Pentru mine vei rămâne mereu acelaşi... tipul cu pălăria. Te-am remarcat. Poate mult prea târziu. Mai mult ca sigur prea târziu. Ce pot să fac? Am fost oarecum orbită. A trebuit să văd pălăria aceea, ca să-l văd, să-l reamrc în sfârşit şi pe posesorul ei.
Apoi mi-am dat seama de ce nu te văzusem niciodată până atunci, deşi erai chiar lângă mine. În primul rând... nu ai mai purtat niciodată înainte pălăria aceea. În al doile rând îl aveam pe ... El. Nici acum nu pot să-i pronunţ numele. De când a plecat m-am simţit goală, singură, părăsită... Apoi am văzut cât de mult îi semeni. Nu e corect din partea mea că vreau să te am doar pentru a înlocui pe altcineva, dar ce pot să fac... Şi totuşi... dacă eşti total diferit, dacă nu eşti cel ce cred că eşti. Oare, după tot ceea ce am trăit, aş mai putea să trec şi prin aşa ceva?
Intru într-un magazin... de pălării, bineînţeles. Dar se pare că aici se vând doar pălării, fără posesor. Îmi cumpăr una identică cu a ta. Poate aşa mă vei observa aşa cum eu te-am ochit pe tine. Poate......
Sunshine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu