vineri, 14 ianuarie 2011

Pur. . .

Mă uit în acei ochi luminoşi, calzi şi veseli. . . Îmi doresc cu disperare să fiu şi eu aşa din nou.
Să fiu atât de delicată, dar totuşi să am o astfel de putere: puterea de a deţine- odată cu o jucărie, cu un singur obiect- un întreg univers în care se împletesc zâmbete, culori, speranţe, optimism, viaţă. . .
Să pot crea lumi paralele, în care să mă refugiez oricând, în care să uit de tot ceea ce este real, de tot ceea ce nu este util sau frumos, în care există doar ceea ce îmi place şi mă face fericită, ce îmi dă sentimentul de împlinire. . .
Să pot să ating absolutul - lucrul pe care toţi îl căutăm cu atâta disperare- deoarece gândirea nu mi-ar fi întunecată de raţiune. . .
Să pot oferi dragoste necondiţionată, fără a mă gândi prea mult cui o ofer. . .
Să pot fi fericită într-o lume atât de rece ca şi cea în care suntem obligaţi să trăim acum. . .
Să nu trebuiască să mă ascund sub o mască pentru a nu fi rănită. . . 
Să pot fi o persoană pură, neatinsă de tot ceea ce există astăzi în lume- tot ceea ce ne îngreunează zilnic drumul. . . 
Să pot să văd ceva bun în fiecare. . .
De ce îmi doresc să fiu din nou copil?
Simplu- răspunsul standard: pentru că eram mai fericită, pentru că totul era atât de simplu . .

Sunshine

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ne gasesti si pe Twitter: Tulip si Sunshine si Facebook