Un fel de curaj...

Bine atunci. Eu plec.
- Nu.. nu poţi să pleci.
- Bineînţeles că pot, am spus râzând. Şi o s-o fac. Tocmai ai spus că ţi-ar fi mai uşor fără mine. Vreau doar să-ţi fac viaţa mai uşoară.
- Spuneam că nu ar fi atât de complicat totul. Nu că ar fi mai bine.
- Dar nu vreau să-ţi complic viaţa.
- Vezi... de-astea e aşa greu. Îţi schimbi părerile de la un minut la altul... Iei decizii pe moment... Crezi că totul ţi se cuvine...
- Nu, nu totul. Puţină îngăduinţă eventual. Si poate înţelegere. Tocmai ce ai spus că nu ai nevoie de mine. Asta nu e iubire... De ce ţi-aş mai sta în drum ? De ce aş accepta să aud aşa ceva ?
- Tu spuneai că toate întrebările care încep cu „de ce” au un răspuns stupid. Ar trebui să răspund ?
- Da. Mă mulţumesc şi cu un răspuns stupid.
- Pentru că ne iubim...
Am început să râd...
- Ceea ce-mi arăţi tu e iubire ? Zi de zi mă critici, mă jigneşti... Nu mai are rost... De ce să trăiesc în minciuna asta ?
- Oamenii mint...
- Nu şi eu. Credeam că ţi-ai dat seama că sunt diferită... Credeam că te-am avertizat că sunt dificilă. Imprevizibilă.
- Si laşă...
- De ce ?
- Laşă pentru că fugi.
- De fapt sunt curajoasă pentru că plec. În sfârşit. Dar priveşte-o cum vrei tu, nu mă deranjează. Mereu ai crezut ce ai vrut.
- Îmi... îmi pare rău. Mai bine am rezolva totul.
- Gata ? Asta a fost tot ? Credeam că ai mai multă mândrie.
- Ce o să facem unul fără celălalt ?
- Pentru mine nu mi-aş face probleme. Si tu... probabil o să supravieţuieşti...
- Dar...
- Las-o baltă. Nu vreau să începem cu chestii sentimentale. Ştii că nu sunt aşa.
- De ce trebuia să se întâmple aşa?
- Aşa se întâmplă de obicei cu doi oameni care nu se potrivesc. Credeam că eşti destul de mare ca să înţelegi asta. pur şi simplu nu merge. Mie mi s-a mai întâmplat. La un moment dat te obişnuieşti... cred... sper. Sunt prea dificilă. Prea diferită. Nu am găsit pe nimeni care să mă înţeleagă până acum. Poate cine ştie... într-o zi...
- Dar te pot înţelege.
- Nu. Te prefaci că mă înţelegi. De fapt... Nu ai cum. Suntem atât de diferiţi.
- Tu spuneai că opusurile se atrag.
- Dar nu întotdeauna, se pare. E prea greu pentru amândoi.
- Poate putem rămâne măcar prie...
- Nu! Nu spune asta. E o replică stupidă folosită în filme.În viaţa reală e interzisă. De fapt, e o tâmpenie...
- Crezi?
- Sunt sigură. Pur şi simplu nu mai spune nimic.
Atunci m-am întors şi am plecat. Nu mai aveam nevoie de el. De nimeni. Nu trebuia să fiu lângă cineva care nu mă poate înţelege chiar deloc. Nu mai puteam să mă prefac fericită chiar şi atunci când nu eram. Trebuia să îmi iau zborul în cele din urmă.

Sunshine