duminică, 29 mai 2011

M-am născut între dealuri. (Lumea privită prin ochi de clujean)

Niciun comentariu:
  M-am născut între dealuri. Sunt obişnuită să simt că ele mă protejează.
  M-am născut între dealuri. Ştiu ce înseamnă natura şi forţa ei.
  M-am născut între dealuri. Dar infinitul nu îmi este străin. Dacă nu îl poţi vedea privind înainte, înveţi să-ţi ridici privirea.
  M-am născut între dealuri. Ştiu că, chiar dacă eu reuşesc să scap uneori de ele, sufletul meu este captiv aici.
  M-am născut între dealuri. Aşa am învăţat să urc.
  M-am născut între dealuri. Ştiu că ele nu lasă farmecul şi frumuseţea oraşului să se piardă. Le ţin strâns, nelăsându-le să îşi ia zborul şi să plece spre orizont.
  M-am născut între dealuri. Dacă nu poţi să priveşti dincolo de ele, înveţi să visezi.
  M-am născut între dealuri. Ştiu că, după ce urci, trebuie să şi cobori.
  M-am născut între dealuri. Ştiu că munţii sunt prea înalţi ca să poată fi urcaţi de oricine.
  M-am născut între dealuri. Ştiu că ele lasă lucrurile noi să intre, dar nu lasă istoria să plece.
  M-am născut între dealuri. Sunt obişnuită ca uneori să nu pot vedea soarele din cauza lor. 
  M-am născut între dealuri. Dar ştiu ce fel de lume e dincolo de ele. De asta vreau să rămân aici.
  M-am născut între dealuri. Munţii sunt următorul obstacol.
  M-am născut între dealuri. Aici vântul nu bate atât de sălbatic. 
  M-am născut între dealuri. Ele m-au învăţat că limitele există ca să fie depăşite.
  M-am născut între dealuri. Şi asta mă face să zâmbesc. 

Sunshine

Recomandare: Gândacul de pe deget

Niciun comentariu:
  Melodia aceasta probabil că o ştiţi mulţi dintre voi. Eu sunt pur şi simplu îndrăgostită de simpliatea şi sinceritatea ei. Sper că o să vă placă şi vouă...


Ia-o de mână, 
Citeşte-i în stele
Minte-o că e cea mai frumoasă
Cheam-o mai aproape,
 Lângă pieptul tău,
Să simtă şi ea galopul inimii tale.
Sărută-i gândacul de pe deget,
Scoate-i din păr firul de iarbă,
Ea îţi va zâmbi şi-şi va aminti
În iarbă...


Sunshine

sâmbătă, 28 mai 2011

My five Oscar films

Un comentariu:
Ionut a pornit o leapsa. Simplu. 5 filme de Oscar care-s faine si ne-o placut. Ne cerem scuze de intarziere, dar a fost o perioada cu muuulte teze si chestii nasoale. Am mai primit leapsa si de la L.G. . Sa-i dam drumul, zic.

Tulip:


  1. Slumdog Millionaire 
  2. The Lord of the Rings
  3. Interview with the Vampire
  4. Dangerous Liaisons
  5. Pirates of the Caribbean

Sunshine:
  1. Gone with the wind 
  2. Titanic
  3. The King's Speech
  4.  Sense and Sensibility
  5. The Sound of Music

Leapsa merge mai departe catre Cristian :)


vineri, 27 mai 2011

Capitolul 17

Niciun comentariu:
  Zborul până la Roma a fost foarte plăcut. Cu o singură excepţie: Robert a ţinut să-mi spună tot timpul cât de tare îl doare capul:
- Aşa-ţi trebuie, beţiv anonim!, i-am spus când deja îmi pierdusem răbdarea. Taci şi lasă-mă să mă bucur de libertate.
- Care libertate? Fugim de o nebună care vrea să te omoare...
- Şi de responsabilităţi şi casă şi părinţi şi chestii de-astea.
- Şi de nebună care vrea să te omoare.
  Am luat o pernă, i-am acoperit faţa cu ea şi i-am spus:
- Poate ţi-e somn. Hai culcă-te puţin.
  S-a întors morocănos cu spatele la mine şi m-a lăsat în pace restul zborului. Încă nu-mi venea să cred cât de norocoasă fusesem cu biletele de avion- erau ultimele două...
  Când în sfârşit am ajuns la Roma, am coborât din avion, ne-am luat cele două rucsacuri- doar cu atât plecasem- şi am început să ne întrebăm la ce hotel ar trebui să mergem. Am rămas cu gura căscată când am văzut, printre mulţi alţi oameni, unul care ţinea un carton în mână pe care scria Tara şi Robert. I-am făcut semn lui Rob, care spus imediat:
- Nu putem fi noi. Cine ar ştii?
- Tara şi Robert. Pe bune, acum...
  Fără să mai spun nimic, am mers înspre omul care părea şofer, după cum arăta.
- Mă scuzaţi, cine v-a trimis?
- De la hotel, signorina, a spus cu un puternic accent italian.
- Aha... De la hotel.
  De la ce hotel? Cine ştia că suntem în Roma?
- Nu cred că ar trebui...., a spus Robert.
- Nici eu. Cine v-a spus că suntem în Roma?, l-am întrebat din nou.
- Segnior Garcia. Camera, la hotel.
  Mi-am scos telefonul şi l-am sunat pe Ethan. Într-adevăr, el era cel care ne găsise o cameră. Din păcate nu avea timp să vorbească cu mine şi să-mi explice de unde ştia unde suntem, dar m-a asigurat că era în regulă dacă-l lăsam pe şofer să ne conducă la hotel şi că avea să mă sune să-mi explice totul.
  Deşi Robert era încă vizibil nehotărât, a venit totuşi cu mine ca să-l urmăm pe şofer.
- De ce facem aşa o prostie?
- Pentru că - nu mă întreba de ce - am încredere în Ethan.
- Asta nu o să se termine bine...
  M-am prefăcut că nu-l aud şi am mers mai departe după şofer. Când am ajuns în parcare, acesta a deschis uşa unei maşini superbe. Ascunzându-mi uimirea, am urcat prima.
- O să vezi tu..., mi-a spus Rob încă o dată.
- De ce nu pleci, atunci? Lasă-mă să mă descurc eu...
- Suntem în prostia asta împreună, ok?
- Nu, nu suntem. Carmen e mătuşa mea. Aşa cum ai zis de 50 de ori azi, nebuna aia pe mine vrea să mă omoare. Ce cauţi aici atunci?
- Te iubesc, cred.
- Asta nu-i o scuză, am spus încă aprinsă. Pleacă! Du-te!
  Apoi m-am gândit la ce spusese.
- Să ştii că şi eu te iubesc.
- Mda, ştiu.
  Restul drumului nu am mai spus nimic. Am fost mult mai tăcuţi - de data asta din cauza uimirii - când am văzut hotelul. Era probabil unul dintre cele mai luxoase din Roma.
- Tara, Ethan ăsta... de unde atâţia bani?
- Habar n-am.
  Am intrat şi ne-a fost dată cheia de la o cameră de la etajul 3. Când am intrat am rămas pur şi simplu cu gura căscată. Nu că nu mai văzusem locuri atât de scumpe, ci de faptul că Ethan nu părea tocmai un tip bogat după cum arăta. Imediat m-am întrebat dacă chestia aia era legală...
Ne-am despachetat o parte din bagaje, apoi Rob a întrebat:
- Ce facem acum?
- Cred că ar trebui să... vizităm Roma.
  Abia atunci am observat bileţelul de pe noptieră.
Distraţi-vă, vizitaţi oraşul. Totul este pe banii mei, nu vă faceţi griji. Te sun mai târziu să-ţi răspund la întrebările pe care le ai cu siguranţă, Tara.
Ethan

- Mie-mi convine deocamdată. Hai să coborâm, am spus.
  Deşi încă nu era sigur ce se întâmpla cu el, Rob m-a ascultat şi am coborât la parter, pentru a ieşi în oraş. Când eram chiar în holul hotelului, recepţionreul m-a chemat la el.
- Bilet pentru dumneavoastră, signoreta.

Credeaţi că mă las păcălită atât de uşor? Fugiţi în Roma şi gata, eu nu mai ştiu cum să dau de voi? Vă recomand să fiţi mai grijulii.

  Spre deosebire de cel din camera noastră, ăsta nu era scris de recepţioner. Era acelaşi scris de pe toate celelalte bileţele. 
- Cina a lăsat ăsta?, am întrebat buimăcită.
- Signoreta... Nu ştiu unde a dispărut, a spus recepţionerul uitându-se undeva în spatele meu. A plecat. 
- Acum ce facem?, am întrebat.

Sunshine

joi, 26 mai 2011

Ani de liceu (3)

4 comentarii:
Ieri, clasele de a XII-a au avut festivitatea de incheiere. Lasand la o parte faptul ca toti au avut medii astronomice (gen 9.66 media clasei pe cei 4 ani de liceu) si ca toti faceau si altceva pe langa scoala (gen fotograf acreditat la Clubul CFR), au fost o promotie faina... Inclusiv XII C.



(Socea a fost dirigentele de la XII C)


Cand ma gandesc ca mai sunt doar 3 ani...

Tulip

miercuri, 25 mai 2011

Recomandare: Madonna - The Power Of Goodbye

Niciun comentariu:


Freedom comes when you learn to let go
Creation comes when you learn to say no[...]
Pain is a warning that something's wrong
I pray to God that it won't be long[...]
There's nothing left to try
There's no place left to hide
There's no grater power than the power of goodbye[..]

Sunshine

marți, 24 mai 2011

Ani de liceu (2)

8 comentarii:
Ieri diriga s-a cam luat de noi ca suntem prea dezbracati si suntem indecenti si etc. (atat de fete cat si de baieti). Pe tema asta, una dintre colege mi-a povestit ceva in drum spre casa.

In fosta scoala, tot asa se lua directoarea de unul dintre baieti pe motivul ca umbla prea dezbracat. Si no, atata s-o luat de el pana asta s-o enervat, normal. De nervi, asta s-o dezbracat, da asa, gol pusca si s-o dus la directoare.
-Asa cum e? Tot prea dezbracat?
Copilu' o fost exmatriculat pentru 3 zile.
Dupa 3 zile, or inceput astia sa-l caute, ca doar trebuia sa se intoarca la scoala. Colega fiind buna prietena cu el i-o spus la om.
-Vezi ca te cauta astia.
-Normal! Ca dupa ce o vazut ce mare e...

Mno si ase. Am ras bine :)

Tulip

luni, 23 mai 2011

Europe-Carrie

2 comentarii:
Obsesia mea muzicala de acum. :D



Tulip

duminică, 22 mai 2011

Nu e de ajuns sa vrei!

4 comentarii:
Am gasit asta, la Ionut pe blog. Draga Ionute, fara suparare, dar nu sunt de acord. Din cate am inteles, din comentarii, chestiile alea sunt din ceva carte, sau ceva de genul, nu conteaza, tot nu sunt de acord.

