Interogatoriu

-Deci? Cine te ajuta?

Am inceput sa rad.

-Chiar crezi ca as avea nevoie de ajutorul cuiva? Ti se pare ca nu m-as descurca singura?

S-a proptit in masa, si-a lasat capul la nivelul meu si m-a privit in ochi.

-Da, chiar cred asta.

- Ei bine, mai sunt si fete care se descurca singure, asa ca mine, ca tine…..

Ochii ei…erau verzi.

-Angajatii nu se pun, am spus eu.

-Nu.

-Atunci nu mai e nimeni.

A trantit scaunul de perete. Vroia sa para fioroasa, lipsita de mila si scrupule fata de un criminal ca mine, insa….eu nu eram un criminal, eram….altceva, eram diferita.

-Uite ce e, de doi ani ma chinui sa te prind. Esti o legenda, ca sa spun asa. Una vie. Si acum ca am pus mainile pe tine, nu o sa te las sa-mi scapi. Asa ca la dracu’! Raspunde-mi la intrebari!

-Evadarea mea nu depinde deloc de ceea ce iti doresti tu, depinde in totalitate de ceea ce imi doresc eu, doar eu!

Zambeam. M-am uitat la mainile mele impreunate. Si la “bratarile” de la incheieturi.

-Cu puf roz nu aveti?, am intrebat eu. Sau poate verde? Imi place mai mult…

-Incredibil, a ras ea. Chiar nu ti-e frica? Te asteapta ani buni de puscarie. Daca nu chiar toata viata.

-Nu. Am trecut prin lucruri si mai rele.

A luat scaunul trantit si s-a asezat pe el, in fata mea. Nu pot sa spun ca statea ca o doamna.

Domnisoara, de fapt.

Ii venea bine uniforma albastra. Era tanara, foarte tanara…. Prea tanara pentru postul pe care il ocupa, ceea ce insemna ca era foarte buna in ceea ce facea. Normal ca era! Doar m-a adus in incaperea in care nu credeam ca voi ajunge vreodata. De fapt… buna era oricum.

Avea forme frumoase, arata bine… mintea mi-o lua deja razna. Mi-am dat capul pe spate si am inchis ochii, mi-am umezit buzele, am zambit putin ironic si mi-am spus  “Trebuie sa ma concentrez, de data asta chiar trebuie!”

-Ai terminat de pus etichete?, a intrebat ea.

-Ce?

-Ma studiai.

-Da. Esti draguta. Ai merge o tura, am spus eu zambind. Sau poate mai multe sau poate chiar te-as lua acasa, asa in uniforma, iti sta bine, imi place…

Incercam sa-I provoc o reactie. Uimire, greata, furie… orice.

-Cu siguranta nu cu tine, a replicat ea.

-Esti altfel.

-De ce? Ca nu pun botul la ce spui?

-Poate ca ai tu o varsta frageda, dar ai trecut prin multe… si totusi nu destule ca sa te aperi, nu de mine, oricum.

S-a ridicat de pe scaun si s-a oprit in dreapta mea. Am simtit teava rece lipita de tampla mea.

-Am voie sa trag oricand si de cate ori vreau eu. Asa ca hai sa continuam cu declaratia. Fa bine si incepe sa scrii.

-Poti trage linistita. Oriunde m-as duce, sunt sigura ca o sa gasesc o companie placuta.

Si-a pus arma la loc.

-Mi-e scara de tine, a spus ea.

-Multora le-a fost si le este, dar oricum, de ce? Ca ma dau la tine? Ca am principii diferite fata de tine? Ca sunt altfel?

-Nu doar…

-Poftim, am interupt-o eu. Declaratia mea, semnata. Sper ca data viitoare sa ne intalnim in circumstante mai… placute.

-Taci dracu! Ochii tai albastri nu o sa te ajute de data asta.

Deci ii observase, chiar foarte in profunzime, poate asa si prima reactie, prima emotie. Era confuza. Asta era bine.

La naiba. O sa scap de aici. Poate nu pentru ultima data cu ea prin preajma, dar o sa scap.

Cat despre domnisoara politist… Ei bine doamnisoara asta…

Tulip&R.