marți, 9 noiembrie 2010

Fericire condiţionată . . .

- Eşti gata să renunţi la orice? Să renunţi la tot pentru mine?
- Bineînţeles că sunt.
- Micuţo... cum poţi să spui aşa ceva?
Iar făcea asta. Vorbea cu mine de parcă eram un copil.
- Nu sunt un copil. Aşa că, te rog, nu mai vorbi cu mine de parcă aş fi.
- Dar te comporţi ca unul. Uite ce prostii spui.
- Ce prostii? Spun că te iubesc...
- Nu, nu asta. dar... spui că ai renunţa la tot. Ştii ce înseamnă asta?
- Da, am răspuns hotărâtă.
- Şi atunci? Cum să renunţi la tot? Nimeni... nimeni nu merită totul.
- Nici chiar tu?
- Nu, nici eu. Nimeni! Tot e mult. Prea mult. Prea important. Înseamnă vise, prieteni, zâmbete, credinţă, speranţă, inocenţă, fericire! Nu poţi renunţa la toate astea!
- Dar... dacă visele mele te includ şi pe tine?
- Nu toate. Ai un strop de independenţă. De farmec.
Bine... poate aici avea dreptate.
- Dar... dacă fericirea mea depinde de tine?
- Ai o grămadă de motive pentru care să fii fericită.
- Fără tine...
- Vezi... aici greşeşti. Fericirea ta nu ar trebui să depindă de nimeni. Doar de tine. Ai atâtea vise, atâtea şanse. De ce ai renunţa la ele? De ce să renunţi la toţi oamenii care te iubesc pentru un singur om?
- Dar...
- Nu, m-a întrerupt din nou. Lasă-mă să-ţi mai amintesc ceva. Nu eşti singura persoană a cărei fericiri depinde de alţii. Există oameni a căror fericire depinde în mare parte de tine. Nu poţi fi atât de egoistă încât să nu te gândeşti deloc la ei.
- Vei să spui că nu ai vrea să vin cu tine?
- Vreau să spun că nu te-aş lăsa să vii cu mine?
- Adică m-ai lăsa baltă? M-ai părăsi?
- Nu despre asta vorbeam... Spuneam că ar fi o prostie să-i laşi baltă pe toţi pentru un singur om.
- Mie mi se pare că e o prostie. Mi se pare că ar trebui să faci orice pentru un om pe care-l iubeşti cu adevărat.
- Dar nu acum. Nu încă până nu eşti sigură de ceea ce simţi...
- Dar... fericirea ta nu depinde de nimeni?
- Nu despre asta e vorba...
- Îmi răspunzi la întrebare, te rog?
- Bineînţeles că depinde. Bineînţeles că eşti cea mai importantă. Bineînţeles că aş fi nefericit fără tine.
Te credeam. Te credeam doar pentru că mă uitam în ochii tăi. Vedeam sinceritate. Vedeam dragoste. Vedeam bunătate.
- Voiam să ştiu doar că tu ai fi bine... pentru orice eventualitate.
- Ce eventualitate? am întrebat îngrijorată.
- Nu voi pleca, mica mea rază de soare. Voi fi mereu aici. Mereu lângă tine. Promit.

Pe atunci îmi spunea asta. Aş fi vrut să-şi fi putut ţine promisiunea. Aş fi vrut ca destinul să-l fi lăsat să şi-o ţină. Era important ce îmi spusese. Fericirea noastră nu ar trebui să depindă de alţii în aşa mare măsură. Dacă ar fi fost aşa şi pentru mine... aş fi fost mai  fericită acum. Dar nu eram. Simţeam cum e să-ţi fie dor de cineva. Ce e disperarea.  De ce trebuia să primim fericire, dacă mai apoi ne era luată? Şi... doare atât de tare când îţi e luată.

Sunshine

Un comentariu:

  1. wow tu bea...
    cum am mai spus....ai un talent....wow wow
    continua-ti cartea!!!!!!de abia astept sa o citesc pe toata:*
    francy

    RăspundețiȘtergere

Ne gasesti si pe Twitter: Tulip si Sunshine si Facebook