Da, trebuie sa gandim pozitv, dar nu asa. Nu e de ajuns ca gandurile si dorintele noastre sa devina o obsesie pentru noi, sa ne gandim tot timpul la ele. Un cersetor lenes de pe strada se poate gandi in fiecare minut al vietii lui "Vreau un BMW! Vreau un BMW!" ca tot degeaba, nu va avea niciodata BMW-ul daca nu munceste. O mama divortata cu 4 copii, care munceste non-stopt si totusi de abia are din ce trai poate sa-si doreasca o saptamana de vacanta la mare ca nu o va avea. Unu' care n-are logica deloc poate sa vrea cu disperare sa ajunga matematician ca nu va ajunge. (Logica e ceva care se dezvolta pe parcursul vietii. Dar ca sa dezvolti acel ceva, trebuie sa te nasti cu el, altfel e cam greu...)

Iar apoi, mai e faza cu sa refuzam sa ne gandim la lucrurile pe care nu le vrem. Adica daca am obligatii pe care nu le veau si nu-mi plac sa nu ma gandesc la ele. Sa nu ma gandesc ca am facturi de platit, ca am scoala, ca etc. E o prostie, sincer. Daca toti ne-am gandi numai la partea roz a vietii, ce naiba s-ar alege de lumea asta?

Si cam asa, nu e de ajuns sa vrei ceva, trebuie sa si ai curaj sa faci acel ceva, trebuie sa ai niste resurse, iar daca nu le ai trebuie sa fii destul de inteligent ca sa le produci. Simplu. Si dragilor, nimeni nu a spus ca viata e simpla si tocmai greutatea ei o face frumoasa. La tati ni-i greu... da' nu la fel!

Tulip

sâmbătă, 21 mai 2011

X is in a relationship with Y

2 comentarii:

O sa fie scurt. Promit.

Da ma, m-am saturat de relatiile pe Facebook.  Invatati sa va iubiti si in alta parte in afara de online. Oameni buni... nu e bine, sincer. Sa va dau un exemplu. El si ea. Pe Facebook totul e frumos si roz si e multa dragoste etc. Ei bine in viata de zi cu zi lucrurile stau altfel. Adica certuri peste certuri, el o face in toate felurile, ea se razbuna inselandu-l cu primul venit, la fel etc. Daca o intrebi de ce mai sta cu el raspunsul va fi: "Da bine pe Facebook". El iti va raspunde la fel. Poveste adevarata.

WTF?! Oameni buni!!! "You are in a relationship with Y" numa' pentru ca da bine undeva? E normal?! Ultima data cand am verificat nu prea era normal. Adica, sa fim seriosi, pe nimeni nu intereseaza cu adevarat cu cine esti. O sa-mi spuneti ca exista si relatii fericite. Bine. Tot sunt de parere ca dragostea si sentimentele in general sunt ceva care trebuie sa ramana in offline si punct.

Ideea e simpla. Lasati teatrul si prostiile de pe retelele sociale si iubiti-va, certati-va, faceti copii, injurati-va si asa mai departe in viata reala, dragilor.

Si mai e o chestie. Mai nou, tot mai multe fete sunt "in a relationship with" cu alte fete. As vrea tare mult sa-mi explice si mie cineva de ce? Si asta da bine?

Tulip

vineri, 20 mai 2011

Capitolul 16

2 comentarii:
         Chiar dupa ce Carmen si cu Ethan au plecat, i-am spus lui Rob tot. A fost de acord sa plecam. Asa ca urmatoarea destinatie era... Praga!
         In urmatoarea zi am mers la scoala, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Robert termina mai repede decat mine, asa ca planul era sa ma astepte acasa, pregatit sa ne luam talpasita. Cand in sfarsit am terminat cu orele si am ajuns acasa mi-a sarit tandara. Robert si Nicholas statea unul in fata celuilalt, beti. Rob catre Nicholas:
         -Nici unul nu suntem destul de beti ca sa purtam discutia asta, asa ca mai toarna!
         -Stii ce? Cred ai dreptate. Poate o sa mai avem nevoie de o sticla...
         Cand am vazut cat de... Ahh!
         -Hei!!! Casa mea nu e crasma! Ce na...?
         -Tara, nu fii asa... mai bine ia-ti si tu un pahar!, a spus Nicholas.
         -Robert... planurile?
         -Offf acum... dar mai intai... mi-e rau.
         S-a dat jos de pe canapea si a inceput sa se tarasca pe jos, cu incercari repetate de a se ridica, dar... nu prea i-a reusit.
         -Nicholas... ce naiba s-a intamplat aici?
         -Am baut! Nu se vede?
         -Un batranel beat... Frumos. Iesi afara.
         N-a comentat si a iesit afara, spre deosebire de Robert pe propriile picioare.
         M-am dus dupa Robert la baie.
        -Esti bine acolo? Sper ca n-ai picat in...
        -Sunt bine, Tara, m-a intrerupt el. Dar.. imi trebuie un prosop, vezi tu... a trebuit sa fac dus.
        -Da? Atunci eu ma duc la bucatarie si tu iesi, frumos si mergi si cauti un prosop, bine?
        -Tara! Serios?!
        -Da, Rob, serios.
        -Unde ai prosoape?
        -Sus, in dulapul de pe coridor.
        Am auzit doar un oftat si m-am pornit catre bucatarie, zambind. In drum spre bucatarie, am observat o foaie strecurata discret pe sub usa.

               "Iti dai seamna ca nici unul nu e asa doar de la bautura, nu? Gandeste-te! Rob al tau sa bea       atata? Hmm... parca nu. Praga trebuie sa astepte."

        Nu era semnata, dar stiam de la cine e.
        -Robert!
        -Aici, sa traiti!
        Avea doar prosopul infasurat pe el si culmea... se tinea pe picioare!
        -Mi-ai facut casa crasma... iti aduc si o bara, ceva? Poate faci si un mic dans... dar sa ai grija unde arunci prosopul ala cand...
        -Tara, radea in hohote, n-am de gand sa dau din fund, bine?
        -Bine, bine... Cata cafea poti sa bei?
        -Nu beau.
        -Ei bine, o sa bei. Trebuie sa te trezesti, trebuie sa plecam.
         Praga poate ca o sa astepte, dar Roma cu siguranta nu.

