Capitolul 10

Ma uitam la Nicholas muta de uimire.

-Tocmai am sunat-o pe Carme... pe matusa mea si a zis ca e cu ea.

-Ce face matusa ta cu omul asta?!

-Pai... a fugit cu el la Paris...

-Acum inteleg de ce esti asa... nebuna.

-Multumesc, dar uiti despre ce vorbim. Matusa mea era cu profesorul, asa ca poate ti s-a parut.

-Oi fi eu batran, dar stiu ce-am vazut. Va las sa va spalati in continuare vasele. Eu trebuie sa plec. A iesit val-vartej pe usa, iar eu ce era sa fac?

M-am intors catre Robert si am intrebat cu toata speranta din lume:

-Ramai aici noaptea asta?

-Acasa nu ma duc!

-N-au de gand sa te caute? Sa vina dupa tine?

-Ei nu stiu ca eu sunt aici.

-Aha. Acum totul are sens. Daca stai aici ma vei ajuta sa inteleg ce se intampla. Crezi ca profesorul are un frate geaman malefic sau ceva de genul? Era cea mai tampita chestie care mi-a venit, dar era singura.

-De ce crezi ca Nicholas ti-a spus adevarul?

Am tresarit.

-Ce?

-Tie ti s-a parut ca fugea de tine. Poate ca a fost doar o scuza care i-a trecut in acel moment prin cap. Tot ce vreau sa spun e sa nu crezi tot ce zice tipul asta.

-Si totusi. Se pare ca a avut ceva experiente cu profesorul... adica il cunoaste.

Pentru cateva minute nici unul din noi nu a mai spus nimic. Dar apoi...

-Hai avem treaba.

-Ma temeam eu ca n-am sa dorm daca raman aici.

Am zambit.

-Mergem in pod.

-Ce?! Credeam ca.... Ok. Mergem in pod.

Cand am ajuns in pod, am ramas putin derutata. Simteam ca lipseste ceva.

-Am lasat-o chiar aici. Unde naiba e?!

Robert se uita la mine destul de ciudat.

-Tara... ce ai lasat aici si nu mai gasesti?

-O bata. In seara cand a fost Nicholas aici, am verificat podul pentru ca stiam ca e cineva aici... si am lasat bata sprijinita chiar de peretele asta. Si nu mai e! Parca s-a evaporat!

-Mai exact de ce am venit aici?

-Pentru ca niciodata n-am venit aici doar asa ca sa ma uit. Si am impresia ca ne scapa ceva.

-Si mai exact ce cautam?

-Nimic exact. Uita-te dupa tot ce ne-ar putea fi de folos.

Am rascolit tot podul. Prin sertare vechi, cufere, dulapuri. Am gasit cateva fotografii cu oameni pe care nu-i cunosteam, bijuterii, haine, carti, broderii. Dar se pare ca Robert a gasit ceva, pentru ca l-am auzit cum m-a strigat:

-Tara?

-Da.

-Uita-te la poza asta.

Era o poza alb-negru. Infatisa o femeie îmbrăcata intr-o rochie alba mulata si foarte scurta. Era foarte frumoasa.

-Seamana cu Carmen. Seamana cu tine, Tara!

Am intors poza sa vad daca scrie ceva pe spate. Scria ceva: “J.A.”

-J.A.

-Iti spune ceva numele?

-Nu... Seamana si cu portretul femeii din casa profesorului.

-Normal ca seamana!

-Ia-ti geaca si misca-te ca plecam.

-Unde?

-Acasa la profesor. Vreau sa ma mai uit o data prin casa.

Am inceput sa ne uitam prin camere. Am intrat intr-una care parea cam goala si nelocuita. Avea un dulap, un birou si un pat, atat. Totul era in alb. Robert a inceput sa se uite prin birou, iar eu m-am indreptat catre dulap. Am deschis usa si acolo pe umeras statea rochia alba pe care am vazut-o mai devreme in poza.

-Robert, cred ca vrei sa vezi asta.

S-a apropiat si a pus mana pe rochie.

-Ce cauta aici?

-Habar n-am.

Am intrat in dulap si am inceput sa bat in el. Am ajuns la o portiune care suna a gol. Am pipait si am dat de un maner aproape invizibil. Am tras la el si am descoperit un fel de tunel in perete.

-Da-mi lanterna.

-Nu mai bine ma duc eu?

-Nu incapi, da-mi lanterna din ghiozdan.

Am inceput sa ma tarasc prin tunel pana cand am ajuns intr-o camera ascunsa in perete, daca puteam sa-i spun asa. Nu era destul de inalta incat sa pot sta in picioare si  mirosea ingrozitor. Am plimbat lanterna de ici-colo, dar n-am dat de nimic, pana cand ceva de pe unul dintre stalpii care erau acolo, mi-a atras atentia. M-am apropiat si am luminat. Era o scrijelitura: “J.A. a murit”

-Robert, am dat din nou de J.A.

Tulip