum, mi-am revenit repede, şi mi-a spus că trebuie să apuc să văd toată clădirea care, se pare, era ca un uriaş mall.
  Primul  lucru pe care l-am făcut a fost să intru pe toate uşile pe care scria ACCESUL INTERZIS. Nu am găsit nimic interesant, doar vestiare...
  Apoi, m-am dus la librărie, mi-am luat o carte, şi am coborât unde urma să mă întâlnesc cu mama (nu înainte de a merge la ultimul etaj şi de a mă lipi de geam ca o plăcintă, încercând să văd dacă nu se sparge. Nu s-a spart....).
  Când a trebuit să cobor cu liftul din clădire, am ameţit de tot pentru că vântul bătea foarte tare, şi liftul se legăna foarte puternic. Cam atât.

Sunshine

marți, 19 aprilie 2011

Fericiti cei ce...

4 comentarii:
         Nu am sa fac obisnuitele urari in aceasta postare.

         Ca de obicei, in perioada aceasta a anului magazinele sunt pline. Omenii iau multa mancare, ca doar trebuie sa manance bine la masa de Paste, multa bautara ca doar nah... asa e romanul, unde nu e bautura nu e veselie si da o gramade de bani pe haine ca vezi Doamne trebuie sa arate bine la Slujba de Inviere, fara sa se gandeasca ca sunt oameni care n-au ce pune pe masa. Dar oare asta e scopul sarbatorii? Sa mancam, sa bem si sa ne aratam tinutele? Se presupunem ca trebuie sa oferim iubire neconditionat. Si la randul nostru sa primim iubire. Sa ne bucuram ca suntem cu familia la masa, ca suntem sanatosi si asa mai departe. Din pacate sarbatorile au ajuns o oportunitate pentru oameni de a-si arata bogatia, dar din pacate nu cea a sufletului pentru ca nu o au si nu o vor avea niciodata.

          Vopsim ouale in toate culorile posibile de intrece curcubeul, nu conteaza ca ele trebuie vopsite in rosu cu un anumit scop, iar cozonacii  nu-i mai facem acasa pentru ca ca ii cumparam gata facuti de la magazin. In casele noastre nu mai miroase a creme de ciocolata si alte delicii pentruca ni se ofera totul pe tava in magazine. Adevarul e ca nu suntem in stare sa pastram traditia.

          Vedeti voi, in astfel de momente sufletul ar trebui sa fie in sarbatoare impreuna cu trupul, nu doar trupul asa cum procedam noi. Peste tot vezi reclame gen: "Deschide si savureaza fericirea", dar in asta consta fericirea? Intr-o sticla de suc?


          Sarbatorile sunt pentru a ne simti bine, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne indopam pana nu mai putem si nici sa picam in primul sant care ne iese in cale, pentru ca suntem beti.

           "Cand vezi in lume ca intr-un teatru, infatisandu-se multi in rolul bogatiei, sa nu crezi ca ei in adevar sunt bogati, ci ca ci numai joaca un rol. Precum cel ce infatiseaza in teatru pe un rege sau pe un comediant, adeseori este un biet om de rand,  asa si cel ce se infatiseaza in teatrul lumii ca bogat, adeseori este cel mai sarac dintre toti. Caci daca i-ai ridica masca, i-ai cerceta constiinta si i-ai ispiti sufletul, ai afla mare saracie de fapte bune si ai descoperi in el pe omul cel mai rau si mai mic. Precum la teatru, noaptea, dupa ce privitorii s-au departat, toti actorii leapada valurile cele mincinoase, si impartii, si comediantii, cei paruti iarasi se arata in chipul lor cel adevarat, tot asa se intampla cand vine moartea: scena s-a sfarsit si toti au lepadat mastile bogatiei sau saraciei. Atunci toti se judeca dupa faptele lor si atunci se arata cine in adevar a fost bogat ori sarac, ales ori injosit." (Sf. Ioan Gura de Aur)

             Incercati sa daruiti celor ce n-au si oferiti speranta pentru ca lumea are nevoie de asta, in ziua de azi.

Tulip

luni, 18 aprilie 2011

6 lucruri care ne fac să zâmbim

2 comentarii:
Leapsa primita de la Roscata, pentru care ii multumim si desigur ca nu am refuzat-o, pentru ca ne-a placut subiectul. Fara alte introduceri sa vedem ce iese:

Tulip: -soarele
           -o carte buna
           -Sunshine
           -cafeaua de dimineata si muzica buna
           -lalelele
           -viata
*nu le-am pus intr-o anumita ordine :D


Sunshine: - sora mea, când e somnoroasă
                  - roua
                  - unele personaje din cărţi (Rhett Butler, de exemplu)
                  - mama, când se uită la un meci de tenis de-a lui Rafael Nadal
                  - mersul desculţă prin centrul oraşului
                  - Tulip, când vorbeşte ... aşa cum numa' ea poate

Nu o dam la nimeni, o ia mai daparte cine pofteste :)





Vacanta

Un comentariu:
      Da mai! In sfarsit dupa atata timp in care ne-am "chinuit" pe bancile scolii, pentru ca nu gaseam o pozitie in care sa dormim mai bine la ore, avem vacanta! O saptamana ce-i drept si e foarte putin si personal consider ca e prea scurta. Astia de la minister fac orice numai sa nu primim vacante mai lungi. Sunt sigura ca daca Craciunul si Revelionul ar pica in aceeasi saptamana, vacanta de Craciun n-ar mai fi de doua saptamani. Oricum nu ne mai trezim cu noaptea in cap, in schimb profesorii, ca de obicei nu au renuntat la temele de vacanta...

        Dar asta nu conteaza prea mult, n-am sa las nimic sa-mi strice buna dispozitie. Maine seara, eu si Sunshine avem programata o piesa de teatru (La rascruce de vanturi, mai exact), asa ca va fi o vacanta plina mai ales ca e frumos afara.

        Azi m-am trezit pe muzica celor de la Queen ,iar cafeaua mi-a prins bine. Va las in compania lor:


Tulip

duminică, 17 aprilie 2011

Sunetul muzicii

Un comentariu:
  Miercuri am avut ocazia să merg la Teatrul Naţional pentru a vedea musicalul Sunetul Muzicii. Sincer, spectacolul a fost uimitor. Pe lângă cântecele superbe pe care probabil toţi le ştim din filmul cu acelaşi nume, decorul a fost pur şi simplu perfect... ce să mai spun de cântăreţi care au fost uimitori, în special copiii care erau foarte, foarte drăguţi şi talentaţi. Spectacolul în sine a ieşit foarte bine, mai ales dacă ştii să apreciezi şi să trăieşti naivitatea cu care a fost scris. Bineînţeles, am câteva cântece preferate, pe care o să vi le arăt şi vouă (nu aş putea să aleg una singură...)

The Lonely Goatherd


My favourite things


Maria (How do you solve a problem like Maria?) 



Edelweiss


16 going on 17


Sunshine

Cine vine la spovedit? Ca dau un 10!

5 comentarii:
           Asa a incercat "draga" noastra profesoara de religie sa ne trezeasca sambata (!) la ora 7 (!) sa ne duca la nenea in fusta neagra sa ne spunem pacatele. La un moment dat o sa ma enerveze atat de tare incat nu o sa-i mai calc pe la ora. Taina Spovedaniei nu e o prostie cu care sa te joci in halul asta, mai ales daca esti profesoara de religie. In fine, de aceasta data colegii nu m-au dezamagit si nu s-a dus nimeni de la noi din clasa la spovedit pentru un 10. Mno ca acuma nimeni nu e prost sa se trezeasaca sambata, la 7 si sa mearga sa se inghesuie cu toate babele acolo si mai sunt si oamenii care se baga in fata ta si nu-si respecata randul si etc. ... mai multe pacate iti faci. Asta nu inseamna ca nu e bine sa te duci, bineinteles.