Tulip

joi, 19 mai 2011

Miracole . . .

Niciun comentariu:

  Era o zi caldă de mai, iar noi stăteam pe plajă şi ne uitam la norii pufoşi de pe cer

- Crezi în minuni?, am întrebat gândindu-mă încă la o poveste citită recent.
  În loc de răspuns, m-a ciupit.
- Au! De ce ai făcut asta?
- Te-a durut?
- Puţin...
- Atunci cred în minuni.
- Lasă prostiile astea şi răspunde-mi la întrebare.
- Minuni de genul... vindecări miraculoase sau apariţii misterioase?
- Da...
- Nu ştiu ce să spun. Dar tind spre nu. E complicat... Poate dacă aş fi văzut aşa ceva. Tu?
- Da.
- Da? Aşa... Simplu? De ce?
- Pentru că e simplu să crezi.
- Dacă ar fi aşa simplu, ar crede mai mulţi.
- Probabil. Voiam să spun că pentru mine e simplu.
  După un moment am adăugat:
- Oricum, nu poţi spune că nu îţi complici şi mai mult viaţa dacă nu crezi. E greu să găseşti explicaţii pentru lucrurile care oricum nu pot fi explicate de mintea umană.
- Sunt atâtea lucruri care au fost considerate minuni şi, în cele din urmă, au fost explicate.
- Şi atâtea care nu vor fi niciodată explicate. În plus, gândeşte-te cât de pierduţi şi fără speranţă suntem dacă ne gândim că nu există nimic mai presus de noi.
- Nu am spus că nu cred în Dumnezeu.- Avea dreptate. Nu spusese chiar asta.- Probabil că există şi probabil că face lucruri supranaturale...
- Pe care tu refuzi să le numeşti miracole.
  După o pauză de câteva minute, a spus:
- Într-un fel, ai dreptate. Dar, lasă-mă să mă mai gândesc la asta.
- Bine. Hai să înotăm, ce spui?

Sunshine

luni, 16 mai 2011

Recomandare: Tatiana Stepa - Spune-mi ceva

Niciun comentariu:
Versurile superbe ale regretatului Adrian Păunescu . . .


Probabil drumul meu va duce-n iad
Mă-mpiedic de o lacrimă şi cad
Şi iar adorm şi iar mi-e dat un vis
Că biata cifră doi s-a sinucis[...]
Dac-am să te chem
Dă-mi măcar un semn
Fie şi-un blestem
Din partea ta
Totuşi nu ştiu cum
Pentru-atâta drum 
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva...
Spune-mi ceva...[...]
Că plec şi mor şi plâng şi te iubesc[...]

Sunshine

duminică, 15 mai 2011

Primăvară

2 comentarii:






Imagini: Sunshine

sâmbătă, 14 mai 2011

Despre Eurovision

4 comentarii:
            Din curiozitate, mi-am facut si eu putin timp azi sa ascult melodiile de la Eurovision. Ce sa spun? M-a cam lasat rece. Melodia cu care participam noi (adica asta) e un mare fas. Suna nici cum. Adica mie personal nu mi-a placut (daca nu sunteti de acord cu mine, nu pot decat sa dau din umeri). Cred ca cei de la Hotel FM puteau mai mult. De fapt, ca sa fiu sincera, majoritatea melodiilor de acolo sunt nici cum. Singura melodie care mi-a placut cat de cat a fost a celor din Danemarca. In rest, mi-e greata.

            Unde e frate originalitatea? Toate piesele alea parca sunt la fel. Nu-mi place... Nu-mi place! Artistii aia incearca atat de mult sa imite ceea ce numim noi mari vedete, incat se pierd pe ei. Si nu e chestie de voce. Pentru ca majoritatea celor care merg acolo, cam au voce. E strict legat de melodiile tampite si de versurile din melodii care sunt si mai tampite. In fiecare an e tot mai rau si mai rau. Intr-o vreme ma uitam si eu si imi placea, dar acum... da-o naibii. Ar fi pierdere de timp.

             Si, frate de unde naiba i-a luat Irlanda pe aia doi cu creasta de cocos? :|

Tulip

Carti (2)

Un comentariu:
  Vorbeam intr-o postare anterioara despre cartea Misterul regelui (Despe scris) a lui Stephen King. Si mai spuneam ca e geniala. Uite ce e, nu coteaza ca scrieti poezie, fictiune sau pur si simplu faceti blogging. Cititi-o si veti scrie altfel!


         Cateva (bine, cateva e putin spus) pasaje care mi-au placut:

         "Cartea de fata e scurta pentru ca majoritatea cartilor despre scris sunt pline de porcarii. Scriitorii de fictiune, inclusiv subsemnatul, nu inteleg foarte multe despre ceea ce fac - nu stiu de ce functioneaza atunci cand e bine, nici de ce nu functioneaza atunci cand e rau. Mi-am facut socoteala in felul urmator: cu cat cartea e mai scurta, cu atat mai putine porcarii incap in ea."

        "Daca ma pacalesti o data, rusine sa-ti fie. Daca ma pacalesti de doua ori, rusine sa-mi fie. Daca ma pacalesti de trei ori, rusine sa ne fie amandurora."

        "Daca ma gandesc bine, apartin unui grup destul de restrans de privilegiati: ultima generatie de romancieri americani care au invatat sa citeasca si sa scrie, inainte sa invete sa-si manance portia zilnica de prostii televizate. S-ar putea ca asta sa nu fie important. Pe de alta parte, daca abia acum o apucati pe calea scrisului, n-ar fi poate o idee rea sa desfaceti izolatia cablului de alimentare al televizorului, sa-l infasurati pe un cui si sa-l introduceti apoi in priza. Vedeti ce sare in aer si pana unde ajunge.
Asa, de curiozitate."

         "Hai sa lamurim un lucru chiar acum, bine? Nu exista un Depozit de Idei, nici Centrala cu Povesti, nici Insula Bestsellerurilor Ingropate; ideile pentru povesti bune par sa vina literalmente din nimic, iti cad in poala din senin [...]. Datoria ta nu e sa gasesti acele idei, ci sa le recunosti atunci cand se arata."

         "[...] scrie cu usa inchisa, rescrie cu ea deschisa."

         "A functionat. Casnicia noastra a durat mai mult decat toti liderii lumii cu exceptia lui Castro, iar daca vom continua sa discutam, sa ne certam, sa facem dragoste si sa dansam pe notele celor de la Ramones - gabba-gabba-hey - probabil ca va continua sa functioneze."

         "[...] literatura de calitate poate fi deopotriva ametitoare la nivel emotional si pregnanta la nivel intelectual."

        "Scrisul e o ocupatie solitara. Sa ai pe cineva care crede in tine conteaza enorm. Nu e nevoie sa tina discursuri. De obicei, sa creada e deja suficient."

       "Uneori trebuie sa continui si cand nu ai chef, iar alteori faci un lucru bun chiar si atunci cand ai senzatia ca nu faci decat sa rascolesti rahatul cu lopata."

       "Lumea vede un prostovan, fara-ndoiala, dar e-un prostovan fericit, si toata lumea il adora."

       "Viata nu e un suport pentru arta. Invers stau lucrurile."

       "[...] nu pot minti spunand ca nu exista scriitori rai. Scuze, dar exista multi scriitori rai."

        "Ceea ce urmeaza e tot ce stiu despre cum sa scrii fictiune de calitate. Voi fi cat mai concis posibil, pentru ca timpul vostru e valoros si la fel e si al meu, si stim bine cu totii ca orele pe care le petrecem vorbind despre scris sunt ore pe care nu le petrecem chiar scriind. Voi fi cat mai optimist posibil, pentru ca asa-mi sta in fire si pentru ca iubesc meseria asta. Si vreau sa o iubiti si voi.
[...]
         Daca vreti sa fiti scriitori, trebuie sa faceti doua lucruri mai presus de orice: sa cititi mult si sa scrieti mult. Nu exista nicio cale de ocolitoare, cum nu exista nicio scurtatura."

         "[...] iar destul de des din cartile proaste ai mult de invatat decat din cartile bune."

         "Daca nu scriu zilnic, personajele incep sa mi se stearga din minte - incep sa semene a personaje, in loc de oameni adevarati."

         "Daca pe de alta parte, ajungeti la concluzia ca sunt nebun, nu face nimic. Nu veti fi primii."

                                                                                       Stephen King, Misterul regelui (Despre scris)


          Asta e doar o mica parte din insemnarile care mi le-am facut eu, dar sper ca va placut.

Tulip

vineri, 13 mai 2011

Capitolul 15

Niciun comentariu:
  Trecuseră două săptămâni, dar Leah nu-şi făcuse apariţia. Robert începuse să se obişnuiască cu gândul că poate pur şi simplu se săturase să mă sperie şi plecase. Eu, pe de altă parte, nu puteam deloc să mă calmez. De câte ori Rob îmi spunea că ar trebui să fiu mai relaxată, îmi sunau în cap cuvintele rostite de Leah într-o banală discuţie pe care o avusesem înainte să aflu că e J.A:
- Scumpo, eu niciodată nu mă dau bătută şi nu las nimic neterminat.
  Doar gândindu-mă că ar putea să le facă ceva lui Carmen sau Robert, sau să intre noaptea în dormitorul meu mă făcea să tremur.
- Cum să mă calmez?, l-am întrebat pe Robert într-o zi. Fata aia nu e întreagă. Şi nici nu am înţeles de ce făcea ce făcea. Care e legătura ei cu Carmen. Şi ciudatul ăla de Nicholas?
- Eşti isterică.
  Ştiam că avea dreptate. Tot ce făceam demonstra că devenisem o isterică. Niciodată nu fusesem atât de fricoasă şi agitată cum eram în acele două săptămâni. O sunam pe Carmen de două sau trei ori pe zi, ca să văd dacă e bine. În plus, deja se întâmplase de două ori să-l sun pe Robert noaptea să îşi ia polonicul şi să vină să vadă dacă nu e cineva jos, pentru că mi se părea că am auzit sunete.
  Sfârşeam prin a adormi la el în braţe, din moment ce insista să stea cu mine restul nopţii pentru a nu mai trebui să facă de câteva ori drumul dintre casele noastre. Cu toate că se întâmpla să mi se pară că cineva e în spatele meu şi mă urmăreşte, că cineva e în casă, că cineva se uită la mine ciudat pe stradă, că aveam să o văd pe Leah la cantină, la prânz, se părea că totul era în ordine. Doar un mic lucru nu era tocmai bine- o luam razna. Deveneam de-a dreptul paranoică uneori.
 Vă daţi seama că era aproape să leşin când am intrat în casă şi Carmen era acolo, ca o surpriză. Ce aş fi făcut dacă aş fi dat chiar de Leah o dată în felul ăsta? Chiar nu ştiu. Nu mi se întâmplase niciodată să nu fiu stăpână pe situaţie, dar acum mă simţeam de-a dreptul descurajată.
  Am vorbit puţin cu mătuşa mea şi chiar i-am pregătit ceva de mâncare. De fapt, sinceră să fiu, l-am lăsat pe Robert să se ocupe el de bucătărie. Oricum, am fost supărată pentru că domnul Garcia nu ieşise niciun minut din bucătărie şi nu ne lăsa să vorbim doar noi două. Carmen părea fericită. Nu am vrut să o îngrijorez, aşa că nu i-am spus despre nicio ameninţare cu moartea sau despre fantome. Am lăsat-o să trăiască mai departe fericită cu profu' şi cu naivitatea ei.
  Dar, o idee genială mi-a venit la un moment da. M-am dus sus şi am adus o poză cu mine şi cu Leah... făcută în vremurile bune. Începând să vorbim despre şcoală, când am spus că vreau să-i arăt o poză cu fata cu care mă înţelegeam cel mai bine. Am avut grijă să o vadă şi Ethan - pentru că, deşi proful meu, îmi permitea să-i spun aşa. Când a văzut-o, a făcut ochi mari şi a expediat-o pe Carmen în bucătărie, sub pretextul că ar trebui să-l ajute pe Robert la spălatul vaselor. Rămasă singură cu el pe verandă, l-am întrebat într-un fel timidă:
- S-a întâmplat ceva?
- Asta e prietena ta?
- Da...
- Doar ai încredere în mine şi stai departe de ea. Nu e în regulă.
- De ce?, am întrebat încercâd să nu pară că nu ştiu deja răsunsul.
- Din cauza ei am....
  Părea că nu mai voia să-mi spună nimic, dar am insistat:
- Ai...?
- Am îndepărtat-o pe Carmen de locul ăsta. Fata aia e periculoasă.
- Pentru Carmen!?
- Şi pentru tine, dar Carmen e ... principala ţintă.
- Ce vrei să spui? Ce are Leah?
- Nu mai juca teatru, fetiţo. Mai vine la şcoală?
- Păi... nu.
- Atunci ne caută. Ultimul meu plan era să plecăm în Franţa. Acolo voi merge cu Carmen. Ai încredere în mine,o să fie bine.
  M-am uitat la el, neîcrezătoare.
- Nu auzi? Nu o să i se întâmple nimic. Eu... o... o iubesc. Nu o să permit nimănui să se apropie de ea.
  Ceva din privirea lui m-a făcut să-l cred.
- Bine.
- Cât despre tine... Ai avut noroc până acum, dar nu ştiu cât o mai poţi ţine aşa. Îţi dau adresele mai multor prieteni de-ai mei de prin Europa. Du-te şi... mai stai pe la unul sau altul. Îţi dau eu câţi bani ai nevoie, doar pleacă odată din oraşul ăsta blestemat.
- Dar... Carmen?
- Nu-i spune acum. Mai aşteptăm. Uită-te ce naivă e. Aşadar, pleacă. Doar... să ... Robert ăsta... ai încredere în el.
- Cam da.
- Atunci, când răspunsul va fi un da hotărât, îţi voi da voie să-l iei cu tine.
- Am încredere în Robert.
- Bine. Ia-l cu tine. Dar, la primul semn, intră la bănuieli. Ceva nu-mi place aici. Oricum, nu-ţi face griji pentru mătuşa ta. Ne-am înţeles?
- Cred... cred că da.

Sunshine

miercuri, 11 mai 2011

Vis de primavara

Niciun comentariu:
Pentru simplu fapt ca suntem in mai...


(Cred ca e prima melodie romaneasca de la noi de pe blog.)

Tulip

Ce e acela un lider?

4 comentarii:
Am dat peste chestia asta si am spus sa raspund, pentru simplu fapt ca vreau sa ma cunosc pe mine.

Ce este un lider? Sa vedem... Un lider e un om care-i conduce pe ceilalti, fara ca ei sa se simta condusi. Un lider e acela care se respecta destul incat sa-i poata respecta pe ceilalti si sa castige la randul sau respect. Un lider nu e cel care bate cu pumnul in masa si taie gaturi ci acela care discuta cu tine la aceeasi masa jerpelita in barul de pe strada alaturata. Un lider e acela care mai intai, da celor pe care ii conduce, chiar daca stie ca lui s-ar putea sa nu-i ramana nimic pentru ca stie ca mai tarziu are de castigat .Un lider e acela care stie sa faca lumina acolo unde nu e. Un lider influenteaza. Un lider stie sa asculte. Un lider stie ca e ales de oameni si tot de oameni poate fi dat jos.

Desigur, un lider este pe masura oamenilor care l-au ales. Daca oamenii sunt prosti, liderul va fi de zece ori mai prost, daca oamenii sunt inteligenti, liderul va fi de zece ori mai inteligent, daca oamenii sunt intelepti, liderul va fi de 10 ori mai intelept... si asa mai departe.

Acum, dragii mei, va recunoasteti liderul care va conduce ca si lider? Eu una, nu.

Tulip

marți, 10 mai 2011

O simplă întrebare. . .

