Sunetul muzicii

  Miercuri am avut ocazia să merg la Teatrul Naţional pentru a vedea musicalul Sunetul Muzicii. Sincer, spectacolul a fost uimitor. Pe lângă cântecele superbe pe care probabil toţi le ştim din filmul cu acelaşi nume, decorul a fost pur şi simplu perfect... ce să mai spun de cântăreţi care au fost uimitori, în special copiii care erau foarte, foarte drăguţi şi talentaţi. Spectacolul în sine a ieşit foarte bine, mai ales dacă ştii să apreciezi şi să trăieşti naivitatea cu care a fost scris. Bineînţeles, am câteva cântece preferate, pe care o să vi le arăt şi vouă (nu aş putea să aleg una singură...)

The Lonely Goatherd

My favourite things

Maria (How do you solve a problem like Maria?) 

Edelweiss

16 going on 17

Sunshine

Steaua fara nume

    Acum două zile am fost, împreună cu Tulip, la teatru... (De fapt era Casa de Cultură a Studenţilor) Piesa pe care urma să o vedem era Steaua fără nume de Mihail Sebastian (dar trebuie să recunosc că niciuna dintre noi nu auzise de ea :D)...
   Suntem în sală, luminile se sting, iar noi intrăm, încet, încet în cu totul altă lume... O lume a oamenilor superficiali, a oamenilor superficiali care îşi dau seama că viaţa înseamnă mai mult decât nopţi în cazinouri, rochii frumoase şi bijuterii nepretuite, a omenilor care îşi trăiesc viaţa într-un mod mai modest, dar plăcut şi plin de realizări însemnate...
  Cei pe care îi vedem, povestea pe care ne-o relatează, gesturile pe care le urmărim, cuvintele pe care le auzim... par atât de reale, încât la sfârşit ni se pare că despărţirea de personaje este prea brutală, că întoarcerea la realitate ar trebui să fie făcută mai... lent.

Oare o persoană care a fost obişnuită să trăiască în lux, chiar nu ar putea renunţa la confortul său, pentru sufletul său pereche? ... Probabil că nu.

Câteva replici pe care am ţinut să vi le arătam:

Nicio stea nu se opreşte niciodată din drumul ei.


Mona: Trăiesc atâţia oameni care nu au văzut niciodată Ursa Mare...
Profesorul: Li se pare doar că trăiesc...


De aseară şi până acum a trecut o noapte... şi ce noapte!


Mona: Eşti drăguţ...
Profesorul (vrând să plece): Mona, e 8 fără 5. 
Mona: Chiar şi la 8 fără 5, eşti tot drăguţ.


Mona: Tu ai văzut vreodată Ursa Mare?
Grig: Ce?
Mona: Ursa Mare.
Grig: Tu eşti nebună!
Mona: Ăsta e cel mai frumos lucru pe care mi l-ai spus vreodată!

Grig: Vezi, Mona? Domnişoara Cucu şi atât. A avut şi ea un nume, a fost şi ea cândva tânără...
Domnişoara Cucu: A fost? Cum adică a fost?
Grig: Poate mai este. Dar nu se vede.


... aventura asta ridicolă şi perversă care se numeşte viaţă...


Şi acum, bineînţeles, câteva imagini (care nu sunt foarte reuşite, pentru că la teatru nu este tocmai cel mai potrivit loc pentru a face fotografii cu un aparat ca şi al meu...)

 

Imagini: Sunshine

Tulip&Sunshine