Tacere. Ethan s-a uitat lung la mine.
-Carmen e bine, scumpo. Foarte bine, chiar. Probabil chiar acum e la masaj.
Asta era de ajuns. Nu stiu de ce, dar il credeam pe Ethan. Chiar il credeam.
-Vai ce dragut!, a exclamat Leah. Iti faci griji pentru nenorocita de Carmen. Doamne!
-Da' Carmen ce ti-a facut?!, am strigat eu la ea.
-Nimic. Doar ca e ruda cu maica-ta.
-Ce?! Esti nebuna, rau. Poate ti-ar trebui si tie o celula la nebuni... ca doar esti ruda cu maica-ta.
A ras. Dar un ras nervos si agitat.
-Doamne... Si tu meriti sa mori exact ca J.A.. Apoi, i-a sarit tandara si a inceput sa urle la mine. Bai din cauza lu' ma-ta eu mi-am pierdut parintii.
Nicholas ii tinea inca cutitul la gat Leahei.
-Ce? Doar nu ea i-a omorat.
-Nu. Doar a bagat-o pe mama la nebuni si l-a luta pe tata de partener.
Am facut ochii mari si m-am uitat la Ethan.
-Da, Tara. J.A. il avea pe tatal Leahei ca si partener de "afaceri" si probabil si de pat.
-Deci s-ar putea ca eu si Leah sa fim...?
-Nu! Nici vorba de asa ceva, a spus Ethan. Cand tu te-ai nascut, tatal Leahei era deja mort.
-J.A. stia, Tara. Stia ce avea sa se petreaca in acea camera cu tata. Si n-a facut nimic. Nimic! Leah plangea.
Intr-un fel eram usurata ca nu sunt sora cu specimenul de Leah, dar tot ce aflasem imi vuia in cap. Si desi intr-un fel imi era mila de Leah, tot un specimen era pentru mine. Ma simteam ametita. Vroiam liniste, vroiam sa fiu lasata singura. Asa ca am luat-o la fuga prin padure.
Am auzit-o pe Leah cum a strigat "NU!" si i-am auzit si pe Robert si Ethan care i-au tinut pe loc pe Thomas si Ben.
Am fugit cat am putut de repede, dupa care am inceput sa ma plimb. Cum era posibil? Tocmai Carmen! De ce m-a mintit?! Si Carmen, si Robert, si Ethan, si Nicholas! Eram inconjurata de mincinosi. Incepea sa se intunece, iar eu am realizat ca m-am pierdut. Degeaba am tot incercat sa gasesc drumul, sa dau de sosea. Ma plimbam in cerc. Apoi, dintr-o data, am auzit un fasait. Cineva sau ceva era aici. Foarte aproape. Poate era Leah... sau poate era doar un urs. Preferam sa fiu manacte de urs, decat torturata de Leah. A aparut in fata mea, ca de nicaieri, o umbra neagra. Era atat de intuneric!
-Am un... bat si nu mi-e frica sa-l folosesc.
Patetic. Foarte patetic!, m-am certat eu!, am strigat eu.
-Si radeai de mine cu polonicul.
-Robert!
-Degeaba ai pijamaua pe tine, aici nu poti dormi, hai cu mine.
Mi-a intins mana. Si i-am intins-o si eu. Mi-a pus o patura pe umeri. Nici n-am relizat cat de frig imi era pana n-a pus acea patura pe mine.
-O sa fie bine, a spus el. Trebuie.
Cred ca incerca sa se convinga pe sine.
Drumul pana acasa a fost linistit. Emilia, Nicholas si Ethan stateau in jurul mesei din bucatarie si s-au ridicat cand am intrat eu. Dar am trecut pe langa ei ca si cum n-ar fi fost acolo. Direct la dus am mers. Am dat drumul la apa fierbinte. Plangeam. Acum realizam asta. Am stat mult acolo, stiam asta. Cred ca Robert a venit de cateva ori sa vada daca mai sunt vie, i-ar atunci cand imi auzea suspinele ofta usurat. Pana la urma am iesit si mi-am pus o camasa barbateasac pe mine. Dupa aceea m-am dus in bucatarie. Toti patru erau acolo, in jurul acelei mese. Parca erau la ceva gen consiliu. M-am dus si mi-am pus un pahar cu apa. Dar atat de tare imi tremurau mainile incat am scapat paharul, care s-a facut bucati pe gresia din bucatarie.
-Carmen?, intrebat eu.
-E mai bine pazita decat presedintele, a spus Ethan.
-Bun.
M-am dus in camera. Robert a venit dupa mine.
-Tara, eu...
-Tara nimic! Robert, m-ai mintit! Aveam incredere in tine!
