Noi în timp . . (Poate)

  Razele soarelui mă gâdilă jucăușe și - în cele din urmă, mă obligă să mă trezesc. De fapt, urăsc momentul acesta.
  În fiecare dimineață redevii un vis.
  În fiecare dimineață realitatea te distruge nemiloasă.
  Fiecare dovadă a răsăritului te arde până când și cenușa ta dispare.
  Îmi aprind țigara și mă apropii de geam. Privesc fumul luat de vânt și câteva lacrimi mi se rostogolesc din nou pe obraz. Nici măcar fumul nu îți seamănă. Până și el e ceva mai real decât tine.
  Dar de ce trebuie să fii prezent în fiecare gând al meu? Ilogic. Asta ești.
  Aș putea să te numesc umbră? Nu. O umbră are nevoie de lumină. Pe tine lumina te distruge.
  Nu eti real. Dar poate ai fost cândva. Sau poate vei fi. Eu m-am născut prea târziu? Sau trebuie să te aștept? Dar, vai, grăbește-te.
  Timpul ne-a jucat oare o festă?
  Îmi sting țigara și mă ridic. Intru iar în realitate, ca în oricare altă dimineață. Termin iar cu aceste întrebări imposibile. Mereu aceleași întrebări fără răspuns. . .

Sunshine