Capitolul 11

  Întrebări... Mereu întrebări... fără răspunsuri. Mă uitam în ochii lui Robert şi am văzut că şi el era la fel de încurcat ca şi mine. Eram amândoi pe verandă, privind răsăritul soarelui, după ce tocmai sosiesem de la ultima noastră vizită în casa profului de arte. Am propus să o sun pe Carmen, dar - ca de obicei- Robert a fost cel raţional şi mi-a amintit că este 5 dimineaţa. După puţin timp, el a hotărât să meargă acasă, ca să poată să intre în camera lui înainte ca părinţii să se fi trezit, iar eu am urcat la rândul meu să mă culc. Eram extrem de obosită după o noapte albă.
  Ajunsă în cameră, şi simţind că am nevoie de aer curat, am hotărât să deschid uşa de la terasă, exact la timp ca să aud o conversaţie... interesantă între Robert şi părinţii lui.
- Ne-ai făcut de ruşine! Cum poţi fii atât de nesimţit?
- Îmi pare rău, dar nu m-aţi anunţat că avem musafiri la cină din timp şi... îmi făcusem alte planuri.
- Alte planuri?! Să nu crezi că nu ştim unde ai fost! Ai fost la fata aceea din vecini... vagaboanda aia! Karla e o fată atât de manierată, de finuţă, de elegantă şi tu ... uite cu cine umbli! Mi-a spus ce ai făcut! Te... desparţi de ea? Cine te crezi tu? Te crezi superior ei? Părinţii ei sunt medici, sunt serioşi, ea la fel...
  Am închis discret uşa şi am început să râd în hohote. Bietul Robert... Vagaboandă!!! Auzisem atâtea lucruri urâte înainte... dar asta era o noutate.

  M-am trezit cam ameţită pe la ora zece, după ce dormisem -cu siguranţă- mult prea puţin. Mi-am făcut o cană maaare cu cafea cu frişcă, dar nu mi-am găsit locul... Trebuia să o sun pe Carmen. Trebuia să vină acasă... măcar până lămuream problema cu profu. Oricum, după cum o ştiam eu pe Carmen... şi după cât de îndrăgostită o ştiam de data asta, probabil era deja pe cale să se mărite. De două ori scăpase ca prin urechile acului de căsătorie, răzgândindu-se în ultima clipă. Dar... de data asta... parcă nu mai aveam atâta încredere în instinctul ei de burlacă convinsă. Trebuia să o sun, dar îi promisesem lui Robert că voi aştepta până ce va veni şi el la mine. Hotărâtă am urcat în dormitor, am ieşit pe terasă şi am început să-l strig... silenţios, astfel încât mama lui să nu mă audă şi să iasă cu mătura la mine... Dar... bineînţeles... nu m-a auzit (nici el nici zgripţuroaica).  Am hotărât să-l sun, dar , dându-mi seama că nu-i ştiam numărul de mobil, am luat cartea de telefon şi nerăbdătoare l-am sunat pe fix, rugându-mă fără succes să răspundă el.
  Am auzit vocea unei femei:
- Alo!
- Alo! Bună dimineaţa... Îmi pare rău că vă deranjez la ora această, dar... pot să vorbesc cu Robert?
- Cine e?
Fără să vreau, mi-a scăpat:
- Vagaboanda...
  Nervoasă, mi-a închis telefonul în nas, iar eu am început din nou să râd. Doamne, oricine îmi spusese vreodată că nu sunt normală... tot respectu'...
  După vreo jumătate de oră, Robert era la uşă.
- Nu eşti normală!?
- Dar...
- N-am văzut-o pe mama atât de nervoasă de...
- Ooops!
- Bine, vorbim mai târziu de asta. Hai să o sunăm pe Carmen... cred că de asta erai atât de nerăbdătoare.
  Mi-am luat telefonul, am format numărul, şi aproape imediat Carmen a răspuns.
- Alo! Bună dimineaţa!
- Neaţa! De ce nu dormi la ora asta? Oh... Lasă-mă să ghicesc... vecinul ăla drăguţ e pe acolo...?
- Carmen...
  Robert a început să chicotească, iar eu i-am dat un cot.
- Ce faci?
- Tocmai m-am trezit...
- Unde eşti?
- Nu  departe. Mâine poate trecem pe la tine...
- Carmen... spune-mi că mâine vii şi... rămâi.
- Tara, nu începe. Ştiu. Ţi-e teamă să mă pierzi. Dar nu mă pierzi. Chiar dacă mă căsătoresc, o să te vizitez des. Poate chiar o să stăm perioade mai lungi în oraş.
- C Ă S Ă T O R E Ş T I?
- Te rog, nu fi dificilă, ştii că m-ai răni dacă... nu ai fi de acord. Dar nu pot să renunţ la tot. Sunt fericită.
  Cum degenerase asemena discuţia??? Nu spusesem mai nimic şi deja eram la căsătorie.
-  Nu!
- Tara, nu complica situaţia.
  Am auzit prin difuzor un zgomot asemănător cu scârţâitul unei uşi, şi Carmen a spus:
- Nu pot vorbi acum. Fii cuminte! Şi să nu te mai aud că spui astfel de prosti!
Apoi a închis.
- Offf! O să se căsătorească cu ciudatul ăla. Şi o să-mi fie unchi. Şi o să se mute ... în partea cealaltă a lumii. Cu pinguinii. Până o să poată pleca pe Marte. Şi n-o s-o mai văd pe Carmen. Şi e un ciudat. Şi cine ştie ce se va întâmpla cu ea. Şi... o să ..
Robert s-a ridicat, m-a prins de talie si m-a lipit de el.
- Gata, Tara. O să fie bine. Într-un fel sau altul o să fie bine.
- Dar...
N-am mai putut spune nimic pentru că i-am simţit buzele calde lipindu-se de ale mele. După m-a luat în braţe.
- Oare ce-ar spune mama ta dacă ar ştii că săruţi vagaboande?
A început să râdă cu poftă.
- Eşti prea inocentă şi plăpândă... Mai bine ca unele lucruri să rămână... mistere pentru tine.
M-am desprins din îmbrăţişarea lui.
- Acum... spune-mi... nu te-ar asculta Carmen dacă i-ai spune să nu se căsătoarescă cu nenea... ?
- Nu i-aş spune. Nu mi-aş permite. Ea... şi-a sacrificat mare parte din tinereţe pentru mine. Nu ar recunoaşte, dar a dat cu piciorul la multe şanse de a fi fericită din cauza mea. Părinţii mei au murit când aveam doar un an.
- Îmi...
- ... pare rău, ştiu. Dar... a fost acum mult, mult timp. Nu am apucat să îi cunosc. Casa noastră a luat foc. Doar tata era treaz. M-a scos pe mine afară şi s-a întors după mama, dar... nu au mai apucat să iasă din iadul acela înfricoşător. Carmen era cea mai apropiată rudă. Sincer, o compătimesc. Să rămâi cu un copil pe cap la 20 de ani, când îţi place să îţi trăieşti viaţa aşa cum face ea. Mereu m-am simţit o povară. Nu ar recunoaşte, dar a dat cu piciorul la multe şanse de a fi fericită.
- Spui că mama ta era sora lui Carmen?
- Da...
- Cum o chema?
- Julia, am spus natural.
- Numele de familie?
- Smith.
- De fată?
- Andrews, am spus neînţelegând rostul întrebărilor.
- Julia Andrews!?
- Da... ştiu... Aproape ca şi actriţa Julie Andrews.
- Nu! J.A. Julia Andrews.
- Oh!

Sunshine