-Dar nu te-am mintit!
-Doar nu mi-ai spus tot, bine, stiu asta. Oricum, tot suparata sunt. Cum ai putut? Simteam cum imi curg lacrimile.
-Tara nu plange.
-Daca stiam, totul ar fi fost mai simplu!
A venit si m-a luat in brate. Nu m-am impotrivit. Desi ar fi trebuit. Poate ca totul fusese un joc si vroia si el sa ma omoare. Exact ca Leah. O parte din mine nu vroia sa accepte asta. Si pentru ca el imi ghicise gandurile, mi-a spus:
-Tara, daca te credeam ca J.A., ori erai de mult moarta, ori eu eram falit. Pentru ca J.A. lucra repede si bine. Foarte bine.
-Tu de unde stii?, am mormait eu la pieptul lui.
-Thomas.
Mi-am ridicat privirea la el si l-am sarutat.
-Probabil sunt extrem de proasta ca te cred, dar asta e.
-Tara, eu spun adevarul.
Si m-a sarutat. I-am sarit in brate si mi-am incrucisat picioarele in jurul taliei lui. L-am lasat sa ma duca in pat, iar dupa ce mi-a deschis primul nasture al camasii, m-am lasat purtata de val.
A doua zi, dimineata, cand m-am trezit, am zambit. Iar apoi am tresarit. Robert statea cu un brat in jurul meu si nu dormea.
-Neata si tie, a spus el.
M-am intrebat daca tot ce s-a intamplat ieri, a fost doar un vis. Dar nu, mama mea chiar a fost o hoata, iar eu chiar... m-am uitat sub patura. Robert a chicotit, iar eu m-am inrosit. Mi-am luat camasa arauncata pe jos, am pus-o pe mine si m-am dus la baie. Chiar s-a intamplat? Intr-un fel eram fericita, dar toate acele chestii cu J.A. ... Am iesit din baie si m-am uitat la Rob.
-Noi chiar am...?, am intrebat eu.
-Da, noi chiar am, a spus Robert.
-Oh, pai... ce zici de putina mancare?
A dat din cap ca da.
-Dar trebuie sa punem ceva decent pe noi.
-De ce?, am intrebat eu.
-O sa vezi.
Ne-am spalat, imbracat si ne-am dus in bucatarie.
-Neata Emi.... Carmen?!
-Neata, Tara.
Carmen statea si facea clatite.
-Luna de miere?!
-Am sa ma intorc. Dar am venit ca sa vorbesc cu tine...
-Ethan n-a stiut cum sa te ajute, asa ca a chemat-o pe Carmen, a spus Robert.
-J.A., am spus eu.
-Da, a spus Carmen. Din cate mi-a spus Ethan ai aflat cam tot.
-Ce mai ai sa-mi spui?
-Mama ta a furat mult. Dupa ce l-a intalnit pe tatal tau nu a mai furat niciodata, dar asta n-a scapat-o. Atat ea cat si tatal tau au fost impuscati.
-Tata?
-Nu se stie.
-Si banii?
-Nici asta. Singurul care stia unde sunt banii, e mort.
-Tatal Leahei, am spus eu.
-Exact. El era singurul care mai stia.
-Mutarea noastra acolo a fost intentionata?
-Nu, deloc. Acum mancati.
Si ne-a pus doua farfurii cu clatite in fata. Am inceput sa mancam.
-Sper sa ma poti ierta, Tara. Cand mi s-a spus ca voi avea grija de tine, mi-am jurat mie ca-ti voi spune adevarul. Dar apoi te-am vazut cat erai de mica si gingasa. Am spus ca esti prea mica, ca meriti o copilarie frumoasa. Am spus ca se poate si mai tarziu. Imi pare rau. Eu doar vroiam sa fii fericita.
M-am dus la ea si am imbratisat-o.
-Carmen!
-Ma ierti? a intrebat ea.
-Normal.
Si-a sters lacrimile.
-Ok, pai atunci eu plec. Cred ca ma asteapta un avion. Trebuie sa ma duc la o expozitie, iar dupa aceea ma intorc in luna de miere.
-Femeie ocupata, am spus eu.
-Si sot ocupat, a raspuns ea.
Ne-a pupat pe fiecare, iar inainte sa iasa din casa, a spus:
-Sa fiti cuminti!
Chiar in acea clipa Ethan intra pe usa.
-Hei, scumpule!
El a luat-o in brate si a sarutat-o lung.
-Am venit sa mananc, a spus el.
-Vezi ca sunt clatite, a spus ea. Si acum te las. Sunt destul de grabita.
-Expozitia?, a intrebat el.
