Capitolul 22

-Leah... jucam russian roulette, acum? Sau ce?
-Taci din gura, Tara! Si da. Asa ca poate ai ghinion si iubitelul tau va simti cum ii trece un glont prin cap.
-De unde ai stiut de russian roulette?, a intrebat Nicholas.
-Pai... cand sunt mici, unele fete se joaca cu papusi si fac balet, iar altele stau afara cu baietii si.. te-ai prins tu.
-Aha, ar trebui sa...
-Oh, Mon Dieu! Ce va preocupa pe voi. Leah era deja sarcastica, pur si simplu isi batea joc.
-Te rog, Leah. Putem discuta... ca oamenii. Doar dai drumul lui Rob.
-Rob?! Nu mai e Robert ca e Rob?! N-am sa-i dau drumul. N-am sa-i dau drumul tocmai pentru ca voi doi va iubiti asa de mult.
-Te rog, Leah...
-Da, da, stiu. Vrei sa vorbim civilizat. Am inteles. Pai uite ce e. Nu prea am chef azi sa vorbesc... Cum ai spus? A da. Ca oamenii.
-Da, doar ca uiti ceva, spuse Nicholas.
-Ce?
-Esti neatenta.
In acea clipa, cu o viteza de care nu credeam ca e capabil, Nicholas i-a dat cu piciorul peste mana, iar arma a zburat la cativa metri de noi. In acelasi timp, Robert, profitand de debusolarea lui Leah, i-a strans mainile la spate si a tinut-o asa. Toate acestea s-au petrecut in doar cateva secunde.
-Ca in vremurile bune, nu-i asa, Nicholas? Nu intelegeam la ce se referea Leah.
-Da, ca in vremurile bune.
-Credeam ca ai imbatrinit, dar vad ca te menti.
-Da. Imi fac exercitiile in fiecare zi.
-Nicholas? Ne pui si pe noi la curent? Chiar eram curioasa.
-Of, Nicholas... Nu le-ai spus prietenilor tai cu ce te ocupai... pardon, ocupi?
-Ma-ta, Leah. Tara, Robert... n-am fost complet sincer. Cat am stat aici, adica la spital, lucram sub acoperire. Supravegheam.
-Ce supravegheai?
-Cea mai periculoasa pacienta.
-Ai fost un fel de.. agent?, intreba Robert.
-Cam asa ceva... Dar lamurim restul acasa.
-Stii Tara... Poti sa invarti  de 100 de ori. Si sa nu nimeresti glontul. Iar cand  invarti a 101-a oara. Pac! L-ai nimerit si adio! Sper ca pricepi.
-Chiar foarte bine.
Nicholas ii trosni un pumn in burta lui Leah, iar ea a picat jos si nu prea se mai putea misca.
-Fugiti!, a zis Nicholas.
-Ce?! Politie?!
-O, te rog Tara! Mocofanii aia nu s-ar descurca. Momentan nu avem ce face.
Nicholas probabil ca avea dreptate. Asa ca am fugit. Ne-am urcat in masina inchiriata si pana acasa nu ne-am mai oprit. In fine... ceea ce devenise mai nou "acasa" pentru mine.
-Sunt praf, zise Robert, intrand pe usa.
-Sunt rupt, prea multa actiune pentru varsta mea, se planse Nicholas.
-Eu vreau doar un dus fierbinte.
-Te sustin, zise Robert cu zambetul pe buze,
-Aha... tu speli vasele.
-V-ati tampit?!, se rasti Nicholas. Tocmai era sa fiti omorati azi si voi va purtati ca niste copii! Sigur stati bine cu capu'?
-Mai am inca 100 de incercari pana ajung la 101, zise Robert.
-Nu glumi cu chestii d-astea, Rob. Nu e bine.
-Stai linistita, Tara.
I-am scos limba si m-am intors catre Nicholas.
-Ce vrei sa fac? Sa ma ascund sub pat? N-am de gand sa o las sa-mi intunece gandirea.
-Am inteles, intr-un fel...
-Deci... povesteste-mi mai multe despre J.A. si Juan Pablo Fernadez.
-Nu e mare lucru de spus.  Juan Pablo Fernadez a parasit-o pe Sara pentru J.A.. Au stat putin impreuna si deja nu mai lucrau doua suflete la reltia aia. Era...
-Un qui aime et un qui se laisse aimer.
-Exact! In scurt timp J.A. i-a dat papucii lui Fernadez. Chiar atunci il cunoscuse pe tatal tau. Cat despre Juan Pablo Fernadez... Ei bine s-a apucat de afaceri. Necurate, majoritatea. Si a devenit un om bogat si cunoscut. De-asta a si murit.
N-am mai spus nimic si m-am dus la dus. Sub apa fierbinte am incercat sa-mi blochez complet mintea, sa nu ma mai gandesc la nimic... doar sa stau. A fost bine. Pana cand, dintr-o data am simtit un jet de apa rece pe piele. Apoi mi-am dat seamna. Robert spala vase. Stiam ca o face intentionat. Stiam ca el stie ca imi strica apa daca se apuca de spalat vase. Am iesit si m-am infasurat intr-un prosop.
-Ooo, Robert William Jones, stai doar sa ies de aici! Asteapta doar! Vai de pielea ta! M-ai auzit?!
-Clar si limpede!
Probabil striga din bucatarie. Dar cand am iesit din baie, era acolo. M-a lipit de perete si m-a sarutat.
-Sa stii ca nu eu ti-am stricat apa.
-Nu conteaza, doar continua...
Nu mai era nevoie de apa ca sa simt fierbinteala. Mainile lui erau de ajuns. Dar..
-Of, de ce naiba tot timpul mi-e dat sa pic in momente ca astea?!
-Nicholas!, am exclamat noi.
-Asa ma cheama. Avem viziatori, asa ca, Tara eu zic sa pui ceva mai... mult decat un prosop pe tine.
-Ce? De ce? Ce vizitatori avem?
Rob inca ma tinea lipita de perete.
-Robert, scumpule! Aici erai!
Era sa lesin cand am vazut parintii lui Robert intrand in camera. Chiar nu era momentul. Si cand spun asta nu ma refer ca si-au ales prost momentul pentru ca Rob tocmai ma lipise de perete.

Tulip