Capitolul 33

- Şi acum ce facem?, mă întrebă Robert. Las Vegas? Monte Carlo?

- Nu mă prea pricep la poker, scuze. 

  Nu am mai spus niciunul nimic un timp, dar apoi eu am început:

- Nu vreau să le spun.

- Cui?

- Tuturor. 

- Cum?! Dar credeam că... că ai ...

- Încredere. Acum am. Aş deveni paranoică să ştiu că ei toţi ştiu. Au fost secrete... nu e greu să mai fie câteva.

- Nimănui? Nici chiar lui Carmen?

- Bineînţeles că îi voi spune ei. Dar... poate o să-i spună lui Ethan atunci. 

  M-am uitat la el încurcată. 

- Nu ştiu ce voi face. Ştiu doar că un secret e ţinut mai bine dacă nu-l ştie prea multă lume. 

  Am tresărit când mi-am dat seama că nu ştiam cel mai important lucru Ce se întâmplase cu Leah, Thomas şi Ben. 

- Robert...? Ce s-a-ntâmplat cu Leah?

- Aşteptam să întrebi. Ideea e că nu mai trebuie să-ţi faci griji cu asta. Se simt foarte bine în celulele lor din spitale de nebuni. Nu ţi-ar veni să crezi dacă ai şti cât de descurcăreţ e noul tău unchi. De asta îţi făceai tu probleme, nu? Dar acum... Eşti hotărâtă să le spui?

  Până şi pe mine m-a uimit faptul că răspunsul era NU. 

- De ce?, mă întrebă Robert, citindu-mi răspunsul pe chip.

- Am o presimţire. Că nu s-a terminat. Îi voi spune lui Carmen, deocamdată. Apoi, mai vedem. Vreau să treacă un timp, să văd cum se aşează lucrurile. Apoi... mai vedem. Dacă spui cuiva ceva, te omor cu polonicul, îţi promit. 

- Ok... Cred că ar trebui să mergem la expoziţia lui Carmen, acum. Cred că mai e încă acolo.

  Am ajuns la expoziţie după vreo jumătate de oră. Toată lumea părea că se simte foarte bine şi că e muult mai elegantă decât noi. Dar, ce să-i faci? 

  Am găsit-o pe Carmen uşor, după râsul ei care părea că umple întrega sală. 

- Ce face mătuşa mea preferată?, am întrebat surprinzând-o de la spate. 

- Tara, Robert, ce faceţi aici? 

  Ne prezentă prima dată întregului grup cu care vorbea când ajunsesem noi, uimindu-mă din nou cu franceza ei perfectă. 

- Trebuie să vorbesc cu tine urgent, i-am spus.

- E de rău?

- Din contră. Sper.

  Am ieşit amândouă în curtea interioară a galeriei. 

- Care-i faza?

- Mama mi-a lăsat toţi banii... 

- Ce?! Cum!? Stai... Ce!? Cum!?

- Păi... în spatele...

- Fotografiei. De ce nu m-am gândit la asta. Erau toţi acolo?

- De fapt, era numărul unui cont bancar. Nu prea avea cum să încapă atât într-o ramă foto, am spus scotând bileţelul pe care era scrisă cifra aceea luuungă.

  S-a uitat pentru câteva momente la mine cu gura căscată.

- Şi acum sunt toţi ai tăi?

- Da.

- De ce nu ne-ai spus până acum?

- Doar azi dimineaţă am aflat. Ce crezi că ar trebui să facem acum?

- Nu ştiu. 

  S-a gândit o clipă şi apoi m-a uimit spunând:

- Să nu spunem nimănui. Nici lui Ethan nu i-aş spune. Nu că nu am încredere în el, dar... E problema ta. A noastră. Suntem împreună în orice, nu?

- Categoric.

- Atunci rămâne aşa. Au fost prea multe secrete. Nu au nicio scuză pentru asta. 

  M-am uitat o clipă la ea dezaprobator. Ştiam că privirea mea spunea Şi tu ai ţinut un secret. 

- Nu face asta, fetiţo, a continuat. Nu înţelegi de ce nu ţi-am spus? Niciun copil nu ar trebui să crească cu ideea că mama lui a fost... ce a fost. Un copil trebuie să creadă că părintele lui a... a murit ca un erou. E singurul lucru pentru care acceptă că ar fi murit părintele lui. Acum, să ne întoarcem la expoziţie şi să ne comportăm normal. Ca şi cum tu nu ai fi o miliardară şi ca şi cum eu nu ştiu ce făceaţi azi noapte tu şi Robert...

- Hai la expoziţie, am zis.

  Era deja al douăzecelea tablou, dar toate arătau la fel. Doamne, înţeleg că aveau toate aceeaşi temă, dar o linie în plus sau în minus nu contează chiar aşa mult, nu?

-  Poate eu chiar nu pricep arta deloc, am spus.
- Atunci semănăm din acest punct de vedere, îmi şopti Robert pe când ne îndreptam spre un tablou în totalitate alb, cu două linii roşi paralele.
- Câtă... pasiune. Liniile alea două sunt... tulburător de... drepte. Carmen, cam cât costă o astfel de... operă?
  Mătuşa mea îmi şopti o altă sumă cu destul de multe zerouri pentru doar două linii.
- Tu vorbeşti serios???
- Nu-mi spune că domnişoara nu-şi permite să îl ia, având în vedere contul drăguţ lăsat de mămica, spuse un om blond cu barbă de lângă noi. Toţi trei am sărit ca arşi.

Sunshine