Capitolul 24

Stateam toti trei pe canapea, de la mic la mare si... gandeam. Aveam impresia ca ceva nu e bine. Bine, nimic nu era bine in situatia data, dar... aveam impresia ca Leah joaca la cacealma. Parintii lui Rob nu se imprieteneau cu oricine, chiar Emilia Jones, mama lui Rob, a spus ca "tatal tau a stiut cu cine sa se imprieteneasca la viata lui". Adica eram sigura ca Thomas si Emilia ne-au gasit prin Leah, dar asta nu inseamna ca au devenit prieteni. Nu o vad pe Emilia stand la taclale si cafele cu Leah.
-Eu zic sa-ti vizitam parintii, am spus in timp ce ma ridicam de pe canapea.
-Ce?!, au exclamat amndoi.
-Uite ce e... am o presimtire. Vreau sa vad daca am dreptate.
-O presimtire?! Din cauza ca tu ai o presimtire, eu as putea sa mor! Probabil mama mea asteapta cu  pusca de vanatoare dupa usa...
Am ras.
-Mama ta iti vrea doar binele, Robert. Acum ia-ti haina si hai sa mergem. Nicholas, trebuie sa ne duci pana la Ohla... sau cum s-o numi hotelul ala.
-Cred ca e o idee buna. Si, Tara... inchide usa.
-La ce bun?!, protestam eu in timp ce inchideam usa. Adica, a reusit sa ne lase un bilet cand eram cinci persoane in casa, asa ca...
-O mai taci si inchide usa! Treceti in masina!

L-am asteptat pe Rob, pana era la receptie si afla camera.
-E camera 404, a spus el. Am tresarit. Nu ma asteptam sa fie atat de aproape de mine.
-Ok, sa mergem.
-Vin si eu?, intreba Nicholas.
-Normal!, am spus noi.
Am luat frumos liftul, iar Robert a apasat butonul pentru etajul 4. Cand am ajuns in fata camerei, Rob s-a oprit.
-Esti pregatit?, am intrebat eu.
-Nu chiar... Nichoals sper ca ai pregatite miscarile alea de lupta, daca mama vrea cumva sa ma arda, sau sa ma impuste, sau sa ma taie.... Apropo, credeti ca stie sa traga?
Cineva trebuia sa-l trezeasca la realitate. I-am luat capul in mani si i-am zis:
-Robert. Uita-te in ochii mei. Poarta-te ca un barbat, bine? Mama ta e infoensiva, crede-ma. Trebuie doar sa stii cum sa o iei. Asa ca, fii mandru de ce ai in pantaloni si treci naibii in camera aia!
Nicholas rase, iar Robert ii aruncase o privire incruntata.
-Tara are dreptate, sa stii. Trebuie sa fii mandru de ce ai in pantaloni.
Izbucnise si mai tare in ras. Robert isi dadu ochii peste cap si a batut in usa. Mama lui Robert deschise.
-Ei bine, ma asteptam sa fii singur, dar se pare ca viata nu iti da tot timpul ce vrei. Intrati.
Lui Robert i-a sarit tandara.
-Stii ce, mama? Nici nu vroiam sa vin! Tara m-a obligat.
S-a uitat uimita la mine, iar eu i-am zambit.
-O! Pai vad ca mai face cineva si lucruri inteligente pe aici. Luati loc.
Tatal lui Robert a pus pe masa cartea care tocmai o citea.
-Da, luati loc. Trebuie sa vorbim, zise el.
-Trebuie, am zis eu. Vreau sa-mi spuneti cum ne-ati gasit. Dar adevarul, de data aceasta.
Emilia imi arunca o privire nervoasa.
-Ti-am spus deja.
-Nu, doamna Emilia. Mi-ati spus ce vi s-a spus sa-mi spuneti. Acum vreau adevarul.
S-a uitat mirata la mine.
-Ok, ne-ati prins, deci banuiesc ca meritati adevarul. Acum cateva zile, am primit o scrisoare. Era de la colega voastra... Oare cum o cheama?
-Leah, a zis Thomas.
-Asa, Leah. A zis ca ne spune unde e Robert, daca ii vom trimite o invitatie la o petrecere.
-Ce ptrecere?, am intrebat eu.
-Un prieten, de aici din Barcelona, da maine o petrecere. Sincer nu pricep de ce vrea sa vina, dar in fine. A functionat. Mi-am gasit baiatul.
-Oho!, a strigat Nicholas. Aveti tort! Sper ca nu va suparati daca gust si eu putin.
Thomas si Emilia s-au uitat ciudat, iar eu mi-am dat ochii peste cap. Nichoals manca orice, oricand, oricat... si nu se ingrasa.
-Si eu vreau!, striga Robert. Nicholas, sa nu mananci fara mine!
Barbatii astia erau groaznici, asa ca m-am intors catre Emilia si am continuat discutia.
-Deci merge la petrecere.
-Da.
-Mergeti impreuna?
-Nu, Doamne fereste! Ea ne-a ajutat pe noi, noi am ajutat-o pe ea, totul s-a terminat. A fost mai mult un fel de relatie de afaceri.
Deci avusesem dreptate.
-Ok, pai plecam atunci. Nu vrem sa deranjam, am zis eu.
-Dar nu deranjati!, zise Thomas. Stati jos! Si Robert, lasa tortul si miscat-i fundul aici!
Robert veni si se aseza cuminte langa mine. Inca mai avea ciocolata in jurul gurii.
-Ne-am gandit bine si ii mai dam o sansa Tarei, a zis Thomas.
-Da, va veni cu noi maine la acea petrecere. Sa vedem cum se poarta, zise Emilia. Si vei veni si tu si domnul de acolo cu tortu, care se numeste...
-Nicholas, am zis eu.
-Asa, Nicholas.
-Ce?! Nu vreau sa merg la nicio petrecere stupida!, se revolta Robert.
-Ba o sa vii! O sa fie o gramada de lume importanta la petrecere! Si pentru numele lui Dumnezeu, sterge-ti ciocolata de la gura! Nu asa te-am crescut!
-Bine, o sa venim. Si nu, nu-mi steg ciocolata de la gura, na! Plecam, hai Tara.
Se purta ca un copil mic. M-a luat de mana si am iesit pe usa.
-Nu va suparati daca iau si tortul cu mine, nu?, l-am auzit pe Nicholas intreband. Dar parintii lui Rob, nu au mai apucat sa raspunda.
Am intrat in lift.
-Da-mi si mie tort, spuse Robert.
Nicholas isi infipse mana in mijlocul tortului si ii tranti o bucata lui Robert in palma, care statea cu mana intinsa.
-Voi, baieti, sunteti chiar scarbosi, am zis eu.
Receptionerul s-a uitat la noi, ca la niste nebuni cand am iesit din hotel.

Cand am ajuns acasa, am gasit pe pat un geamantan si un biletel. Era de la Ethan.

Hei Tara! Am auzit ca mergeti la acea petrecere. Am zis sa va dau o mana de ajutor. Vei gasi in geamantan, tot ce-ti trebuie. Sa nu te mire prea tare rochita.  Eu si Carmen vom fi acolo, asa ca ne mai vedem!

E.

Cum de reusea toata lumea sa ne intre in casa?!

Am scos din geamantan o rochita. Alba, scurta si mulata.

-Wow, arata ca cea a lui J.A., A spus Robert. De abia astept sa vad cum iti sta in ea.

-Da... Ciudat. Si va trebui sa invat sa umblu pe astea, am spus eu aratand catre o pereche de tocuri.

-Se pare ca avem si costume. Nichoals, maine ne imbracam la patru ace, i-a strigat Robert.

-Stiu. Sper sa fie vodka si prajituri acolo!, a raspuns Nicholas.

Am ras.

A doua zi am mancat de dimineata, dupa care am inceput sa ma pregatesc. Mi-am prins parul intr-un coc la spate, dar am lasat cateva suvite libere, iar buzele au devenit de un rosu aprins. Mi-am pus rochia si am inceput sa scriu pe un bilet: 

Prieteni?! Fii serioasa! Joci la cacealma si pierzi. Sah... mat! 

J.A.

Stiam ca-l va citi. M-am catarat pe tocuri, am mai aruncat o privire in oglinda si am iesit din camera.

-Wow!, zise Nicholas.

-Deci? Cum arat?, am intrebat in timp ce faceam o pirueta.

-Ce sa zic? Ma simt ca un caine in calduri, asa ca hai sa mergem, zise Robert.

Si eu si Nicholas am ras cu pofta.

Tulip