Complicat

-Mi-e dor.

-Dor? De ce?

-De ce a fost. De simplitatea cu care imi traiam viata la 5 ani. De cateva responsabilitati de la 12-13 ani. Acum am un milion de responsabilitati! Era atat de usor!

-Atunci n-ai fi spus asta.

-Stiu. Atunci imi doream sa ajung ceea ce sunt azi.

-Dintr-o data nu mai e atat de bine, nu-i asa?

-Nu prea. E trist cum toata lumea se schimba si doar tu stai pe loc.

-Crezi ca tu nu te-ai schimbat?

-Nu prea.

Ma uitam la ea. Cea mai buna prietena. Nici eu nu observasem cat de mult s-a schimbat. Era incredibila viteza cu care au trecut anii. Of! Era mai usor cand aveam 4-5 ani!

-Nici nu stii cat de mult te-ai schimbat.

-Poate. Dar nu sunt multumita.

-Stii ce e si mai trist? Sa traiesti in trecut. Asa ca da paharul ala pe gat, ca o sa-ti faca bine,  si hai sa mergem.

Cat de ciudat! Era o lectie de cand lumea! La 5 ani ne dorim sa devenim adulti, sa fim independenti, iar apoi cand ajungem la asta ne e dor de copilarie si vrem ca viata asta sa se termine cat mai repede. Sa treaca azi sa vina maine. Iar daca da Domnul sa trecem de 100 de ani, dintr-o data ne schimbam total si vrem sa traim cat mai mult. Cu toate stiintele exacte, formule si savanti, omul ramane aceeasi fiinta incurcata, care se va crede neinteleasa (si cam asa este)... Daca noi nu intelegem nu putem sa-i facem pe altii sa inteleaga.

Ar trebui sa invatam sa apreciem fiecare varsta pe care o traim. Dar stiu ca nu se va intampla. Ne vom pierde in continuare vremea cu „Vreau sa fiu mare ca sa...” iar apoi cu „Ce bine era cand...”.

Tulip