Dacă ai fi crezut în bârfe, timpul nostru împreună nu ar fi existat. Poate ar fi trebuit să îi crezi. Spun asta, deşi ştiu că nu avea cum să se întâmple...
Totuşi, te-ar fi scăpat de o grămadă de tristeţe. Şi de o mie de clipe extraordinare. Clipe argintii, clipe în care acul ceasornicului s-a oprit. Clipele noastre.
Ciudat, cum totul se adevereşte, nu? Uită-te la mine: un monstru care te părăseşte când ţi-e lumea mai dragă. Te las trist, vulnerabil.
Dacă m-ar cunoaşte, ar ştii că eu sunt de fapt cea vulnerabilă. De aceea plec. (Dar cum ar putea să mă cunoască, când nu-mi uit niciodată masca acasă?)
Nu pot să nu zâmbesc când mă uit la tine, visătorule. Asta mă face şi mai crudă, nu?
Dar un lucru nu ştii tu. Nu ştii de ce plec. Ei bine... pentru că te iubesc.
Sunshine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu