J.A. mi-a pus in brate o cutie destul de mare cu multe flori pe ea. I-am aruncat o privire intrebatoare.
-Sunt poze... mereu ma uit peste ele, mi-a raspuns Chris.
M-am uitat in ochii lui J.A.. Privirea ei spunea "Ai grija!". Incercam sa am.
-Multumesc, am spus eu intr-un final.
-Iti vor placea, a spus ea.
-Ok, hai sa mergem. Cred ca am facut destula zarva cu casatoria mea, a spus Carmen.
-N-ai facut zarva, scumpo, a spus J.A.. Doar am ramas putin uimita... e singurul pe care nu am reusit sa-l vrajesc pe deplin. Dar daca tu esti fericita, eu ma bucur pentru tine. Sa te uiti peste poze.
-Normal ca am sa ma uit. Impreuna cu Tara.
Stiam ca e ceva in cutia aceea. Si Carmen stia.
-Tara scumpo, sa mai treci pe-aici.
A tacut o secunda dupa care s-a uitat la Robert si a spus razand:
-Trebuie sa imi povestesti cum a fost prima noapte.
-Mama!, am strigat eu.
S-a oprit brusc din ras si s-a uitat uimita la mine. Si eu am ramas uimita. Se pare ca nu conta ca era cea mai mare hoata, tot mama mea ramanea. In spatele meu Carmen a oftat si deschizand usa a spus:
-Ca in totdeauna... Hai sa mergem... Dar...
S-a dus si a pupat-o pe J.A. pe obraz.
-Ma bucur sa te vad, surioara. Chiar ma bucur.
-Si eu, a spus J.A.. Sa mai treceti pe aici. Va rog.
Era ceva ciudat in privirea ei. Nu ne ruga... ne implora. M-am dus si am imbratisat-o.
-O sa mai trecem pe aici, promit. Si imi place rochia ta.
-Oh, da? Poate vei primi un cadou zilele astea.
Am zambit. Era atat de tipic... noua.
-De abia astept, am spus eu.
Cand sa ies din casa, J.A. m-a prins de mana.
-Si sa folosesti cu cap cadoul.
Am dat din cap. Stiam ca se refera la bani. La mostenire.
Cand am ajuns acasa, in jurul mesei din bucatarie stateau trei chipuri obosite si triste.
-Carmen! Ethan a venit si a luat-o pe sus. Cum ai putut?! Si voi doi! Habar n-aveti cate giji ne-am facut! Unde ati fost? Baruri? Cluburi? Va vad destul de bine dispusi...
-Mai bine, am spus eu. Am vorbit cu mortii.
-Ce?!, a strigat Ethan.
-Tara, pe masina am hotarat ca nu...
-Nu, am intrerupt-o eu pe Carmen. Pentru ca s-a mintit s-a ajuns aici. Trebuie sa stie adevarul.
-Ai dreptate. Si mie trebuie sa-mi povestesti ce s-a intamplat pana la marea descoperire de azi.
-Am sa-ti povestesc.
-Eu vreau sa vad ce e in cutie aia... pe langa poze, desigur, a spus Robert.
-Tu cred ca primesti pedeapsa, i-a spus Emilia lui Robert. Si dupa poate te uiti si la poze.
-Eu as vrea sa reveniti, dracului la subiect!, a spus Nicholas. Ce s-a intamplat?!
-Bine, bine! Am vazut-o pe J.A., am spus eu.
Ethan a venit si mi-a pus o mana pe frunte.
-Ciudat... febra n-ai.
-N-am febra!, m-am rastit eu. Spun adevarul. Intreaba-i!
Am aratat catre Carmen si Robert. Ei mi-au dat dreptate printr-o miscare a capului.
-Dar e imposibil! Am fost acolo cand... Am fost la inmormantare!, a spus Ethan.
-La fel si eu. Si acolo a fost si Emilia, a spus Nicholas.
-Inseamna ca n-ati fost la inmormantarea care trebuia, am spus eu.
-Nicholas... ia-le sange si trimite la laborator.
-Am inteles.
Nicholas s-a executat.
-Ce?!, s-a revoltat Carmen. Acum crezi ca sunt drogata sau beata?! Atunci cum explici cutia asta plina de poze?
-Nu iubito, dar daca chiar e adevarat... vreau sa ma asigur ca nu v-a pus nimic in bautura sau mancare. O cred in stare.
-Of...
N-a mai spus nimic. Doar si-a intins mana catre Nicholas, care si-a facut treaba. La fel am facut si noi.
Dupa ce Emilia ne-a hranit si am ascuns cutia bine (pe care am hotarat sa o inspectam a doua zi), am mers si noi intr-un sfarsit la culcare. Nu prea aveam somn asa ca m-am intors catre Robert si l-am sarutat pe gat.
-Stii... toata lumea are treaba cu chestia asta, am spus eu.
-Invidiosi.
-De ce?
-Ca suntem tineri, frumosi si putem.
Am ras. Ii simteam greutatea si fierbinteala corpului peste al meu... dar imi placea.
Stateam toti sase in jurul cutiei. La un moment dat a sunat soneria si Nicholas s-a dus sa deschida. S-a intors cu un plic in mane.
-Acum sa vedem daca ati fost sau nu cuminti aseara, a spus el.
A deschis plicul si s-a uitat atent pe foile care erau acolo.
-Erau in stare perfecta, a spus Nicholas uitandu-se catre Ethan. Fara droguri, fara acool si fara altceva. Curati, curati.
-Foarte bine, a spus Ethan. Acum sa vedem ce avem aici. Tara, te rog... e a ta.
M-am executat rapid si am deschis cutia. Erau o gramada de albume cu poze acolo. Am stat vreo cateva ore si le-am intors pe toate partile, dar nu am gasit nimic. Erau poze vechi in care nu stiam cine e, poze cu mine cand eram foarte micuta, poze cu mama si Carmen, cu Chris. Dar nu era nimic altceva. Nici un indiciu. M-am uitat catre Robert.
-Stii cand Chris a spus ca se uita des peste poze? Sigur J.A. nu a scris pe spate, asa cum obisnuia.
-Dar atunci?, a intrebat el. Trebuie sa fie ceva.
-Da, a spus si Carmen. Trebuie. Dar unde?
Atunci Emilia s-a ridicat de pe jos si a dat din greseala cu piciorul in cutie. A sunat de parca s-a miscat ceva... dar nu mai era nimic in cutie. M-am uitat la Emilia dupa care m-am repezit la cutie. Am mai miscat-o putin si chiar suna ceva acolo. Atunci mi-am dat seama. Era o cutie cu fund dublu. Trebuia sa recunosc ca era destul de ingenios. Am luat singurul caiet gros care era acolo, legat frumos cu sfoara si am inceput sa-l rasfoiesc.
-Spune si ce scrie acolo!, am auzit-o pe Carmen spunand dupa o buna bucata de timp. Stam aici ca pe ace!
-Pai... nu e prea mult. Nu e tot. Incepe de cand a intrat Chris in viata ei si continua pana cand s-au mutat in Barcelona. Nu prea mult. Se pare ca ea ii e datoare lui. In fine... Si mai scrie aici asa
"Nu-mi pare deloc rau. O meritau.Toti cei care m-au cunoscut si acum cersesc la coltul strazii, au meritat-o. Mi-au ruinat si omorat familia. Dar ce face Chris... nu.. nu pot sa..."
-Mai departe nu scrie... Niciodata nu mi-ai spus cum au murit bunicii mei, i-am spus lui Carmen.
-Nici eu nu stiu. Eram mica... vreo 10-11 ani. Stiu ca intr-o seara J.A. a venit la mine in camera a impachetat tot si am plecat. Niciodata nu a vrut sa-mi spuna ce s-a intamplat. Nici pana in ziua de azi nu stiu ce a fost acolo... Nici macar nu stiu cum si cu ce m-a crescut. Mereu am avut ce mi-a trebuit si ce mi-am dorit.
M-am intors catre Ethan.
-Si tu ce ai de spus?, am intrebat eu.
-Eu...
Dar chiar atunci a picat, din caiet, o poza, asa ca i-am facut semn cu mana sa taca. Poza infatisa un barbat care arata destul de bine. Am intors-o pe spate, din obisnuinta. Si bun obicei mai aveam. Am inceput sa citesc.
"Daca citesti asta, inseamna ca stii ca sunt in viata. Si stiu ca ai multe intrebari. Si stiu si care e cea mai importanta. Raspunsul e: traieste. Tatal tau traieste, scumpo! "I-am intins poza lui Carmen.
Tulip
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu