Capitolul 14

Cand am ajuns acasa, l-am gasit pe Robert stand intins in patul meu. Dormea. Era 1 noaptea, normal ca dormea. M-am dus pana jos in bucatarie si am luat un capac si un polonic. Cand am ajuns inapoi in camera, am inceput sa bat cu polonicul in capac.  Robert a sarit din pat si era gata sa sara si pe geam.
-Esti nebuna?! Asa vrei sa sperii tu fantomele sau...?
-Iesi afara!
S-a uitat la mine buimacit.
-Bine, Am sa ies. Dar cu o conditie.
-Robert, n-am...
-Asculta-ma, m-a intrerupt el. Promite-mi ca o sa ai grija, ca la noapte, cel putin, o sa stai in casa, cu usa incuiata si nu o sa lasi pe nimeni. Te rog, promite-mi.
-Promit. Acum iesi afara.
A iesit afara, cu coada intre picioare, vorba aia. O parte din mine striga cu disperare ca el are dreptate, ca a facut totul pentru mine si vroiam sa cred asta, dar nu puteam. Mi-am auzit telefonul sunand. Era Leah.
-Da, Leah.
-Hei! Pot trece pe la tine?
M-am uitat pe geamul de la bucatarie, iar ea era acolo si se plimba in fata casei mele. Mi-am adus aminte de ce spunea Robert.
-Pai, vezi... nu ma simt foarte bine, as prefera sa raman singura.
-Singura cu Robert? A ras.
-Ce?!
-Haide, Tara! Toata lumea stie ce e intre voi.
-Mda... aparentele inseala, stii asta. Si Robert nu e aici, daca asta te intereseaza.
-Bine, te las atunci. Ne vedem maine.
I-am spus noapte buna si am inchis. Ce naiba ii trebuia? De fapt de ce naiba m-am bagat eu in asta?

Dimineata, cand imi savuram cafeaua, cineva a inceput sa bata  in usa mea cu brutalite.
-Tara!!!
Am deschis usa.
-Robert... tu chiar vrei sa-mi rupi usa si sa-mi spargi timpanele?!
-Ce ai facut cu motocicleta? Se uita nervos la mine.
-Macar nu urla afara. Urla in casa! I-am facut loc sa intre.
-Deci? Ce ai facut cu motocicleta?
Mi-am proptit degetul aratator in pieptul lui si l-am impis catre canapea. Cand a picat pe pernele moi, m-am catarat pe el... la propriu.
-Asculta-ma Robert William Jones, nu stiu despre ce vorbesti, bine? Dar ca sa te scutesc de scuze te las sa-mi repari usa.
A ras.
-Usa n-are nimic. Dar motocicleta mea are.
-Vorbesc serios. Chiar nu stiu despre ce vorbesti.
M-a luat de talie si m-a strans puternic la pieptul lui. Eu m-am apropiat si mai mult, pana cand fetele noastre au ajuns la mai putin de un centimetru distanta.
-Bine, recunos. Ti-am furat o piesa. O gasesti la mine sub pat.
-Stiam eu!
In acel moment l-am sarutat.
-Credeam ca esti suparata.
-Si eu credeam acelasi lucru.
-Inseamna ca imi vei face onoarea si ma vei lasa sa te conduc la scoala?
-Hmmm... Faci cinste si cu pranzul?
-Eu ma gandeam sa gatim impreuna...
-Era sa-mi rupi usa, vrei sa ma ajuti sa dau foc si la bucatarie?
A ras cu pofta. In acel moment mi-a sunat telefonul.
-Da, Leah.
-Credeam ca esti bolnava, ca te simti rau. Dar vad ca medicamentul Robert, isi face bine efectul.
-Leah, nu prea cred ca asta te priveste.
Mi-a inchis.
-Leah? Vocea lui Robert era cam serioasa.
-Da, dar... mi-a inchis.
-Mergem la scoala si dupa aia mai vedem.
Cand am ajuns acolo, nu era nici urma de Leah. Nu si-a aratat fata toata ziua. La fel s-a intamplat si a doua zi. Si la fel s-a intamplat toata saptamana. Era ca si cum ar fi inghitit-o pamantul. Degeaba o sunam, trimiteam mesaje si toate cele ca niciodata nu primeam un raspuns. Era ciudat. Era prea liniste.

Tulip