Eram in drum spre scoala. Eram speriata, stiam ca va fi acolo. Fetita cu ochii albastri. Va fi acolo, ca in fiecare dimineata si se va uita la mine cu ura.
In fiecare dimineata fetita cu ochii albastri parca ma astepta. Era mica de varsta, cam 9-10 ani. Toata lumea trecea pe langa ea fara sa o bage in seama si nici ea nu era interesata de ei. Parca doar eu o puteam vedea, parca doar eu eram constienta de prezenta ei, in fiecare dimineata, la acel colt de strada. Poate asa era, poate doar eu o puteam vedea. Mereu e acolo si ma despica in mii de bucatele, cand ma priveste cu acei ochi albastri, incruntati. Si nu erau acei ochi pe care i-ai putea iubi o viata intreaga. Erau acei ochi care iti spuneau ca au suferit enorm, ca au varsat lacrimi si ca sunt gata sa se razbune pe oricine. Si acum ma vroia pe mine, dar nu intelegeam de ce.
Am trecut strada si am vazut ca la coltul strazii nu era nimeni. M-am dus mai departe, nedumerita. Dintr-o data am simtit ca se raceste brusc afara. M-am oprit si stiam ca e in spatele meu.
-Vei muri.
M-am intors terifiata si m-am uitat in acei ochi adanci. Stiam ca voi fi o alta victima a ochilor albastri.
Inspirata din realitate.
Tulip
