Nu?

Nu ţi-e dor să te plimbi prin oraşe fără nume? Nu ţi-e dor să mergi pe străzi cu nume de stele? Să simţi briza mării şi, în următorul minut, să te loveşti de un munte rece? Nu vrei să vezi iar luminile portocalii ale felinarelor stinse? Nu vrei să fim din nou doar noi doi în lume? Doar noi doi şi un biet câine şchiop. Nu ţi-e dor de râurile care ni se alăturau din când în când în lunga noastră plimbare, cu un murmur rece? Nu ţi-e dor de chipurile obosite ale muncitorilor care mergeau spre casele dintr-o altă lume? Nu vrei să trăieşti iar momentele în care slăbiciunile umane dispăreau? Nu vrei să ştii că vântul e de partea ta din nou?  Nu ţi-e dor de clipele argintii care se dizolvau uşor în razele lunii? De când nu ai văzut o minune? Nu ţi-e dor de momentele în care legendele albastre erau reale? Nu vrei să simţi iar asfaltul cald în timp ce priveşti stelele, întins în mijlocul străzii? Nu vrei să vezi iar cum oraşele trec unul câte unul pe lângă noi, fără să apucăm să le numărăm? Nu ţi-e dor să-i vezi pe îngeraşii care ne pândeau de după nori? Nu ţi-e dor de foşnetul uşor al rochiei mele? Nu ţi-e dor să vorbeşti fără ca nimeni să te asculte? Nu vrei să întâlnim iar fluturi aurii? De când nu ai gustat un aer atât de dulce ca acela al unei nopţii târzii într-o pădure? Dar aerul rece de pe falezele Mării Negre?  Nu ţi-e dor de valurile negre? Nu vrei să vezi iar cum picăturile mov de ploaie lasă urme adânci în pământul moale? Nu crezi că a trecut prea mult timp de când am văzut ultima dată luna ca o regină albă, înfiorătoare? Nu vrei să scriem iar basmele vii? Nu vrei să simţi iar nisipul imprudent sub tălpi? Nu crezi că literatura are nevoie de noi?...

Sunshine