-Cineva care te cunoaste foarte bine, mi-a raspunsul barbatul.
Am tresarit.
-Daca si tu ai de gand sa ma omori, stai la coada.
A inceput sa rada.
-Doamne... Ce copila esti. Nu pentru asta sunt aici. Dupa care si-a indreptat privirea spre Robert. Si tu... Tu sa ai grija. Niciodata nu vei mai gasi una ca ea. Crede-ma. Iar dupa aceea a disparut in multime.
Pentru un moment m-am pierdut in ganduri. Dar imediat dupa am inceput sa ma iau dupa urmele barbatului. Dar nu era nicaieri. Ca si cum n-ar fi fost.
Carmen a insistat sa ramana la noi, asa ca, atunci cand am ajuns acasa m-am apucat sa-i pregatesc camera. Apoi m-am pus in pat langa Robert, dar n-am putut dormi. Ma tot gandeam la acel barbat. Cine era? A spus ca ma cunoste. Ma urmarea? Doar asa... Pentru ca eu nu-l vazusem in viata mea. M-am ridicat din pat si m-am dus la fereastra. Chiar acolo in fata casei era parcata o masina. Nu era nimic luxos, asa ca sigur nu apartinea cuiva din casa. M-am uitat mai bine. O umbra s-a miscat, asa ca m-am tras langa perete si pandeam asa. Umbra s-a dat jos din masina si atunci l-am recunoscut. Era barbatul acela blond. L-am trezit pe Robert, am inceput sa ne imbracam si in acelasi timp inca il supravegheam pe barbatul blond. La un moment dat a raspuns la telefon, iar in secunda urmatoare se pregatea sa plece. Am iesit din camera si cand am ajuns in bucatarie lumina s-a aprins brusc.
-Ce-i cu balamucul asta, Tara? Sper ca nu acelasi lucru ca ala de aseara...
-Nuuuu, nuuu! Ia cheile lui Nicholas si iti povestim pe drum.
In urmatorul minut eram in masina lui Nicholas, cu Carmen la volan si goneam pe sosea. Urmaream un Volvo dupa cate am vazut. Nu stiu daca si-a dat seama. Mereu ne tineam in spatele lui cu cateva masini distanta. La putin timp dupa ce am intrat in Barcelona, el a oprit in fata unei case si a intrat. Am trecut pe langa acea casa si am parcat putin mai incolo.
-Deci?, a intrebat Carmen.
-Tipul din masina e barbatul acela blond de la expozitie... eram curioasa.
-Esti prea curioasa.
-Si ce ai de gand sa faci?, m-a intrebat Robert. Furisat? Din nou?
-Nu, Robert. Ultima data cand ne-a furisat, a explodat casa.
-Ce?! Carmen a facut ochii mari.
-Ups, am spus eu. Am uitat ca tu nu stii, iti povestesc dupa ce ajungem acasa.
-Tara! Nu stiu ce mama naibii ai facut, dar esti pedepsita!
Robert a inceput sa rada in hohote.
-Tu sa taci, Robert! Nu eu am fost cea care am avut nevoie sa mi se spuna ca trebuie sa fiu mandra de ce am in pantaloni!
Carmen s-a uitat la noi. Eu am dat din cap ca si cum as fi vrut sa alung un gand.
-In fine, am spus eu. Sa mergem.
Am iesit toti afara din masina, si ne-am indreptat spre casa cu pricina.
-Ce ai de gand?, m-a intrebat Robert.
-Sa intru pe usa din fata.
Cand am ajuns, am batut in usa.
Ne-a deschis barbatul blond.
-Eu, nu... a inceput sa se balbaie.
-Lasa-i sa intre, domnule Wallace!, s-a auzit o voce de femeie strigand din casa. Pana la urma... trebuie sa stie.
Am intrat in casa.
-Ce sa stim, doam... dar n-am fost in stare sa-mi termin intrebarea, cand doamna in rochie rosie lunga s-a arata.
-J.A.?!, a strigat Carmen.
-Mda... stiu ca nu e cea mai mare bucurie a ta, doar ca ce sa-i faci, daca aia doi erau atat de beti atunci, incat n-au vazut ca trag in cine nu trebuie si erau atat de ametiti incat n-au vazut la ce dau foc.
M-am intors catre Carmen si am soptit:
-Foc?
-Asta nu ti-am mai spus, a soptit ea.
Imi venea sa-i scot limba, dar m-am abtinut. Inca eram prea vrajita de femeia care se afla in fata mea. E ca si cum m-as fi uitat in oglinda. Doar cateva riduri, aproape invizibile pe fata aceea frumoasa. Anii aproape ca n-au atins-o. Mama.
-Si mie cine imi explica?, a intrebat Robert.
-Si tata?, am intrebat eu. Tata unde e? E bine?
Tulip
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu