Minciuna

      -Plangi?
      -Nu.
      -Suferi?
      -Nu!
      -Stiam ca vei regreta dupa ce ajungi sa ma cunosti cu adevarat!
      -Nu-i adevarat! Stii asta!
      -Nu, nu stiu. De ce te minti singura?
      -Consolare. Si nu sunt dezamagita de tine ci de mine. Si nu mint. Minciuna e creatie. Minciuna e arta. Trebuie sa fii extrem de bun si de pregatit pentru a o stapani.... Dar se pare ca tu ai fost artistul perfect doar pana la un punct....
       Ai zambit ganditor.
      -Stii... Asta am iubit mereu la tine, asta m-a atras. Si sincer, mi-e frica. Mi-e frica pentru ca incep sa iubesc acest lucru din ce in ce mai mult, nu ma mai satur... Devin dependent de tine! De ce-mi faci asta?!
       Era randul meu sa zambesc, cand te-am auzit cum te chinui sa intelegi.
       Am inceput sa-ti explic:
       -Ti-am spus ca nu ai cum sa scapi atat de usor si nepedepsit dupa tot ce mi-ai facut. In plus, toata viata e o minciuna, asa ca nu te mai mira... Nimic in ziua de azi nu mai e pur. Doar gandeste-te... Pana si religia e falsa si politica ipocrita si nici n-am nevoie de vreuna... Doar niste versuri si o pensula si promit sa fiu fercita...
       -Si totusi, ai spus tu calm.
       -Da, si totusi. Si totusi viata e o arta. Daca esti mesterul potrivit vei face o capodopera si vei ajunge cineva in ceata in care traim...
       -Avantajul tau a fost tot timpul inspiratia. Mereu ma dai pe spate cu chestia asta.
       Ai spus-o zambind, evident. Iti placea sa te joci.
       -Si mereu o voi face. Ti-am spus. Acest joc va fii castigat de mine.
       -Si in acelasi timp iti place sa provoci!
       -Am invatat de la cei mai buni! Am spus eu zambind, evident referindu-ma la tine.
       Din acel moment n-ai mai spus nimic. Ti-ai aprins tigara si ti-ai continuat opera de arta foarte increzator.
       Am ras in sinea mea. Mereu aveam ultimul cuvant. Si mereu trebuia sa-l am. Nu vroiam sa-mi pierd pionii de pe tabla de joc. Iar acesti pioni erau inspiratia si copilaria mea. Nu vroiam sa-mi plece copilaria. Si niciodata, dar niciodata n-am sa renunt la ea!
       Eram destul de matura incat sa-mi dau seama de ceea ce e in jurul meu, dar destul de copila incat sa trec cu vederea, sa nu ma afecteze, sa nu-mi pese si eram mandra ca sunt capabila de asa ceva. Nu multi reusesc.                
       Dar tu erai printre persoanele ca mine. Persoanele care au reusit.
       Am oftat multumita si mi-am aprins tigara, iar in minte mi-a revenit un vers demult auzit:
    
                                         "Asa e jocul. Incepe cu moarte."

Tulip