          Acum... la ce folos sa te duci la spovedit daca te duci pentru un 10? Acolo trebuie sa te duci pentru ca simti tu ca trebuie sa vorbesti cu cineva, pentru ca de fapt asta e. Mergi acolo pentru ca simti nevoia sa vorbesti cu cineva, pentru ca ai nevoie de un sfat. Am ajuns foarte rau daca profesorii de religie ii invata pe elevi sa se spovedeasca din interes. Sincer, a fost o dezamagire pentru mine.

Tulip

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Recomandare: Chris Isaak - Life Will Go On

4 comentarii:
Aţi avut vreodată o melodie pe care aţi putea să o ascultaţi de sute de ori fără să vă plictisiţi? Ei bine, asta pot spune eu despre melodia asta. (Este o melodie din filmul Chasing Liberty, dar nu am găsit un videoclip mai bun... aşa că...)


Sunshine

De la elev la elev

3 comentarii:
Toti elevii se plang ca avem prea multe ore, ca e prea mult de invatat, ca profesorii nu ne asculta, ca manualele sunt facute de oameni… mai putin cu capul pe umeri(ca sa nu spun mai urat),ca etc. Si e adevarat. Dar vine intrebarea: daca s-ar scade din numarul de ore si materia s-ar restrange la strictul necesar, ati invata ceva? Si vine si raspunsul, de care sunt absolut sigura: Nu! Nu ati invata nimic. Stiti de ce? Pentru ca sunteti niste putori. Daca ne da o carte la romana va cacati pe voi pentru 150 de pagini. Sa va fie rusine! Am inteles ca biologia pe care o facem e de faculte, ca matematica nu o intelegeti, ca geografie avem de la 2 la 3 joia si nu aveti chef si asa mai departe… dar macar puneti naibii mana pe o carte ca nu va mananca! Eu cred ca nici daca ar sari bani din carti nu le-ati deschide. Pentru ce aveti capul ala pe umeri? Ca sa nu va ploua in gat?
Degeaba va visati medici si avocati daca va plangeti pentru cateva sute de pagini. La facultate o sa aveti mii de pagini de citit si invatat.  Acolo ce o sa faceti? Ca referate pe net la carti de 1000 de pagini nu cred ca o sa gasiti. Sincer nici nu stiu daca sa-mi fie mila de voi sau nu. Invatamantul din tara noastra e de rahat, dar elevul la fel.

Tulip

vineri, 15 aprilie 2011

Capitolul 11

Niciun comentariu:
  Întrebări... Mereu întrebări... fără răspunsuri. Mă uitam în ochii lui Robert şi am văzut că şi el era la fel de încurcat ca şi mine. Eram amândoi pe verandă, privind răsăritul soarelui, după ce tocmai sosiesem de la ultima noastră vizită în casa profului de arte. Am propus să o sun pe Carmen, dar - ca de obicei- Robert a fost cel raţional şi mi-a amintit că este 5 dimineaţa. După puţin timp, el a hotărât să meargă acasă, ca să poată să intre în camera lui înainte ca părinţii să se fi trezit, iar eu am urcat la rândul meu să mă culc. Eram extrem de obosită după o noapte albă.
  Ajunsă în cameră, şi simţind că am nevoie de aer curat, am hotărât să deschid uşa de la terasă, exact la timp ca să aud o conversaţie... interesantă între Robert şi părinţii lui.
- Ne-ai făcut de ruşine! Cum poţi fii atât de nesimţit?
- Îmi pare rău, dar nu m-aţi anunţat că avem musafiri la cină din timp şi... îmi făcusem alte planuri.
- Alte planuri?! Să nu crezi că nu ştim unde ai fost! Ai fost la fata aceea din vecini... vagaboanda aia! Karla e o fată atât de manierată, de finuţă, de elegantă şi tu ... uite cu cine umbli! Mi-a spus ce ai făcut! Te... desparţi de ea? Cine te crezi tu? Te crezi superior ei? Părinţii ei sunt medici, sunt serioşi, ea la fel...
  Am închis discret uşa şi am început să râd în hohote. Bietul Robert... Vagaboandă!!! Auzisem atâtea lucruri urâte înainte... dar asta era o noutate.

