Miracole . . .

  Era o zi caldă de mai, iar noi stăteam pe plajă şi ne uitam la norii pufoşi de pe cer

- Crezi în minuni?, am întrebat gândindu-mă încă la o poveste citită recent.

  În loc de răspuns, m-a ciupit.

- Au! De ce ai făcut asta?

- Te-a durut?

- Puţin...

- Atunci cred în minuni.

- Lasă prostiile astea şi răspunde-mi la întrebare.

- Minuni de genul... vindecări miraculoase sau apariţii misterioase?

- Da...

- Nu ştiu ce să spun. Dar tind spre nu. E complicat... Poate dacă aş fi văzut aşa ceva. Tu?

- Da.

- Da? Aşa... Simplu? De ce?

- Pentru că e simplu să crezi.

- Dacă ar fi aşa simplu, ar crede mai mulţi.

- Probabil. Voiam să spun că pentru mine e simplu.

  După un moment am adăugat:

- Oricum, nu poţi spune că nu îţi complici şi mai mult viaţa dacă nu crezi. E greu să găseşti explicaţii pentru lucrurile care oricum nu pot fi explicate de mintea umană.

- Sunt atâtea lucruri care au fost considerate minuni şi, în cele din urmă, au fost explicate.

- Şi atâtea care nu vor fi niciodată explicate. În plus, gândeşte-te cât de pierduţi şi fără speranţă suntem dacă ne gândim că nu există nimic mai presus de noi.

- Nu am spus că nu cred în Dumnezeu.- Avea dreptate. Nu spusese chiar asta.- Probabil că există şi probabil că face lucruri supranaturale...

- Pe care tu refuzi să le numeşti miracole.

  După o pauză de câteva minute, a spus:

- Într-un fel, ai dreptate. Dar, lasă-mă să mă mai gândesc la asta.

- Bine. Hai să înotăm, ce spui?

Sunshine