Cand am ajuns acasa, l-am gasit pe Robert stand intins in patul meu. Dormea. Era 1 noaptea, normal ca dormea. M-am dus pana jos in bucatarie si am luat un capac si un polonic. Cand am ajuns inapoi in camera, am inceput sa bat cu polonicul in capac. Robert a sarit din pat si era gata sa sara si pe geam.
-Esti nebuna?! Asa vrei sa sperii tu fantomele sau...?
-Iesi afara!
S-a uitat la mine buimacit.
-Bine, Am sa ies. Dar cu o conditie.
-Robert, n-am...
-Asculta-ma, m-a intrerupt el. Promite-mi ca o sa ai grija, ca la noapte, cel putin, o sa stai in casa, cu usa incuiata si nu o sa lasi pe nimeni. Te rog, promite-mi.
-Promit. Acum iesi afara.
A iesit afara, cu coada intre picioare, vorba aia. O parte din mine striga cu disperare ca el are dreptate, ca a facut totul pentru mine si vroiam sa cred asta, dar nu puteam. Mi-am auzit telefonul sunand. Era Leah.
-Da, Leah.
-Hei! Pot trece pe la tine?
M-am uitat pe geamul de la bucatarie, iar ea era acolo si se plimba in fata casei mele. Mi-am adus aminte de ce spunea Robert.
-Pai, vezi... nu ma simt foarte bine, as prefera sa raman singura.
-Singura cu Robert? A ras.
-Ce?!
-Haide, Tara! Toata lumea stie ce e intre voi.
-Mda... aparentele inseala, stii asta. Si Robert nu e aici, daca asta te intereseaza.
-Bine, te las atunci. Ne vedem maine.
I-am spus noapte buna si am inchis. Ce naiba ii trebuia? De fapt de ce naiba m-am bagat eu in asta?
Dimineata, cand imi savuram cafeaua, cineva a inceput sa bata in usa mea cu brutalite.
-Tara!!!
Am deschis usa.
-Robert... tu chiar vrei sa-mi rupi usa si sa-mi spargi timpanele?!
-Ce ai facut cu motocicleta? Se uita nervos la mine.
-Macar nu urla afara. Urla in casa! I-am facut loc sa intre.
-Deci? Ce ai facut cu motocicleta?
Mi-am proptit degetul aratator in pieptul lui si l-am impis catre canapea. Cand a picat pe pernele moi, m-am catarat pe el... la propriu.
-Asculta-ma Robert William Jones, nu stiu despre ce vorbesti, bine? Dar ca sa te scutesc de scuze te las sa-mi repari usa.
A ras.
-Usa n-are nimic. Dar motocicleta mea are.
-Vorbesc serios. Chiar nu stiu despre ce vorbesti.
M-a luat de talie si m-a strans puternic la pieptul lui. Eu m-am apropiat si mai mult, pana cand fetele noastre au ajuns la mai putin de un centimetru distanta.
-Bine, recunos. Ti-am furat o piesa. O gasesti la mine sub pat.
-Stiam eu!
In acel moment l-am sarutat.
-Credeam ca esti suparata.
-Si eu credeam acelasi lucru.
-Inseamna ca imi vei face onoarea si ma vei lasa sa te conduc la scoala?
-Hmmm... Faci cinste si cu pranzul?
-Eu ma gandeam sa gatim impreuna...
-Era sa-mi rupi usa, vrei sa ma ajuti sa dau foc si la bucatarie?
A ras cu pofta. In acel moment mi-a sunat telefonul.
-Da, Leah.
-Credeam ca esti bolnava, ca te simti rau. Dar vad ca medicamentul Robert, isi face bine efectul.
-Leah, nu prea cred ca asta te priveste.
Mi-a inchis.
-Leah? Vocea lui Robert era cam serioasa.
-Da, dar... mi-a inchis.
-Mergem la scoala si dupa aia mai vedem.
Cand am ajuns acolo, nu era nici urma de Leah. Nu si-a aratat fata toata ziua. La fel s-a intamplat si a doua zi. Si la fel s-a intamplat toata saptamana. Era ca si cum ar fi inghitit-o pamantul. Degeaba o sunam, trimiteam mesaje si toate cele ca niciodata nu primeam un raspuns. Era ciudat. Era prea liniste.
Tulip
Fetelor, aveti un talent extraordinar! Nu stiu cum faceti, dar eu unul, pot sa simt atat de viu tot ce simte Robert, chiar daca povestea e din perspectiva ei. Si asta e lucru mare. Felicitari, inca odata si astept continuarea :D
RăspundețiȘtergereMacar am aflat ca esti baiat :)) Ma bucur ca-ti place atat de mult.
RăspundețiȘtergere:X:x super fain:X
RăspundețiȘtergeredar trebuia sa fie mai lung!!!!!!!!!
orcum foarte fain:X:x
yysa