  M-am trezit cam ameţită pe la ora zece, după ce dormisem -cu siguranţă- mult prea puţin. Mi-am făcut o cană maaare cu cafea cu frişcă, dar nu mi-am găsit locul... Trebuia să o sun pe Carmen. Trebuia să vină acasă... măcar până lămuream problema cu profu. Oricum, după cum o ştiam eu pe Carmen... şi după cât de îndrăgostită o ştiam de data asta, probabil era deja pe cale să se mărite. De două ori scăpase ca prin urechile acului de căsătorie, răzgândindu-se în ultima clipă. Dar... de data asta... parcă nu mai aveam atâta încredere în instinctul ei de burlacă convinsă. Trebuia să o sun, dar îi promisesem lui Robert că voi aştepta până ce va veni şi el la mine. Hotărâtă am urcat în dormitor, am ieşit pe terasă şi am început să-l strig... silenţios, astfel încât mama lui să nu mă audă şi să iasă cu mătura la mine... Dar... bineînţeles... nu m-a auzit (nici el nici zgripţuroaica).  Am hotărât să-l sun, dar , dându-mi seama că nu-i ştiam numărul de mobil, am luat cartea de telefon şi nerăbdătoare l-am sunat pe fix, rugându-mă fără succes să răspundă el.
  Am auzit vocea unei femei:
- Alo!
- Alo! Bună dimineaţa... Îmi pare rău că vă deranjez la ora această, dar... pot să vorbesc cu Robert?
- Cine e?
Fără să vreau, mi-a scăpat:
- Vagaboanda...
  Nervoasă, mi-a închis telefonul în nas, iar eu am început din nou să râd. Doamne, oricine îmi spusese vreodată că nu sunt normală... tot respectu'...
  După vreo jumătate de oră, Robert era la uşă.
- Nu eşti normală!?
- Dar...
- N-am văzut-o pe mama atât de nervoasă de...
- Ooops!
- Bine, vorbim mai târziu de asta. Hai să o sunăm pe Carmen... cred că de asta erai atât de nerăbdătoare.
  Mi-am luat telefonul, am format numărul, şi aproape imediat Carmen a răspuns.
- Alo! Bună dimineaţa!
- Neaţa! De ce nu dormi la ora asta? Oh... Lasă-mă să ghicesc... vecinul ăla drăguţ e pe acolo...?
- Carmen...
  Robert a început să chicotească, iar eu i-am dat un cot.
- Ce faci?
- Tocmai m-am trezit...
- Unde eşti?
- Nu  departe. Mâine poate trecem pe la tine...
- Carmen... spune-mi că mâine vii şi... rămâi.
- Tara, nu începe. Ştiu. Ţi-e teamă să mă pierzi. Dar nu mă pierzi. Chiar dacă mă căsătoresc, o să te vizitez des. Poate chiar o să stăm perioade mai lungi în oraş.
- C Ă S Ă T O R E Ş T I?
- Te rog, nu fi dificilă, ştii că m-ai răni dacă... nu ai fi de acord. Dar nu pot să renunţ la tot. Sunt fericită.
  Cum degenerase asemena discuţia??? Nu spusesem mai nimic şi deja eram la căsătorie.
-  Nu!
- Tara, nu complica situaţia.
  Am auzit prin difuzor un zgomot asemănător cu scârţâitul unei uşi, şi Carmen a spus:
- Nu pot vorbi acum. Fii cuminte! Şi să nu te mai aud că spui astfel de prosti!
Apoi a închis.
- Offf! O să se căsătorească cu ciudatul ăla. Şi o să-mi fie unchi. Şi o să se mute ... în partea cealaltă a lumii. Cu pinguinii. Până o să poată pleca pe Marte. Şi n-o s-o mai văd pe Carmen. Şi e un ciudat. Şi cine ştie ce se va întâmpla cu ea. Şi... o să ..
Robert s-a ridicat, m-a prins de talie si m-a lipit de el.
- Gata, Tara. O să fie bine. Într-un fel sau altul o să fie bine.
- Dar...
N-am mai putut spune nimic pentru că i-am simţit buzele calde lipindu-se de ale mele. După m-a luat în braţe.
- Oare ce-ar spune mama ta dacă ar ştii că săruţi vagaboande?
A început să râdă cu poftă.
- Eşti prea inocentă şi plăpândă... Mai bine ca unele lucruri să rămână... mistere pentru tine.
M-am desprins din îmbrăţişarea lui.
- Acum... spune-mi... nu te-ar asculta Carmen dacă i-ai spune să nu se căsătoarescă cu nenea... ?
- Nu i-aş spune. Nu mi-aş permite. Ea... şi-a sacrificat mare parte din tinereţe pentru mine. Nu ar recunoaşte, dar a dat cu piciorul la multe şanse de a fi fericită din cauza mea. Părinţii mei au murit când aveam doar un an.
- Îmi...
- ... pare rău, ştiu. Dar... a fost acum mult, mult timp. Nu am apucat să îi cunosc. Casa noastră a luat foc. Doar tata era treaz. M-a scos pe mine afară şi s-a întors după mama, dar... nu au mai apucat să iasă din iadul acela înfricoşător. Carmen era cea mai apropiată rudă. Sincer, o compătimesc. Să rămâi cu un copil pe cap la 20 de ani, când îţi place să îţi trăieşti viaţa aşa cum face ea. Mereu m-am simţit o povară. Nu ar recunoaşte, dar a dat cu piciorul la multe şanse de a fi fericită.
- Spui că mama ta era sora lui Carmen?
- Da...
- Cum o chema?
- Julia, am spus natural.
- Numele de familie?
- Smith.
- De fată?
- Andrews, am spus neînţelegând rostul întrebărilor.
- Julia Andrews!?
- Da... ştiu... Aproape ca şi actriţa Julie Andrews.
- Nu! J.A. Julia Andrews.
- Oh!

