Capitolul 15

  Trecuseră două săptămâni, dar Leah nu-şi făcuse apariţia. Robert începuse să se obişnuiască cu gândul că poate pur şi simplu se săturase să mă sperie şi plecase. Eu, pe de altă parte, nu puteam deloc să mă calmez. De câte ori Rob îmi spunea că ar trebui să fiu mai relaxată, îmi sunau în cap cuvintele rostite de Leah într-o banală discuţie pe care o avusesem înainte să aflu că e J.A:
- Scumpo, eu niciodată nu mă dau bătută şi nu las nimic neterminat.
  Doar gândindu-mă că ar putea să le facă ceva lui Carmen sau Robert, sau să intre noaptea în dormitorul meu mă făcea să tremur.
- Cum să mă calmez?, l-am întrebat pe Robert într-o zi. Fata aia nu e întreagă. Şi nici nu am înţeles de ce făcea ce făcea. Care e legătura ei cu Carmen. Şi ciudatul ăla de Nicholas?
- Eşti isterică.
  Ştiam că avea dreptate. Tot ce făceam demonstra că devenisem o isterică. Niciodată nu fusesem atât de fricoasă şi agitată cum eram în acele două săptămâni. O sunam pe Carmen de două sau trei ori pe zi, ca să văd dacă e bine. În plus, deja se întâmplase de două ori să-l sun pe Robert noaptea să îşi ia polonicul şi să vină să vadă dacă nu e cineva jos, pentru că mi se părea că am auzit sunete.
  Sfârşeam prin a adormi la el în braţe, din moment ce insista să stea cu mine restul nopţii pentru a nu mai trebui să facă de câteva ori drumul dintre casele noastre. Cu toate că se întâmpla să mi se pară că cineva e în spatele meu şi mă urmăreşte, că cineva e în casă, că cineva se uită la mine ciudat pe stradă, că aveam să o văd pe Leah la cantină, la prânz, se părea că totul era în ordine. Doar un mic lucru nu era tocmai bine- o luam razna. Deveneam de-a dreptul paranoică uneori.
 Vă daţi seama că era aproape să leşin când am intrat în casă şi Carmen era acolo, ca o surpriză. Ce aş fi făcut dacă aş fi dat chiar de Leah o dată în felul ăsta? Chiar nu ştiu. Nu mi se întâmplase niciodată să nu fiu stăpână pe situaţie, dar acum mă simţeam de-a dreptul descurajată.
  Am vorbit puţin cu mătuşa mea şi chiar i-am pregătit ceva de mâncare. De fapt, sinceră să fiu, l-am lăsat pe Robert să se ocupe el de bucătărie. Oricum, am fost supărată pentru că domnul Garcia nu ieşise niciun minut din bucătărie şi nu ne lăsa să vorbim doar noi două. Carmen părea fericită. Nu am vrut să o îngrijorez, aşa că nu i-am spus despre nicio ameninţare cu moartea sau despre fantome. Am lăsat-o să trăiască mai departe fericită cu profu' şi cu naivitatea ei.
  Dar, o idee genială mi-a venit la un moment da. M-am dus sus şi am adus o poză cu mine şi cu Leah... făcută în vremurile bune. Începând să vorbim despre şcoală, când am spus că vreau să-i arăt o poză cu fata cu care mă înţelegeam cel mai bine. Am avut grijă să o vadă şi Ethan - pentru că, deşi proful meu, îmi permitea să-i spun aşa. Când a văzut-o, a făcut ochi mari şi a expediat-o pe Carmen în bucătărie, sub pretextul că ar trebui să-l ajute pe Robert la spălatul vaselor. Rămasă singură cu el pe verandă, l-am întrebat într-un fel timidă:
- S-a întâmplat ceva?
- Asta e prietena ta?
- Da...
- Doar ai încredere în mine şi stai departe de ea. Nu e în regulă.
- De ce?, am întrebat încercâd să nu pară că nu ştiu deja răsunsul.
- Din cauza ei am....
  Părea că nu mai voia să-mi spună nimic, dar am insistat:
- Ai...?
- Am îndepărtat-o pe Carmen de locul ăsta. Fata aia e periculoasă.
- Pentru Carmen!?
- Şi pentru tine, dar Carmen e ... principala ţintă.
- Ce vrei să spui? Ce are Leah?
- Nu mai juca teatru, fetiţo. Mai vine la şcoală?
- Păi... nu.
- Atunci ne caută. Ultimul meu plan era să plecăm în Franţa. Acolo voi merge cu Carmen. Ai încredere în mine,o să fie bine.
  M-am uitat la el, neîcrezătoare.
- Nu auzi? Nu o să i se întâmple nimic. Eu... o... o iubesc. Nu o să permit nimănui să se apropie de ea.
  Ceva din privirea lui m-a făcut să-l cred.
- Bine.
- Cât despre tine... Ai avut noroc până acum, dar nu ştiu cât o mai poţi ţine aşa. Îţi dau adresele mai multor prieteni de-ai mei de prin Europa. Du-te şi... mai stai pe la unul sau altul. Îţi dau eu câţi bani ai nevoie, doar pleacă odată din oraşul ăsta blestemat.
- Dar... Carmen?
- Nu-i spune acum. Mai aşteptăm. Uită-te ce naivă e. Aşadar, pleacă. Doar... să ... Robert ăsta... ai încredere în el.
- Cam da.
- Atunci, când răspunsul va fi un da hotărât, îţi voi da voie să-l iei cu tine.
- Am încredere în Robert.
- Bine. Ia-l cu tine. Dar, la primul semn, intră la bănuieli. Ceva nu-mi place aici. Oricum, nu-ţi face griji pentru mătuşa ta. Ne-am înţeles?
- Cred... cred că da.

Sunshine