Adio...

-De ce pleci?!

In sfarsit reuseam sa-i atrag atentia. De ce a trebuit sa ma razgandesc ca el sa-si dea seama?!

-Pentru ca trebuie. Pentru ca aici nu e locul meu. Simt nevoia sa evadez...

-Dar locul tau e langa mine! Pe cand te-am gasit, tu deja dispari... Trist.

Ah, cat de mult ma durea! Ma durea pentru ca ii provocam lui suferinta. Dar era un test ( destul de dificil, recunosc) si trebuia sa il trec, sa evoluez... sa ma intrec pe mine insami.

-Stiu ca locul meu e langa tine. Si mai stiu si ca puteai opri asta. Stiai foarte bine ca se va intampla si asta la un moment dat. De ce naiba nu m-ai tras de maneca si nu m-ai oprit din drumul meu?!

-De parca te poate opri pe tine cineva...

Am zambit, evident.

-O sa o iau ca pe un compliment.

-A fost un compliment! Toata viata ta, care e un adevar roman, un adevar succes se bazeaza pe caracterul puternic pe care il ai. Oricine si-ar dori sa fie in locul tau!

Stiam ca nu spune tot adevarul. Stiam ca ma cunoaste extrem de bine incat sa-si dea seama ca acel caracter puternic e doar la suprafata si ca defapt pe dinautrul meu sunt o fire sensibila care totusi nu iarta usor, nu uita repede si iubeste mult... foarte mult, tot ce e in jurul ei are o semnificatie...

-Ti-ar place ca acum sa fii in locul meu?! Sa fii primul care spune adio?! Sa fii silit la asa ceva?! Nimanui nu i-ar place sa fie in locul meu acum!

-Si crezi ca mie imi e usor asa?! Sa te pierd?

-Plus ca viata mea e doar un punc neinsemnat. Sunt la fel ca toti oamnenii... caut fericire, dupa aceea suferinta ca sa alin fericirea pe care nu o pot suporta, dupa aceea din nou fericire... Nu sunt diferita.

-Si oare pentru cei din jurul tau e la fel de neinsemnat acel punct? Ai o putere extraordinara de ai face pe oameni sa te iubeasca si sa-ti accepte nebuniile. Gandeste-te doar la ce mi-ai facut mie...

-Sa ma iubeasca si dupaia sa ma urasca... Tocmai de aceea trebuie sa plec! Hai cu mine... Acolo vom fi fericiti...

-Stii ca nu pot...

El trebuia sa inteleaga ca in viata exista schimbari uneori bune alteori rele. Trebuia sa se maturizeze si sa ma lase si pe mine sa ma maturizez. Pentru ca aveam nevoie de asta. Nimeni n-a spus ca viata e usoara. Si e foarte bine ca nu e usoara.

Intr-un fel, ciudat de altfel, era ultima noapte de dragoste. De maine punctul meu neinsemnat va fi complet negru, nu cum a fost pana acum... atat de colorat...

De ce trebuie sa fie schimbari in viata noastra? Pentru ca deja suntem niste fiinte extrem de plictisitoare si plictisite in acelasi timp. Daca nu ar fi schimbarile care sa ne schimbe la suprafata (pentru ca pe dinautrul nostru, noi ramanem aceeasi defapt), am fi aceeasi oameni in fiecare zi. N-am avea diversitate. Va puteti imagina asta?! Ar fi groaznic!

Stateam intinsi in pat. Razele lunii cadeau lin prin draperie pe pielea lui parca din ceara. Atunci am spus doar un “Adio!” cu o voce parca sparta.

De atunci nu-mi aduc aminte ca vreunul din noi sa mai fii deschis ochii vreodata in aceasta lume rea... Si pana la urma tot nu am plecat de langa el (ca de obicei, stiam de la inceput ca nu voi fi in stare). Dar de data asta nu a fost ca de obicei. De data asta el nu a plecat de langa mine. De data asta, e bine... eu am fost cea egoista si el cel intelegator. De data asta eu l-am silit sa vina cu mine... Si am fost egoista. Si imi voi primi pedeapsa. Stiam asta! Poate era mai bine asa...

“Si au trait feri...”. Doar minciuni! Asa ceva nu exista! Povestile incep de la un adevar si cu un adevar... dar nu se si termina cu unul.

Si “orologii numarau clipele pe dos”.

Tulip