Apus

-O sa dispari la apus, din nou?, a intrebat el trist. Ca si ieri? Ca si toata saptamana?
-Normal. Doar asa se intampla in basme...
-Suntem in lumea reala.
-Nu, scumpule. Esti pe malul marii. Aici nimic nu e real...
-Crezi?
-Sunt sigura. Uita-te la mine. Crezi ca eu sunt reala?
-As vrea...
-Asa e. Asa trebuie sa fie.
Si-a pus mainile in jurul meu si m-a strans tare. Aproape ca nu mai aveam aer. S-a uitat fix in ochii mei.
-Pai uite ca de data asta nu te voi lasa sa mi dispari. Daca pleci, ma iei cu tine.
-Stii ca nu pot...
-Atunci nu pleci. Uite ce frumoasa e marea! As putea sa stau aici o vesnicie!
-N-ai atata timp la dispozitie, am spus eu.
-Poate ca voi avea.
-Traim dupa soare, iubim dupa luna si...
-Murim dupa timp?, m-a intrerupt el.
-Pai tu ce crezi?
-Ca deja apusul a trecut si vad stelele, iar tu n-ai disparut.
-Orice minune tine trei zile, am spus eu zambind.
-Poate ca asta va tine mai mult. Sunt sigur ca va tine mai mult. Trebuie sa tina mai mult.

Tulip