joi, 30 iunie 2011

3 filme in care mi-ar fi placut sa joc

2 comentarii:
Leapsa am primit-o de la L.G. si e una chiar interesanta. Titlul spune tot, deci nu mai stau sa va explic. Sunshine e plecata undeva departe (nu foarte departe), fara tehnologie, exact asa cum ii place ei, deci prin urmare voi scrie numai eu, momentan. Cele 3 filme ale lui Sunshine, probabil vor aparea intr-un later edit. Sper.
Si acuma ca am explicat cine, cand, de ce, cum, cu cine, etc., sa-i dam drumul.


1. Christine din The Phantom of the Opera. Sincer habar n-am de ce. Poate e pentru ca imi place personajul din carte. Cam aiurita si totusi cu capul pe umeri. Adica stie cand sa fie una si cand cealalta. Pur si simplu imi place.
















2.Viola din She's the man. Mai trebuie sa spun de ce?! Amanda Bynes, are niste roluri foarte amuzante. De fapt, ea e amuzanta. In fine,daca nu l-ati vazut, il recomand cu caldura. :D










3.Elizabeth Swann in Pirates of Caribbean. Imi place.







Leapsa o preia cine doreste.

marți, 28 iunie 2011

Ursus Evolution la Cluj

2 comentarii:
După cum probabil ştiţi, festivalul Ursus Evolution a început sâmbătă la Cluj, ca mai apoi să plece de aici în Iaşi, Braşov şi Mamaia.
  Bineînţeles, ca nişte adevărate clujence iubitoare de concerte şi muzică bună, nu am avut cum să-l ratăm. Sâmbătă, chiar dacă ploua cu găleata, s-a adunat destul de multă lume ca să-i asculte pe cei de la Les Elephants Bizzares, E.M.I.L, Luna Amară, Cargo, Paraziţii şi Zdob & Zbub. Din fericire, în cele din urmă, ploaia s-a oprit şi am putut să ne distrăm cu adevărat, chiar dacă trebuie să recunosc că ar fi avut mai mult farmec dacă ar fi plouat pe când toată Piaţa Unirii cânta Dacă ploaia s-ar opri.
Duminică, pe de altă parte, chiar dacă nu a fost foarte cald, nu mai ploua, aşa că au venit chiar mai mulţi oameni. The Mono Jacks, Guess Who, Şuie Paparude, Roa Junkyard, Puya şi Iris ne-au încântat urechile (acum, depinde ce muzică preferă fiecare). Bine, s-a văzut că mare parte au plecat după Puya şi rockerii adevăraţi au venit să-şi asculte idolii - pe cei de la Iris, care au fost ca de obicei extraordinari.
  Oricum, nu o s-o mai lungesc şi o să las imaginile să vorbească...































 

luni, 27 iunie 2011

Pustiu.

Niciun comentariu:
  Pustiu. Simt cum mă învăluie încet, încet, cum pune stăpânire pe toate gesturile mele. Îmi intră în sânge, îl găsesc în fiecare colţ al firii.  L-am văzut în ochii tăi în acea zi. Îl văd acum într-ai mei. Îl simt sub fiecare pas. Îl văd în fiecare om care nu e tu.
  E marea. E cerul. E pădurea. E oraşul.
  Mii de oameni, captivi cu toţii în acelaşi imens pustiu.
  E infinit.
  Îmi aminteşte de el nispiul. Picăturile sărate din părul meu. Pescăruşi disperaţi care zboară desupra mea încearcă să scape de el. Nu ştiu cum. Nici eu nu ştiu.
  Închid ochii şi mi-l pot imagina. Deschid ochii şi îmi dau seama că e real.
  Nori grei încearcă să-l acopere. Valuri tulburi încearcă să-l şteargă. Săruturi reci încearcă  să-l uite. Nu reuşesc.
  Salvarea mea pare că s-a pierdut în mare, asemenea unei perle.
  Cântecul trist al valurilor îl adâncesc. Mirosul sării îl face ridicol.
  Mă uit înspre cer. Apoi înspre mare. Apoi, vai, spre orizont. Cele mai mari două pustiuri s-au întâlnit.
  Nu e doar infinit. E etern.

Sunshine

sâmbătă, 25 iunie 2011

Nu?

2 comentarii:
Nu ţi-e dor să te plimbi prin oraşe fără nume? Nu ţi-e dor să mergi pe străzi cu nume de stele? Să simţi briza mării şi, în următorul minut, să te loveşti de un munte rece? Nu vrei să vezi iar luminile portocalii ale felinarelor stinse? Nu vrei să fim din nou doar noi doi în lume? Doar noi doi şi un biet câine şchiop. Nu ţi-e dor de râurile care ni se alăturau din când în când în lunga noastră plimbare, cu un murmur rece? Nu ţi-e dor de chipurile obosite ale muncitorilor care mergeau spre casele dintr-o altă lume? Nu vrei să trăieşti iar momentele în care slăbiciunile umane dispăreau? Nu vrei să ştii că vântul e de partea ta din nou?  Nu ţi-e dor de clipele argintii care se dizolvau uşor în razele lunii? De când nu ai văzut o minune? Nu ţi-e dor de momentele în care legendele albastre erau reale? Nu vrei să simţi iar asfaltul cald în timp ce priveşti stelele, întins în mijlocul străzii? Nu vrei să vezi iar cum oraşele trec unul câte unul pe lângă noi, fără să apucăm să le numărăm? Nu ţi-e dor să-i vezi pe îngeraşii care ne pândeau de după nori? Nu ţi-e dor de foşnetul uşor al rochiei mele? Nu ţi-e dor să vorbeşti fără ca nimeni să te asculte? Nu vrei să întâlnim iar fluturi aurii? De când nu ai gustat un aer atât de dulce ca acela al unei nopţii târzii într-o pădure? Dar aerul rece de pe falezele Mării Negre?  Nu ţi-e dor de valurile negre? Nu vrei să vezi iar cum picăturile mov de ploaie lasă urme adânci în pământul moale? Nu crezi că a trecut prea mult timp de când am văzut ultima dată luna ca o regină albă, înfiorătoare? Nu vrei să scriem iar basmele vii? Nu vrei să simţi iar nisipul imprudent sub tălpi? Nu crezi că literatura are nevoie de noi?...

