duminică, 31 iulie 2011

Limite

  Conservele de metal legate de spatele maşinii zdrăngăneau enervant. Totuşi, toată lumea zâmbea şi le făcea cu mâna celor doi proaspăt căsătoriţi care tocmai plecau de la petrecere. Sau ar trebui să spun imensa şi sofisticata lor petrecere de nuntă.
  Eu una ştiam că abia aşteptam să scap de tocuri.
- Şi... şi... au plecat, ama uzit pe cineva spunând într-un fel amuzat lângă mine.
  M-am întors ca să-l văd pe L. cu zâmbetul lui superb, dar care nu mă putea păcăli. Îl cunoşteam prea bine. De prea mult timp.
- Am terminat şi cu asta, mi-a zis.
- Mda... Tocmai ai pierdut-o. Pentru totdeauna de data asta.
- Nu ştiu despre ce vorbeşti.
  S-a întors şi a pornit înspre sala de bal, dar eu l-am urmat. Arăta faţa lui nepăsătoare, care îi mergea cu oricine. Dar eu nu eram chiar oricine.
- O, ba da. Din păcate pentru tine, ştii exact despre ce vorbesc.
- Ce?
- De ce ai renunţat atât de uşor?
- La ce? Scumpo, habar nu am despre ce tot...
- ... vorbesc eu acolo? Anunţă-mă când te saturi să te prefaci. Şi asta tocmai înaintea mea.
- Anunţă-mă când te saturi să faci pe deşteapta şi să crezi că mă cunoşti atât de bine...
  M-am uitat în ochii lui şi mi-am dat seama că aveam dreptate. Şi că el ştia asta.
- Încerci şi tu vechiul truc, ha?
- Care truc?
  Am zâmbit, abia apoi i-am răspuns.
- Dacă nu-mi pasă, nu mă implic. Dacă nu mă implic, nu ies rănit.
- Nu crezi că e un truc eficient?
- Credeam... Cu siguranţă credeam. Dar am aflat amândoi că nu merge pentru orice fel de om. Ştim amândoi că ieşi prost atunci când doar te prefaci că nu-ţi pasă.
- Nu mă prefac, a spus cu mâinile în buzunar şi ridicând din umeri.
- Ştii ce m-a dat pe mine de gol? Ştii ce te dă şi pe tine? Ochii tăi. Nu ai cum să ascunzi sclipirea pe care o ai când te gândeşti la ea.
 În cele din urmă s-a dat bătut.
- Tu de ce ai făcut asta?
- De ce o facem cu toţii? Am fost rănită o dată destul de tare ca să fiu nevoită să iau măsuri. Am crezut că dacă îmi impun limite, o să reuşesc. Dar inima nu are limite. Dragostea nu are.
- Şi atunci, ce ar trebui să fac? Planul meu a eşuat deja.
- Lasă rănile să se vindece. Obişnuieşte-te cu cicatricile. Apoi... fii sincer cu tine însuţi mai întâi, apoi cu ceilalţi. Nu are rost să pierdem chiar orice ocazie de a iubi pentru că ne e frică...
- Cred că devenim melodramatici. Ca în filmele alea siropoase.
- Mda... Mă dor picioarele. Hai la un pahar de şampanie...


Sunshine

2 comentarii:

  1. O bucatica de roman buna de citit la cafea. Nice. Iti da idei, iti trezeste amintiri, iti da de gandit. Imi place. E bine ca va am in reader. Spor la scris!

    RăspundețiȘtergere

Ne gasesti si pe Twitter: Tulip si Sunshine si Facebook