Sunshine

Blogging

6 comentarii:
           Nu, nu am de gand sa va dau sfaturi tampite si sa va spun ce am invatat din blogging pentru ca stiti deja si singuri si pentru ca deja o gramada au mai scris despre asta. De fapt, despre asta vreau sa vorbesc. De ce sa scrii sfaturi despre blogging cand tu habar n-ai despre ce vorbesti acolo? Lasa-i pe cei din domeniu sa se ocupe. Sincer am renuntat la a citi unele bloguri pentru ca au prea multe articole despre blogging si macar de ar fi bune si utile, dar nici atat. Chestii gen "comentariile sunt importante in relatia cu cititorii" si altele de genul sunt chestii pe care le stii de cand intri in aceasta lume... parerea mea. Si inca ceva. Spunea cineva ca trebuie sa scrii pentru cititori. Gresit. Complet gresit. Trebuie sa scrii pentru tine, pentru ca asa simti tu. Daca scrii pentru altcineva se va vedea asta si va iesi rau. Daca pornesti de la inceput ca vrei multi unici pe zi si vrei sa faci bani din blogging la un moment dat ti se va infunda.
          Asa ca astia care nu va pricepeti lasati-o mai moale cu articolele de genul ca habar n-aveti ce spuneti (si nu o spun cu intentia de a fi rea).