Sunshine

vineri, 24 iunie 2011

Capitolul 21

Niciun comentariu:
  M-am uitat mult la pozele acelea de pe pereţii salonului care îi aparţinuse Sarei.
- Arăta aşa atunci?, l-am întrebat pe Nicholas.
- Nu am fost înăuntru aici decât o dată. Dar da, aşa arăta.
- Ce avea mama Leah-ei cu mama?
- Cu mama ta?
- Da. Cea din poze e mama, J.A. Julia Andrews.
- A, da, uitasem, a spus Nicholas uitându-se ciudat la mine. Aproape ameninţător.
- Ce e?
- Nu ştiu de ce pierd uneori din vedere asta. Că eşti fiica Juliei.
- Stai. Ai cunoscut-o pe mama?
-  Nu e greu. Era destul de ... faimoasă. Cel puţin pe aici, prin Barcelona.
- Ce vrei să spui?
- Nimic, nimic, lasă.
  M-am uitat la el fără să spun nimic o vreme, aşteptând însă ca el să continue.
- Vorbim mai târziu despre asta, a insistat.
- Bine...
- Ce-ar fi să plecăm de aici?, a întrebat Robert. Locul ăsta e ... destul de interesant. Dar... parcă m-am cam săturat.
  Am mers toţi trei înspre scările pe care urcasem, dar când am vrut să trecem de una dintre uşi, ne-am dat seama că e blocată.
- Super, am spus. Ne-a găsit nebuna...
- Cred că era un fel de capcană totuşi.
- Pe bune? Nu m-aş fi gândit... Altă intrare?
- Nu crezi că şi-a făcut temele şi le-a închis pe toate?
- Şi ce ne costă dacă încercăm?
- Pe aici, ne-a spus Nicholas arătându-ne direcţia opusă.
  Am mers după el în tăcere. La un moment dat, o scândură a căzut lângă noi. Doi centimetri mai la dreapta şi mă lovea fix în cap.
- Ce ne costă să încercăm?, a întrebat Rob enervat. Uite ce ne costă.
- Ce vrei? Să stăm şi să putrezim aici?
  Nu a mai spus nimic, dar am continuat să mergem, fiind mult mai atenţi. Nu mă speria nebuna aia nici dacă ar fi pus câte o capcană la fiecare colţ. Nu mă mai speria.
- Dacă tot avem de stat aici o vreme, îmi spui ce ştii despre mama?
- Nu cred că...
- De fapt, nu era o întrebare. Spune-mi ce ştii despre mama.
- Păi, cum am mai spus, era destul de faimoasă pe aici. Era cântăreaţă.
- Şi...?
- Şi era frumoasă.
- Şi...?
- Şi erau destui care ... să spunem că o admirau. Cam asta avea mama fetei ăsteia cu ea. Mă-ta s-a-ncurcat cu soţul ei.
- Nu vorbi aşa.
- Dacă aşa a fost...
- Bine. Povestim mai târziu. Hai să ieşim din peştera asta, am spus îngrijorată de tonul cu care Nicholas îmi povestise asta. Nu eram sigură cum, dar mi-am dat seama că şi el era implicat în povestea asta.
  Am mai trecut de câteva holuri şi de alte trei uşi închise până când am observat o fereastră.
- E clar - a închis toate uşile. De ce nu ieşim pe geam?
- Pentru că...
- Trebuie să comentaţi la fiecare ideee de-a mea? Şi, oricum, trebuie să recunoaşteţi - asta e una bună. Nu cred ca a închis fereastra.
  Ei au stat şi s-au uitat la mine, fără să spună sau să facă nimic.
- Bine, lăsaţi, lăsaţi. Fac eu toată treaba.
  M-am dus, am luat un scaun şi o bucată de lemn dintr-un salon apropiat. Am pus scaunul sub fereastră pentru că -fiind la subsol - nu ajungeam uşor la el. Am urcat, am spart sticla cu lemnul şi, după ce m-am chinuit de câteva ori, am reuşit să-l deschid.
- Cine-i primul?
- Nu tu, a spus Robert. Lasă-mă pe mine. O să încerc să vă deschid o uşă odată ce ies.
  Cu chin, cu vai, a reuşit să iasă şi ne-a strgat de sus:
- Veniţi la uşa din dreapta. O s-o deschid pe aia.
- Ok.
  Am mers într-acolo şi am fost uimită când am văzut că uşa era deschisă.
- Wow! Rapid prietenul ăsta al tău, mi-a spus şi Nicholas.
  Am ieşit, dar zâmbetul mi-a pierit când am văzut-o pe Leah stând lângă Robert cu un mic pistol în mână.
- Bună.

 Sunshine

Recomandare: Madonna - La Isla Bonita

Niciun comentariu:
Nu ştiu de voi, dar pe mine melodia asta mă face să vreau să dansez în orice moment...







Tropical the island breeze

All of nature wild and free
This is where I long to be
La isla bonita
And when the samba played
The sun would set so high
Ring through my ears and sting my eyes
Your Spanish lullaby

Sunshine

Recomandare: Smokie - If You Think You Know How To Love Me

Niciun comentariu:
  Asta da muzică...







So if you think you know how to love me,
And you think you know what I need,
And if you really really want me to stay,
You've got to lead the way,
Yes if you think you know how to love me,
And you think you can stand by me,
And if you really really want me to stay,
You've got to lead the way.

Sunshine

joi, 23 iunie 2011

Prin Cluj

4 comentarii:
Mno, ca am fost ieri la plimbare. 








miercuri, 22 iunie 2011

La mulţi ani, Tulip&Sunshine!!!!

16 comentarii:


A trecut un an. A trecut un an de cand Sunshine a sunat-o pe Tulipa si a spus: "Fata, suntem bune. Hai sa ne tragem blog.". Bine, de fapt n-a spus-o chiar asa (dar da bine, nah).

E clar că nu a am spus aşa, pentru că nu folosesc expersia aia...(Sunshine) :))

Au invatat multe si aici. Printre care calitate si nu cantitate. Asta referindu-se si la articole si la cititori. Probabil ca ati gasit articole jumatate cu diacritice, jumatate fara. Asta pentru ca Sunshine scrie cu diacritice, iar Tulipa fara. Pentru asta nu isi cer scuze. Probabil ca ati gasit si articole cu greseli: litere mancate, gramatica etc. (cu siguranta ati gasit), iar atunci cand gasesc acele greseli, Sunshine si Tulip le corecteaza. Pentru aceste greseli isi cer scuze.

