Simteam cum ma sting pe dinauntru. Dupa tot ce s-a intamplat....
Pur si simplu muream! Cadeam intr-un abis la nefarsit!
Dar nu era asa de rau precum credea lumea. Era un fel de stare de amorteala, dar foarte placuta...
De aceea nu intelegeam nici macar acum de ce oamenii vad moartea ca pe ceva tragic. Ca pe un sfarsit definitiv...
Nu e deloc un sfarsit. E doar un nou inceput, iar asta inseamna noi oportunitati, ocazii, solutii, sperante... o a doua sansa... o alta viata. Persoana respectiva e fericita acolo unde merge, doar noi ne vaitam si ne stresam ca in totdeauna.
Si ca de obicei, inca odata demonstram cat suntem de egoisti si plini de sine. Ne gandim doar la noi. Tot timpul ne gandim la cat avem noi de suferit, dar nici o clipa nu ne gandim la acea persoana asa cum ar trebui sa ne gandim. Dar daca stau bine sa ma gandesc, noi nici nu stim sa iubim cum trebuie... Si mai ales in zilele noastre in care un „Te iubesc” e aruncat doar asa ca sa „agheti” o fetita sau sa impresionezi pe cineva. Si de atatea mii si milioane de ani oamenii nu au inteles ca unele lucruri se demonstreaza prin fapte nu prin vorbe si ceva imi spunea ca o sa mai treaca inca cateva milioane de ani, iar omenirea tot nu va intelege. Defapt nu va intelege niciodata. Era in natura noastra sa ne irosim viata si sa ne dam seama ce-am pierdut doar in acel moment de trecere...
Parca eram la teatru. In viata fiecare isi joaca propriul rol. Cateodata mai multe. Iar daca te afli la momentul potrivit si in locul potrivit... Ei bine teatrul poate devenii un adevart spectacol.
Trebuie sa intelegem ca moartea nu e ceva tragic. Trebuie sa invatam sa nu ne mai vaitam si sa nu ne mai plangem din orice si sa traim fiecare zi ca si cum ar fi ultima. Deoarece chiar daca o adoua sansa e minunata nu trebuie sa o irosim pe prima. Trebuie sa vedem partea plina a paharului. Trebuie sa invatam sa ne maturizam si in acelasi timp sa ramanem acei copii inocenti... Dar asta era imposibil. Oamenii sunt prea ocupati pentru a se gandi la asa ceva. Sunt mai interesati de o bomba nucleara si ce va mai exploda maine decat de propria fericire...
In viata trebuie sa inveti sa mori... de cate ori este nevoie.
Si totusi... stiai ca am sa plec. De ce nu m-ai oprit?
Tulip
E bine ca ai constiinta celeilalte realitati, dar, te rog nu intra pe tema asta de acum... e prea importanta :)
RăspundețiȘtergereConstiinta mortii nu poti sa o ai decat daca o incerci, unii au facut-o involuntar, altii voluntar... deci ai putini cu care ai avea ce discuta ope tema asta.
Nu poti sti ce este viata daca nu ai vazut moartea cu ochii, literalmente!
Si sa ne amintim teribila fraza a lui Eminescu: "Nu credeam ca voi invata sa mor vreodata."
Dar, Laura, e prea devreme pentru invatatura asta, crede-ma :)