2 comentarii:
  Am prins puţin curaj, apoi am început să-i spun, privind-o în ochi:
- Îmi pare rău, dar eu nu mai pot continua aşa. E prea greu. Eşti complicată şi oricum e prea mare distanţa. În plus, şi tu ai spus că o pauză ar fi bună.
  Se uita la mine cu ochii măriţi de uimire.
- Nu, nu plânge. E în regulă. Putem rămâne prieteni şi...
  A început să râdă în hohote. Am rămas cu gura căscată, incapabil să mai spun ceva. Nu la această reacţie mă aşteptam.
- Băiete, o să-ţi dau un sfat, a spus.
- Ce... ce vrei să spui?
- Nu te mai uita la telenovele! Auzi... putem rămâne prieteni. E prea complicat.... O iei razna şi începi să vorbeşti ca oamenii ăia. Cine te crezi? Ceva Fernando sau Alejandro sau...?
- Dar...
- Dar ce? Am auzit frazele astea de destule ori ca să fiu cu totul dezgustată de ele. Sunte penibile. Îmi pare rău să te anunţ şi să-ţi distrug cu totul momentul de glorie, dar dacă  nu spuneai tu asta... aveam s-o spun eu curând. Bineînţeles, nu aş fi putut spune chestiile alea. De la mine ar fi sunat mult, mult mai inteligent.
  Eram de-a dreptul furios. Ţineam la ea, dar mă anunţa că- pentru ea- totul fusese o joacă.
- Tu nu poţi lua nimic  în serios?, am întrebat.
- Nu.
  Când a spus asta am văzut iar strălucirea aceea ciudată din ochii ei. Aceea care arăta că simţise şi ea. Ca un om. Dar asta fusese demult. Foarte demult.
  Din păcate, trecuse destul timp de atunci ca inima ei să fi avut timp să îngheţe complet. Aşa o găsisem, aşa o lăsam acum :rece ca gheaţa. Totuşi, un lucru mă deranja. Niciodată nu avusese destulă încredere în mine încât să-mi spună care fusese evenimentul care o făcuse să devină aşa.
- Îmi spui şi mie ce ţi s-a întâmplat? Ce te-a făcut să fii atât de rece?
  Deşi mi-am imaginat că nu avea să înţeleagă ce întrebasem, a înţeles instantaneu. Zâmbetul batjocoritor i-a pierit şi o furie înfricoşătoare a cuprins-o dintr-o dată. Era de nerecunoscut când mi-a spus încruntată:
- Îmi pare rău că ai întrebat asta.
 A fugit înspre mine şi...


Sunshine

Are You A Bookworm?

3 comentarii:
Leapsa primita de la L.G., pentru care ii multumin. E o leapsa foarte faina asa ca sa vedem ce iese.


Tulip:


1. Ce cărţi ai citit anul trecut?


Sunt destul de multe, dar printre ele se numara:  La rascruce de vanturi de Emily Bronte, Moartea semneaza indescifrabil de Rodica Ojog-Brasoveanu, Jane Eyer de Charlote Bronte, Ingeri si demoni de Dan Brown,  The Shining de Stephen King, Bel-Ami de Guy de Maupassant, Joia dulce de Jhon Steibeck, Climate de Andre Maurois  si etc.
  


2. Ce carte/cărţi citeşti în acest moment?


Momentan Misterul regelui (Despre scris) de Stephen King si trebuie sa mentionez ca e geniala. Si pe langa asta Grasa si proasta de Rodica Ojog-Brasoveanu, alta carte buna.


3. Ce cărţi vei citi în acest an? 


Sincer, habar n-am. Am o lista, cu care am inceput destul de bine, zic eu.


4. Care e cartea ta preferată ?


N-am asa ceva. Nu exista o carte preferata. Din toate cartile inveti ceva... daca stii cum sa citesti, desigur.


5. Care este melodia care îţi creează o stare relaxantă atunci când citeşti?


Muzica in timp ce citesc ascult doar atunci cand galagia din jurul meu e prea mare. In rest imi place sa fie liniste deplina.


6. Ai da banii pe o carte interesantă sau pe o trusă de farduri?


Nu prea sunt eu cu fardurile si prostiile de genul asta, chiar daca sunt fata, dar da! As oricand banii pe o carte buna. 


Sunshine:


1. Ce cărţi ai citit anul trecut?


Să vedem... este o listă ceva mai lungă, dar o să vi le spun pe cele care mi-au plăcut cel mai mult:
Vraciul de T.D.Mostowicz (2 vol.), Scrisoare de dragoste de Mihail Drumeş, Testamentul lui Sherlock Holmes de Bob Garcia, 13plicuri albatrstre de Maureen Johnson şi mai multe de Agatha Christie.


2. Ce carte/cărţi citeşti în acest moment?


Citesc şi eu Misterul regelui de Stephen King. Pe deasupra e cartea de care nu mă despart niciodată - Mândrie şi prejudecată, iar acum două zile am început să citesc şi Doamna Bovary.


3. Ce cărţi vei citi în acest an? 


Sincer, lista e destul de lungă. Abia aştept vacanţa de vară pentru a mă pune serios pe trebă. Printre cele pe care ţin neapărat să le citesc anul ăsta sunt câteva de Jane Austen, Agatha Christie, Gabriel Garcia Marquez,...


4. Care e cartea ta preferată ?


Păi eu pot spune că am două cărţi preferate. Mândrie şi prejudecată de Jane Austen şi  Pe aripile vântului de Margaret Mitchell sunt cărţile pe care nu o să mă satur niciodată să le recitesc. Oricum, sunt multe cărţi care îmi plac şi multe altele care-mi vor plăcea foarte mult, dar în acestea două am găsit tot ceea ce-mi palce mie la o carte.


5. Care este melodia care îţi creează o stare relaxantă atunci când citeşti?


Nu cred că este o melodie anume care să mă relaxeze. Este pur şi simplu muzica pe care o ascult de obicei şi pe care oricum nu o mai aud dacă îmi place mult cartea şi pot să mă pierd cu adevărat printre paginile ei. Dacă citesc ceva care mă captivează foarte mult, ar putea fi bombardament afară şi eu să nu-mi dau seama...


6. Ai da banii pe o carte interesantă sau pe o trusă de farduri?


Farduri??? Comparăm fardurile cu o carte bună? 
Dacă chiar vreţi să fiu sinceră, nu am nici o trusă de farduri, dar am dat o groază de bani până acum pe cărţi.


