Am mai zis si am s-o mai spun odata.... Nu oricine vrea fericirea!
In momentul de fata, mi-am dat seama ca am innebunit. Vorbeam cu imaginea mea din oglinda uriasa scaldata in intunericul cavernos al holului. Ce naiba cautam la ora asta, pe intuneric si singura, plimbandu-ma prin casa?! Eram nebuna... alta explicatie nu gaseam. Dar casa aceea uriasa ma intriga... intr-un fel oarecare. Era mare, frumoasa, decorata minunat si avea o priveliste superba catre mare, dar... toata aceasta frumusete era patata cu sange. Stiam ce s-a intamplat aici... Stiam ce mi seva intampla mie daca mai umblu singura noaptea prin ea, dar si mai rau... stiam ce se va intampla daca nu plec cat mai repede de aici.
Tot timpul ma simteam uramarita de cineva. Simteam cum toate statuile si chipurile din tablouri ma studiau. Simteam groaza in sine. Era atat de ciudat! Am lasat tristetea din trecut sperand ca voi veni aici si voi gasi ceea ce caut. Poate ar fi trebuit sa raman in trecut. Am venit aici si am dat de ceva mult mai rau decat tot ceea ce mi s-a intamplat pana acum. Sa-mi fie invatatura de minte! Ar fi trebuit sa ma multumesc cu ceea ce aveam pana atunci! Pentru ca acum nu mai aveam nimic!
Dintr-o data am simtit o atingere delicata pe sold si am tresarit. Era el si asta ma linistea, dar... Cand m-am uitat in ochii lui era ceva ciudat, parca era posedat de ceva... Casa asta... eram sigura. Dintr-o data nu mai simteam acea siguranta ca si pana acum, cand eram cu el... Ba din contra! Instinctul imi spunea sa fug cat mai departe posibil. Normal... Nu eram eu cea care sa ma las atat de usor batuta.
Urcam incet scarile din ce in ce mai incordata, langa el. La ce folos sa le am pe toate si sa nu pot fi fericita? Dintr-o data imi doream o alta viata pentru mine... Si asta nu era bine...
Aveam un presentiment... Ca asta va fi ultima noapte... Nu-mi faceam probleme. Nu-mi era frica. Incepeam sa iubesc frica... Ma facea mai puternica.
Tulip
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu