Clipe

Sorbeam dintr-o ceasca cu ceai fiebinte, stateam pe pervazul lat si admiram apusul de soare prin fereasta exagerat de mare. Cerul era de-a dreptul in flacari. Credeam ca iar va trebui sa infrunt intunericul singura fara nimeni alaturi... Dar nu si in seara asta.

La un moment dat am simtit o atingere delicata. Erai tu. Mi-ai pus mana pe abdomen, m-ai lipit de tine si ti-ai apasat usor buzele de gatul meu. In seara asta, aveam propriul Luceafar.

Nu era cea mai inteligenta solutie si scapare, dar era ceva si eram fericita. Pentru prima data in viata simteam ca am ales cu inima si nu cu mintea. Ca am lasat logica la o parte si ratiunea am ingopat-o.

Si pana la urma nu aveam nevoie de ratiune. De ce as avea nevoie? La ce buna daca nu ai cu cine sa o imparti...Pentru ca nu poti sa o imparti cu nimeni. Mi-as da toata ratiunea si toata inteligenta mea pentru o singura secunda de fericire. Si stiu ca oricare alt om ar face la fel. Pentru ca este in esenta noastra. Cat traim pe pamant ne irosim viata cautand o fericire si mai mare decat ce-a pe care am trait-o ieri si niciodata nu suntem multumiti. Si nici nu o sa fim vreodata. Dar e bine ca nu gasim fericirea suprema si ca ea tine doar cateva clipe, pentru ca oamenii nu ar rezista la o fericire deplina. Sunt prea slabi si prea fricosi si prea lasi pentru asa ceva.

Pe scena imensa sau microscopica, depinde cum privesti lucrurile, fiecare isi joca propria piesa, propriul rol si fiecare cautand succesul.

Cineva a spus ca timpul si spatiul exista doar in sufletul nostru si daca ar exista cu adevar noi am putea calatori... si in timp si in spatiu. Si daca e asa, daca timpul si spatiul exista doar in sufletul nostru eu cum reuseam sa-mi duc existenta in doua lumi? Si nu, nu eram nebuna... din pacate. Poate era mai bine daca eram nebuna... cine stie...Si acele doua lumi chiar existau!

Pe cine vreau sa pacalesc? Fiecare zi e o alta lume, o noua experinta, o noua sansa, o noua ocazie de a o lua de la capat si sa o faci mai bine ca ieri... In fiecare zi esti alt om, o alta persoana, cu alte ganduri, idei si idealuri... Poate e ciudat ce spun... dar adevarat...

-Gandesti... iar! Cred ca mereu ar trebui sa ai cu tine un creion si un carnetel... la atatea ganduri... Ai spus-o zambind, iar asta m-a facut si pe mine sa zambesc. Cum mi-am permis sa uit ca esti acolo?! Cum mi-am permis sa uit din nou de acea clipa de fericire?!

Mi-am dat seama ca viata mea era ca un jurnal vechi si uitat... pe care nu-l va citi nimeni, niciodata.

-Nu si azi. Nu in seara asta. In noaptea asta promit sa uit de tot. In acel moment am facut o promisiune pe care probabil n-am sa fiu in stare sa o tin... Dar te facea sa zambesti si altceva nu mai conta.

Si totusi... Nu puteam renunta la gandire si iubire. Cele doua ma faceau libera. Simteam ca nimic nu poate sa-mi stea in cale!

Timpul trecea, iar luna isi aruncat frumos razele ei argintii prin fereastra mare la care acum nu mai statea nimeni... doar ceasca de ceai uitata pe pervaz... In acea noapte era luna plina... plina ca sufletul meu...

Oare clipa de maine va fi mai fericita ca cea de azi? Oare voi fi destul de puternica ca sa suport fericirea de maine?

Tulip