Tulip

joi, 14 aprilie 2011

Leapsa cu poze

4 comentarii:
Leapsa primita de la L.G., pentru care ii multumim si fara alte introduceri sa vedem ce iese :D:


Tulip:


1.Ce te face sa te lingi pe degete? Nu cred ca e nevoie sa spun ceva :))



2.Ce-ti incata ochii? Natura, evident:


3.Ce-ti place sa atingi? E doar ce mi-ar place si asta pentru ca cerul pentru mine semnifica curaj si imposibil:



4.Ce mirosuri te incanta? Cafeaua, normal:



Sunshine:

1.Ce te face sa te lingi pe degete? Hmmm...



2.Ce-ţi incântă ochii? Un câmp plin de maci, mângâiat de lumina caldă a apusului...



3.Ce-ti place sa atingi? O păpădie?


4.Ce mirosuri te incanta? Mirosul de asfalt ud... 


Leapsa merge mai departe la Jteph.



Targul de carte, #Cluj

Niciun comentariu:
Am fost ieri la targul de carte Gaudeamus, din Cluj, care se tine in fiecare an. Pentru cei pasionati de literatura si carti, sincer va recomand sa treceti putin pe acolo. N-am putut sa plec de la targ fara sa cumpar vreo cinci carti si cu banii cu care am luat cele cinci carti, intr-o librarie luam o singura carte... poate. In concluzie edituri mari ofera aici cartile la un pret foarte mic fata de cel din librarii. Evenimentul a fost binevenit mai ales ca a fost insotit de personalitati culturale. Carti de literatura, stiinta, spiritualitate, timp liber, publicatii culturale sau volume de utilitate practica (manuale, dictionare, monografii, ghiduri etc.) le gasiti pe toate.




Program:
-miercuri, 13 aprile - sambata, 16 aprilie: 10:00-19:00
-duminica, 17 aprilie: 10:00-14:00

E o ocazie buna sa va imbogatiti biblioteca cu bani putini.

Tulip

Eu

Un comentariu:
Zilele acestea mi s-a pus o intrebare si anume: “Cum reusesti sa fii o femeie atat de puternica, hotarata si cu capul pe umeri?”. Cand am auzit am inceput sa rad in hohote si am crezut ca persoana respectiva glumeste, dar... nu glumea. I-am promis ca am sa-i raspund printr-un articol pentru ca niciodata n-am fost buna de vorbit.

Pentru inceput sa lamurim o chestie. Nu sunt femeie. Vorbesc ca un copil, gandesc ca un copil, visez ca un copil, sunt copil. Buuun. Apoi... hotarata? Eu as spune mai degraba incapatanata decat hotarata. Plus ca nu sunt buna la luat decizii si coordonat chestii. Deci hotarata, nu. Si nu sunt absolut deloc cu capul pe umeri, dar deloc. Sunt cea mai aiurita si impiedicata persoana pe care o cunosti... cred. Iar puternica nu prea cred. Oamenii, sentimentele, lucrurile din jurul meu ma influenteaza destul de mult, chiar daca mai tot timpul ma fac ca nu-mi pasa. Aaaa... uitasem. Si desigur ca orice om, am si eu doza mea de nebunie, care poate e cam mare, dar nu ma derajeaza.

Asa ca te-ai cam inselat. 

Tulip

marți, 12 aprilie 2011

Tulip&Sunshine

2 comentarii:
*Nu, acesta nu este o postare prin care va vom povesti despre cum a aparut blogul. E doar o... conversatie sa zicem :)

Sunshine: Fugim?
Tulip: Fugim! Normal ca fugim!
S: Mno fi atenta, io iau aparatul de fotografiat si tu laptopu' si ne caram.
T: Da si tre' sa ne gasim ceva motociclisti d-aia faini cu plete.
S: Chiar tu! Si io o sa fac poze si tu o sa scrii carti si o sa fim celebre!
T: Da' normal! Si o sa calatorim in intreaga lume pe motociclete... Aia viata!
S: Ioi tu ce fain o sa fie!
T: Da si noaptea ne facem dansatoare, iar ziua merem sa concuram la curse de motociclete. Am rezolvat si cu banii.
S: Plus ce castigam din celebritate.
T: Exact! Si o sa stam pe malul marii la apusul soarelui si o sa bem vin.
S: Da' tu! De abia astept!

