I believe I can touch the sky

Odată ce am hotărât ce vrem să facem, ce ne dorim să facem, oare nu suntem siguri că o să reuşim să facem acel lucru? Şi chiar dacă nu suntem, cine ne-ar putea opri? Oamenii... acei oameni care urmează de fiecare dată acelaşi drum, fără să se uite în stânga şi în dreapta şi să descopere că au mult mai multe posibilităţi decât credeau? Oare aceştia sunt oamenii de care avem nevoie, ca să ne încurajeze? Sau avem nevoie de oameni care ştiu să se elibereze de trupul care îi încetinesc, care ştiu să călătoarească cu sufletul în cele mai ascunse şi ciudate locuri? Trebuie totul făcut după un anumit set de reguli sau, măcar din când în când, ar trebui cu toţii să le lăsăm, să le uităm, şi să trăim? Cu ce greşim dacă visăm la lucruri care, altora poate, li se par imposibile? Cine ne poate impune o limită?

Poate că viaţa nu poate fi înţeleasă decât dacă privim în urmă, dar cu siguranţă ea nu poate fi trăită decât privind înainte.Mai mult ca sigur ar trebui să ieşim din când în când din rutina zilnică, care ne face prizonierii unei lumi monotone, şi să uităm puţin de lucrurile obişnuite. Putem foarte bine să ne oprim o clipă din drumul nostru, chiar dacă suntem grăbiţi, să culegem o floare de pe marginea drumului, să ne uităm înspre cer, să luăm o frunză uscată de pe jos, să stăm şi să simţim vâtul. Ar trebui să trăim fiecare minut ca şi cum ar fi ultimul, astfel poate am învăţa ce important este să preţuieşti tot ceea ce ai. Deci, nu lăsaţi pe nimeni să vă spună că nu veţi reuşi, că ar trebui să vă opriţi, nu lăsaţi pe nimeni să vă impună limite, atâta timp cât doriţi să faceţi ceva cu adevărat.

Aşa că, vă spun un lucru pe care o prietenă foarte bună mi l-a spus într-o zi: 

Viaţa e scurtă, încalcă regulile, iartă repede, sărută încet, iubeşte cu adevărat, râzi din toată inima şi (cel mai important) niciodată nu regreta ceva ce te-a făcut să zâmbeşti. 

Sunshine