Sincer? Era o placere! N-ar fi trebuit sa fie, dar uite ca era. Tot acel sentiment de vinovatie era complet acoperit de aceasta placere. Stiam ca va reveni, dar... De ce sa nu profit de moment?
Era timpul sa simti si tu acea suferinta, acel cutit rasucit adanc in suflet. Poate eram o ciudata egoista, dar... Tu ai facut la fel, nu?
Stateam si ma uitam cum priveai trupul meu fara vlaga. Stiam ca ai sa ma aduci inapoi, asta nu era o problema. Era important ce simti. Insfarsit imi era demonstrat ca aveai si tu sentimente. Si inca ce sentimente! Nu-mi venea sa cred. A trebuit sa mor ca sa-ti areti adevarata fata?! Nu-mi venea sa cred! Erai cu totul alt om!
Banuiesc ca a fost bine ca s-a intamplat. Dar ce se va intampla dupa ce ma voi trezi? Stiam deja. Vei redeveni acea fiinta rece, care nu are incredere, nu simte, nu se indura.... rece si nimic mai mult. Dar era bine de stiut ca nu erai tocmai asa.
De ce trebuie sa ne ascundem? De ce daca iti areti sentimentele, in zilele noastre, esti considerat slab? De fapt... De ce sunt intelese gresit sentimentele? De ce nu mai dam importanta firii noastre omenesti si tot ceea ce conteaza sunt doar lucrurile materiale? De ce nu mai exista incredere? De ce?!
Bineinteles ca stiam raspunsul la intrebari (in mare parte). Si stiam ca nu se va schimba nimic. Ca va fi si mai rau. Ca de abia a inceput. Dar aveam speranta, ca doar asta mi-a mai ramas. Si totusi...
Parca am fi in ceata. De fapt, stai. Chiar suntem in ceata.
Tulip
Foarte interesant articolul, îmi place modul cum conversezi cu tine însăţi prin intermediul întrebărilor retorice. Uneori când mă simt trădat de ce este în jurul meu şi eu procedez la fel, mă analizez din mai multe unghiuri.
RăspundețiȘtergere