O pauza de cateva secunde.

T: Deci maine de la 8 la scoala, da?

Tulip&Sunshine

luni, 11 aprilie 2011

Aida

2 comentarii:
         Saptamana trecuta, miercuri am fost la Aida. Cred ca am mai spus ca-mi place la opera, asa ca opera lui Giuseppe Verdi a fost binevenita. Aida a facut ochi pentru prima data in 1871 la Opera din Cairo, iar la Cluj pentru prima data s-a jucat in 1920.

         Daca stai sa te gandesti bine e destul de banal, nu? O poveste de iubire pe muzica clasica. Si totusi... Si azi sunt povesti de iubire, nu pe muzica clasica, dar oricum nu cred ca este vreuna care va rezista mai bine de un secol. Verdi (si nu doar el) a reusit sa-si faca operele nemuritoare. Chiar si acum dupa mai bine de 100 de ani, lumea mai merge sa vada Aida, Traviata si asa mai departe. Desi trebuie sa recunosc ca muzica din Aida a fost putin mai grea decat cea cu care eram eu obisnuita de la Verdi.

        S-a jucat cu sala plina si m-am bucurat sa vad ca exista oameni care nu asculta porcarii gen Inna sau gen manele. Stiti voi... calitate nu cantitate. Piese ca ale lui Inna gasesti cu sutele, iar de manele nu vorbesc, dar aceste opere sunt complet diferite una fata de cealalta... sunt originale.

        Ca de obicei, am o parte care mi-a placut extrem de mult:



Tulip


duminică, 10 aprilie 2011

#Roboblog

8 comentarii:
      Mno, ca am facut-o si pe asta! Am fost ieri, in Polus sa dam o mana de ajutor la construirea celui mai mare robot din pachete de tigari, 2000 de pachete, mai exact. Robotul comunitatii online clujene-Roboblog. A fost fain pentru ca am cunoscut oameni faini.
     Evenimentul a fost organizat de TVdece si CD Radio gazduit de Polus Center. Prezenti la eveniment au fost desigur oraganizatorii si @Almavarga, @Alex Ursa, @Mihai Labo, @Alex Bartis, @Korodilu, Vasile Manu, Zaineasca, Dan Ciulea, Robin (care a fost seful nostru de echipa), Oana, @monicsibi, Stil Masculin, Mironeasca, Marian Hurducas si nu in ultimul rand Dragos Mone, omul care a facut proiectul. Daca am uitat pe cineva ne pare rau si va rugam sa ne spuneti.
      Si acuma poze:





















Tulip & Sunshine

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Performance

2 comentarii:
Nu stiu cati ati auzit de aceasta parte din arta, dar sunt sigura ca o sa va placa. Eu am auzit prima data, saptamana trecuta la ora de desen si m-a impresionat in mod placut. Vizionare placuta!



Tulip

Recomandare: Guns N' Roses - November Rain

Niciun comentariu:
Melodia asta e pur şi simplu... muzică. Ce să mai spun de videoclip. . . 




And it's hard to hold a candle
In the cold November rain

So never mind the darkness
We still can find a way
'Cause nothin' lasts forever
Even cold November rain

[..]Do you need some time...on your own
Do you need some time...all alone
Everybody needs some time...on their own
Don't you know you need some time...all alone

Sunshine
Ne gasesti si pe Twitter: Tulip si Sunshine si Facebook