Ce spun fetele despre acest an?

A fost un an bun. Atunci cand am inceput chestia asta cu bloggingul habar n-aveam ce e ala blog, trafic, unici, etc. Habar n-aveam cu ce sa papa chestia asta. Dar am invatat pe parcurs. Si desigur mai am multe de invatat. Chestia faina a fost ca niciodata nu m-am plictisit si stiu ca nu ma voi plictisi. In principal am incercat sa scriem pentru toata lumea care intra pe blog. Adica n-am avut articole doar despre blogging, spre exemplu. Cealalta chestie faina e ca am cunoscut oameni faini, oameni care poate nu pasesc pe covorul rosu, pe care nu-i stie o lume intreaga, dar sunt oameni cu coloana vertebrala si care chiar fac ceva cu viata lor. Nu stiu cat de bine ne-am descurcat, dar e placut cand primesc mesaje de apreciere pe Twitter, Facebook sau de la colegi. Sentimentul e minunat. Probabil vom incepe sa facem si bani din blog, pana acum nu am facut pentru ca nu banii erau importanti. Nici acum nu sunt importanti, dar daca se poate, de ce nu?
 Tulip

Un an? Ce, deja? Bine, o să fiu serioasă. Tulip&Sunshine este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am făcut vreodată şi cel de care sunt cel mai mândră. Chiar dacă unii veţi spune că nu e aşa mare lucru, eu consider că am muncit destul la acest blog, că am pus destul suflet ca să fie un lucru important. La început, aşa cum a spus şi Tulip, eram destul de pierdute în această mare blogosferă. Touşi, ne-am mai trezit (cel puţin Tulip) şi mergem înspre bine, zic eu. E super să ştii că cineva chiar citeşte ceea ce scrii tu, e super când se pornesc discuţii pe o anumită temă, e super să te gândeşti că oamenii mai zâmbesc citind câte un articol făcut special pentru asta. Ce mai pot să spun fără să repet ce Tulipa deja v-a zis? Păi, eu sper ca blogul ăsta să mai meargă aşa (sau mult mai bine) încă mult, mult timp de acum încolo, pentru că deja nu pot să-mi imaginez ce aş face fără el. Sper ca voi, cititorii noştri, să fiţi tot mai mulţumiţi, să nu vă plictisim, să le citiţi pe alea două nebune de la Tulip&Sunshine în continuare cu zâmbetul pe buze. 
Sunshine 
Mno, ase.

marți, 21 iunie 2011

Mare-i dragostea...

Un comentariu:
De pe mail. :D



luni, 20 iunie 2011

Zâmbea

2 comentarii:
  Privea amurgul la fel ca în orice altă seară. Adora să vadă cum soarele pictează apa, cerul, până şi aerul în portocaliul cald al amurgului. Adora să vadă cum apa roşie îl înghiţea până la urmă de fiecare dată. Adora să asculte cum pescăruşii albi ca neaua se jucau pe plajă. Adora să stea cu picioarele în nisipul deja mai rece şi cu cana de cafea în mână până când ultima rază de soare dispărea cu totul.
  Când şi ultima rază portocalie se estompa, fantomele trecutului începeau să-l bântuie iar. Pe cât iubea amurgul, pe atât ura momentul în care trebuia să intre în casă. Liniştea micuţei case de pe plajă îi amintea cât de era de singur.
  Nici nu mai ştia câţi ani trecuseră de când cineva trecuse pragul acelei locuinţe. Probabil la puţin timp după ce ea murise... Oricum, renunţase de mult timp să mai ţină socoteala minutelor, zilelor, anilor... Timpul era altfel pentru el. Se trezea odată cu răsăritul soarelui, se culca când îi era somn, mânca când îi era foame... Nu avea nevoie de niciun ceas pentru asta.
  A mai stat câteva minute, privind marea pe fereastră. Întotdeauna îl fascinase acel mic infinit. Nu îşi putuse niciodată închipui cum ar fi putut să se sfârşească vreodată acea imensă întindere de apă. Semăna atât de mult cu ceea ce îşi închipuia el că e după moarte. Un infinit despre care nu poţi să-ţi imaginezi că se va termina vreodată, sigur; totuşi ceva nesigur ca valurile, ceva calm ca o briză, ceva furios ca o furtună...

  De câte ori se uita la apă se gândea şi la ea. Era tot ceea ce avusese vreodată. Îşi putea aminti uşor buclele ei aurii, ochii ei albaştri ca cerul, pielea albă ca penele pescăruşilor... Dar, cel mai uşor, îşi amintea zâmbetul ei. Zâmbea când era fericită - un zâmbet împlinit, zâmbea când era tristă - un zâmbet melancolic, zâmbea când era speriată - un zâmbet nesigur...
  Odată ce îi pierduse zâmbetul, pierduse tot ceea ce ştia el că înseamnă sau seamănă cu fericirea...

  Toate acele lucruri şi le amintea în fiecare seară, deşi îl dureau îngrozitor. Privind stelele, strălucirea lor rece, a închis ochii şi a încercat să rememeoreze o zi însorită...

... zâmbea

Sunshine

duminică, 19 iunie 2011

Recomandare: Noaptea marii beţii

Niciun comentariu:
  Recomandarea de săptămâna asta vine destul de târziu. Este o melodie superbă pe versurile lui Adrian Păunescu, interpretată de Tatiana Stepa şi Andrei Păunescu.



Paşi de oşti înfrânte prin oraş
Sunt plini de-un întuneric laş
Şi de-un refren sinucigaş
Şi în noaptea asta de făclii, 
Ne vom urî, ne vom iubi,
Şi vom preface noaptea-n zi.

Hai, cetatea nu mai are grai
Hai, la mine-n suflet hai şi stai.
Tu, mai joacă ultimul atu
Eu nu sunt eu, tu nu eşti tu
Eu nu sunt eu, sunt tu.

Haide, haide, fie ce-o fi
Să prefacem noaptea-n zi
Asta-i noaptea marii beţii,
A marii beţii şi fie ce-o fi.

Hei, bărbaţii caută femei
În porţi se-ntorc deodatp chei
Toporul lumii taie miei
Noi ne căutăm plângând prin ploi
Potopoul lumii de apoi
E cartelat din doi în doi.

Vai, turnirul nu mai are cai
Vai, cetatea nu mai are grai.
Eu abia încap de dorul meu,
Mi-e deznădejde şi mi-e greu
Mi-e foarte greu, mi-e greu.

Sunshine

Noi, dupa un an de liceu

4 comentarii:
Da. Oficial s-a terminat si cu perioada asta de boboc.

Ce-am invatat?
  1. Ca nu se moare dintr-un 3. 
  2. Ca niciodata nu vom mai avea o diriginta ca cea din generala. 
  3. Că, la liceu, îţi faci o grămadă de prieteni pe care o să-i păstrezi restul vieţii. 
  4. Iar diriginta Tulipei le-a spus la ora ca e penibil sa spui ca iubesti un prefosor. (n-a spus-o exact asa, dar asta a vrut sa ne transmita).  
  5. Daca vii din generala cu ceva premiu la olimpiada, ai media asigurata.
  6. Unii profesori sunt mai batuti in cap ca elevii.
  7. Biologia e nasoala rau.
  8. Nu are rost să încerci să înţelegi chimia dacă eşti ca Sunshine.
  9. Că pentru foarte mulţi oameni tot anul e vacanţă şi învăţatul începe abia cu o săptămână înainte să se încheie mediile.
  10. Că profesorii despre care diriga spune că sunt foarte exigenţi în prima zi de şcoală, sunt de fapt cei mai faini. Elevii iubesc un profesor dur, dar corect, dar nu apreciază vrăjelile.
  Oricum, ideea e că am învăţat o grămadă de lucruri. În orice caz, primul an de liceu  a fost super, am adunat o grămadă de amintiri, ne-am făcut mulţi prieteni şi ... ne-am distrat.
  Sperăm ca următorii să fie încă şi mai frumoşi ( şi cu siguranţă aşa vor fi). 

vineri, 17 iunie 2011

O singură cale. . .

2 comentarii:




Imagini: Sunshine


Sunshine
Ne gasesti si pe Twitter: Tulip si Sunshine si Facebook