-Da. Mi s-a facut o oferta destul de buna pentru unul dintre tablouri.
-Hoho! Foarte frumos, fugi atunci.
A mai sarutat-o inca o data, dupa care ea a plecat.
-Totul e in ordine?, a intrebat el.
-Da, totul, am spus eu.
A fost destul de liniste pana am mancat. Dar apoi nu m-am mai putut abtine.
-Ethan, spune-mi cine esti de fapt.
-Chiar ma intrebam cat o sa mai dureze pana sa intrebi.
-Asta si eu vreau sa aud, a spus Robert.
-Ok, dragilor. Sunt fiu de mafiot.
-Ce?!, am exclamat eu si Robert.
-Bine, nu chiar. Am fost copilul strazii pana cam pe la 12 ani, iar atunci am fost dus la unul dintre cei mai mari mafioti. Mi-a spus asa: "Te-am urmarit, am vazut ispravile tale si sunt mandru. Vreau sa fii mostenitorul meu." N-aveam de ales. M-a dat la scoala, am invatat ce e arta, m-a invatat totul despre arme, iar el chiar tinea la mine. Si cu timpul am inceput sa tin si eu la el. Doar ca nu-mi placeau toate acele afaceri murdare. Dupa ce a murit batranul, am mostenit tot. Am incercat sa fac ordine in afacerile lui si acum iata-ma.
-Wow, am spus. Eu... eu trebuie sa ma intind putin.
Am plecat in camera.
-Tara...
Robert avea de gand sa vina dupa mine, dar Ethan l-a oprit.
-Las-o putin singura.
Eram nervoasa. Foarte nervoasa! M-am uitat la poza aceea lui J.A.. O pusesm intr-o rama veche si draguta gasita in pod. Cand am plecat, am luat-o cu mine. De nervi am aruncat-o pe jos. Rama s-a crapat in doua. Din ea a cazut o hartie. Am luat-o si am despaturit-o. Pe coala mare scria numai atat:
Imi pare rau, Tara. - J.A.Am intors foaia pe partea cealalta, din obisnuinta. Stiam ca toate femeile din familia noastra lasau ceva ascuns pe spate. Si chiar era ceva ascuns! Un nume de banca, adresa bancii, un ghiseu si un cont. Era chiar aici in Barcelona. Am notat adresa si am iesit din camera.
-Robert, ma duci, te rog, la adresa asta? I-am dat foaia.
-Da, dar...
-Taci si hai, am spus eu.
In zece minute ajunsesem.
-Asteapta-ma aici, i-am zis.
Am intrat in banca si m-am mai uitat inca o data pe foaie. M-am dus la ghiseul care era scris acolo. Era un nene destul de in varsta, in spatele lui.
-J.A.!, a exclamat el in soapta si si-a facut cruce.
-Nu, nu!, am spus eu. Fata lui J.A..
-Domane! Semeni atat de mult cu ea!
I-am dat foaia, iar el s-a uitat direct pe spate.
-Si eu o am pe a mea, vezi?
Si mi-a intins o foaie pe care scria:
Javier, totul e pentru ea. - J.A.Am intors foaia.
Tara va veni la tine intr-o zi si-ti va da o foaie. Acolo imi cer scuze, iar pe spatele ei e scris contul si banca. Trece totul pe numele ei. - J.A.M-am uitat lung la el.
-Scumpo, trebuie doar sa semnezi.
Mi-a intins o foaie si mi-a inmanat un pix. Am aruncat un ochi peste ea sa vad daca nu e inselatorie, dar nu era. Asa ca am semnat. Deci tot ce avea J.A. era acum al meu. Nu cred ca era foarte mult.
-Ai devenit o fata foarte bogata, mi-a spus batranelul.
-Ce?
-Tu nu stii cam la cat se estimeaza averea lui J.A.?
-Nu.
-Prefer sa-ti scriu cifra.
A scris un numar si mi-a dat sa vad. Am facut ochii cat cepele. Era un numar cu foarte multe zerouri.
-La asta nu se pune casa si cele doua apartamente.
-Ce?!
-Nu stiai?
-Nu!
S-a mai uitat putin la mine sa vada daca nu cumva am sa lesin, dar apoi s-a convins ca sunt bine.
-Multumesc, Javier. Am sa mai trec pe aici.
-Sunt sigur.
L-am salutat si am iesit din banca.
-Ce s-a intamplat?, a intrebat Robert.
-Tocmai am aflat ca J.A. mi-a lasat o mostenire.
-Ce?! Cat?
I-am intins foaia pe care scrisese Javier cifra.
-Imposibil, a icnit Robert.
Tulip
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu