Droguri si iluzii

Inainte ca sa cititi cele cateva randuri de mai jos, as vrea sa va spun ca poza din dreapta este facuta de catre una dintre cele mai bune prietene ale noastre, Andreia.

Multumim mult Andreia!

Aveam nevoie de o pauza, aveam nevoie sa ma indepartez de tine pentru o vreme, aveam nevoie sa te uit, sa te sterg complet cu buretele din minte, desi stiam ca asa ceva este imposibil... Erai drogul meu...

Ma uitam la minunatul apus, si am inceput sa umblu la setarile aparatului.

Era incredibil cum prin vorbele tale mereu ma faceai curioasa, ma faceai sa vreau tot mai mult si mai mult. Singura mea arma acum era ca stiam ca nu vei putea fara mine.

Ti-am aruncat cheile de la motocicleta si am spus cu un zambet pe buze:

-Hai, plecam!

M-am pregatit pentru poza de apus, dar m-am razgandit si am indreptat aparatul catre tine, chiar daca stiam ca o poza nu va exprima cu adevarat ingerul din tine:

-Zambeste!

In clipa aceea mi-am stins tigara, si am hotarat ca tu nu vei mai face parte din visele mele cu ochii deschisi, desi bineinteles ca nu era adevarat. De ce oare ma agatam de o iluziue?! De fapt toata viata o traim din iluzii si vise care sunt pe gratis...

"Inca un pic" mi-am spus, "Inca un pic si va fi acasa".....

Tulip

A black and white rainbow

Eram mult prea fascinată de ceea ce vedeam ca să te mai bag în seamă. Culorile acelea păreau magice. Tu vorbeai . . . Dar mă purtam ca un copil mic şi nu te ascultam[sau poate doar mă prefăceam că nu ascult]. Ştiam exact ce voiai să-mi spui şi pur şi simplu nu am putut să aud acele cuvinte. Priveam cerul, culorile, oamenii, florile, fluturii, totul, orice . . . dar nu pe tine. Nu puteam să mă uit în ochii aceia negri, serioşi, nemiloşi, şi totuşi corecţi. Te uram în acel moment. Sau poate mă uram pe mine mai mult, dar nu voiam să recunosc asta. Mi-ai spus de mai multe ori că vorbeşti serios, mi-ai spus să fiu atentă la ceea ce spui, pentru că nu o să repeţi, dar eram mult prea încăpăţânată. Când totul a început mi-am promis mie însămi că nu o să regret nimic, dar . . . Culorile acelea nu dispăreau, şi nu puteam să-mi iau ochii de la ele. Auzeam tot ce spui. Era aiurea, era trist, era prea mult . . . Gata! M-am întors. Dar nu mai erai acolo. Era prea târziu. Mi-am ridicat ochii înlăcrimaţi înspre cer . . . era gri.


Sunshine

O pălărie

Pentru mine vei rămâne mereu acelaşi... tipul cu pălăria. Te-am remarcat. Poate mult prea târziu. Mai mult ca sigur prea târziu. Ce pot să fac? Am fost oarecum orbită. A trebuit să văd pălăria aceea, ca să-l văd, să-l reamrc în sfârşit şi pe posesorul ei.
Apoi mi-am dat seama de ce nu te văzusem niciodată până atunci, deşi erai chiar lângă mine. În primul rând... nu ai mai purtat niciodată înainte pălăria aceea. În al doile rând îl aveam pe ... El. Nici acum nu pot să-i pronunţ numele. De când a plecat m-am simţit goală, singură, părăsită... Apoi am văzut cât de mult îi semeni. Nu e corect din partea mea că vreau să te am doar pentru a înlocui pe altcineva, dar ce pot să fac... Şi totuşi... dacă eşti total diferit, dacă nu eşti cel ce cred că eşti. Oare, după tot ceea ce am trăit, aş mai putea să trec şi prin aşa ceva?
Intru într-un magazin... de pălării, bineînţeles. Dar se pare că aici se vând doar pălării, fără posesor. Îmi cumpăr una identică cu a ta. Poate aşa mă vei observa aşa cum eu te-am ochit pe tine. Poate......

Sunshine