Merge mai departe catre Roscata Pavel Ionut si cine mai doreste sa o preia.

luni, 9 mai 2011

Amintiri

Niciun comentariu:

             Stateam imbracata doar in lenjerie, pe un scaun, in fata patului, privindu-mi victima si savurandu-mi cafeaua. Saracul! Nici nu stia ce l-a lovit. Inca statea, acolo, dormind ca un copil printre asternuturile albe.
             Ceva m-a deranjat din acea stare de perfectiune in care credeam ca sunt. Era ceva care... vibra. Si ma enerva. Am inceput sa caut printre hainele aruncate pe jos, la intamplare, de seara trecuta si am dat de telefonul meu, care suna de zori. Cine naiba suna la sase jumate dimineata?! Dar cand m-am uitat la numar am ramas nemiscata si putin blocata. Stiam cine e, stiam cine n-ar fi trebuit sa fie. Am raspun pana la urma.
             -Karla. Vocea lui tremura.
             -J.
             -Hei, am ne voie de putin ajutor. Bine... mai mult ajutor, chiar.
             -Stii? De obicei oamenii se saluta si... ei bine stii si tu. Sau ar trebui sa stii. Mai ales cand acei oameni nu s-au mai auzit de 20 de ani.
             -Stiu, Karla, dar sunt disperat.
             Disperat. Habar n-avea ce inseamna sa fii disperat.
             -Mi-am dat seama. Ce s-a intamplat, J.?
             -Pai... trebuie sa vii aici.
             -Ce te face sa crezi ca, daca suni la 6 dimineata si imi spui ca esti disperat, eu te voi ajuta?
             -Nu cred, eu doar sper.
             -Speri prost. Am stat putin pe ganduri. Ce pierdeam daca il ajutam? De dragul vremurilor trecute... Unde esti?
             -Tot acolo.
             -Tot acolo? Unde e visul tau de a vedea toata lumea?!
             -Poveste lunga... Deci ma ajuti?
             -Asta spune-ti toti. Poveste lunga. Dar de fapt e atat de scurta! Da, cred ca te ajut.
             -Cam in cat timp ajungi?
             -Sunt cateva mii de kilometri pana acolo, deci cam 10 minute.
             -10?! Hoho! Ti-ai mai exersat viteza de cand... ultima oara.
             -Imi ramanea altceva de facut? N-a spus nimic, asa ca am reluat discutia. Care e mai exact problema?
              -Iti voi spune cand ajungi aici.
              Si am inchis, fara sa mai spun ceva. Nu mai era nevoie. Mi-am tras blugii si un tricou pe mine, mi-am pus un sacou si m-am uitat la asternuturile albe. Trebuia sa astepte. Era placut sa alerg din nou, sa simt viteza...
             Cand am ajuns... acasa, adica ceea ce consideram eu acasa. Locul de unde am plecat. Am incercat sa inlatur toate amintirile si m-am dus direct la destinatie. Am batut la usa.
             -Ai imbatrit. Si chiar imbatrinise. Desi, un om normal, n-ar fi obsevat.
             -Iar tu ai ramas la fel.
             -J., eu mereu voi ramane la fel.
             -Ai dreptate. Intra. Si am intrat.
             -Deci? Problema?
             -Da, pai...
             Mi-a deschis o usa de la o camera micuta care avea in ea doar un dulap si un pat. Iar in pat statea o femeie cu pielea alba ca hartia.
             -Kristin?! E... moarta?!
             -Nu. Inca nu, dar nu mai are mult, de aceea te-am chemat. Sa... ma ajuti.
             Atunci mi-am dat seama ce-mi cerea. Era nebun, alta explicatie nu gaseam.
            -Nu! Nu, nu si nu! E absurd ce-mi ceri!
            -Te rog! Ce te costa?
            -Viata ta! Daca fac ce-mi ceri, ea nu s-ar putea controla, niciodata nu s-a putut controla, iar tu ai fi prima ei victima, iar pe ea n-ar interesa-o absolut deloc... Asa cum n-a intresat-o niciodata, de fapt.
           Mi-a intors spatele si stiam de ce. Plangea. M-am dus la el si i-am luat mainile in ale mele.
           -Asculta-ma, J., dar asculta-ma cu mare atentie. Imi dau seama ca n-ai fost foarte fericit in toti acesti ani. Imi dau seamna cum a fost viata ta alaturi de Kristin, de fapt stiam cum va fi de cand mi-ai spus ca pleci cu ea. Si culmea! Eu am fost cea care a plecat, pana la urma.
           -Stiai?! Dar nu mai conteaza... Ai drepate, dar... ar fi mai bine asa cum vreau eu sa fie.
           Atunci mi-am dat seamna.
           -Esti acel caz tipic de om, care-si cere moartea. Ti-e frica sa o faci tu, nu?
           -Deci nu ma ajuti...
           -Ti-e frica...
           -Macar ramai cu mine!
           Si-a apropiat buzele de ale mele, dar in secunda urmatoare am fost in partea cealalta a camerei.
           -Nu. Ce a fost a fost si in trecut trebuie sa ramana.
           In momentul acela am luat-o la goana pe drumul pe care venisem. Intr-un fel eram fericita. Fericita ca dupa atata timp puteam sa-i spun "Nu". Dar eram sigura ca ma voi intoarce. Nu stiu cand, exact. Poate o saptamana, poate un an. Pana atunci, el merita sa sufere, iar ea sa moara.

Tulip

duminică, 8 mai 2011

Dimineaţă de aprilie în Cluj

3 comentarii:













Sunshine

Recomandare: Johnny Logan - Hold Me Now

Niciun comentariu:


And try To understand that I hope at last you've found
What you've been searching for [...]
Don't say a word
Just hold me now
And I Will know though we're apart
We'll always be together
Forever in love
What do you say when words are not enough

What can I say now My words are not enough 

Sunshine



Ne gasesti si pe Twitter: Tulip si Sunshine si Facebook