vineri, 26 august 2011

Capitolul 30

Dupa poze, a urmat petrecerea, care era in aer liber. Soarele stralucea pe cer, era cald si frumos si toata lumea era fericita si fara griji, ma rog... aproape toata lumea. Am ras bine cand Ethan a tras jos cu dintii jartiera lui Carmen. In rest totul a decurs normal, chiar daca am stat mereu cu ochii-n patru. La un moment dat, Carmen m-a chemat la ea.
-Acum vom avea acea discutie.
Mi-am dat ochii peste cap.
-Acult.
-Stiu ca stii tot ce trebuie sa stii, dar sper ca macar va protejati. Sunt prea tanara sa am nepotei. Si tu esti prea tanara.
-Carmen! Eu si cu Robert n-am ajuns la acel nivel al relatiei..
-Dar era sa ajungeti...
-Ce?
-Am vorbit cu Emilia.
Mi-a revenit in minte scena in care Robert ma lipea de perete si parintii lui Robert au intrat peste noi.
-Mda...
-Bun.
-Acum ca ai aflat ca nu vei avea nepotei prea curand, sunt libera?
-Da scumpo.
 Dupa ce s-a terminat totul, i-am condus pe Carmen si Ethan la aeroport. Carmen a spus ca Ethan nu a vrut sa spuna unde o duce in luna de miere. Chiar inaite sa plece mi-a soptit ceva la ureche. Am zambit si m-am uitat catre Robert.
A doua zi ne-am facut si noi bagajele, dar avem avion doar seara, asa ca am vizitat putin Parisul. Robert a vrut neaparat sa mearga cu metroul, sa guste din braza aceea mucegaita si puturoasa a lor impreuna cu coniac si sa manance croissanturi. Asa ca am facut si astea.

Cand am ajuns acasa m-am trantit in pat si am adormit instant. Cand m-am trezit, simteam cum stomacul meu cere mancare. Dupa ce am fost la baie, m-am lasat ghidata de mirosul de sunca prajita si cafea din bucatarie. Robert era deja acolo si manca. Am salutat si m-am asezat si eu la masa. Doar eu si Robert aveam niste fete adormite, in schimb Nicholas cu Emilia isi tot aruncau priviri si zambete. M-am uitat intrebatoare la Robert, dar el a ridicat din umeri. Pana la urma nu m-am mai putut abtine si am intrebat, normal.
-Emilia, Nicholas aveti ceva sa ne spuneti?
-Beti-va linistiti cafeaua si dupa aceea vorbim, a spus Emilia.
Eu si Robert am dat cafeaua pe gat, intr-o secunda.
-Gata, am terminat. Acum sa auzim, am spus eu.
-Ok. Le spun eu, sau le spui tu?, a intrebat Nicholas.
-Eu zic sa-i ducem mai intai afara, a raspuns Emilia.
-Ne dati afara?, a intrebat Robert.
Mi-am dat ochii peste cap si l-am luat de mana.
-Taci si hai, i-am spus eu.
-Stiti, e o surpriza. Pentru amandoi, a spus Emilia.
Am iesit afara inca nedumerita.
-Motocicleta!, a tipat Robert. Oh, iti multumesc atat de mult! A luat-o pe Emilia in brate.
-Chiar ca iti multumim.  Ne era cam dor de ea. M-am dus si eu s-o imbratisez.
-A fost cu ajutorul lui Ethan, dar m-am gandit ca v-ar prinde bine.
Normal ca era cu ajutorul lui Ethan. Deja ma intrebam daca nu e un fel de... zeu, sau ceva de genul. Robert pornise deja motorul, iar eu eram in spatele lui, pe motocicleta.
-Chiar foarte bine. Sa nu ne asteptati, a spus Robert.

Goneam pe un fel de drum de munte. Simteam viteaza si iubeam asta. Iubeam sa simt din nou asta. Am oprit intr-un fel de poienita si am inceput sa ne plimbam. Am intrat intr-o padure, unde am gasit si cateva fragute, iar cand am iesit din ea, am dat de o privelijte minunata. Vedeam lumea de sus. Ne-am asezat pentru a admira.
-Iti dai seama ca noi suntem inca in pijama? 
M-am uitat la pantalonii mei scurti si am inceput sa rad.
-Da. 
-Stii... oare noi o sa avem ce au avut Ethan si Carmen?
-Te referi la evenimentele din noaptea nuntii?, am intrebat eu zambind. Tot ce-i posibil, adica o relatie se bazeaza si pe asta.
-Nu ma refeream la noaptea nuntii. Ma refeream la, stii tu... verighete si rochii...
-Nu!, l-am intrerupt eu.
-Ce?
-Nu, nici gand.
-Credeam ca-ti place.
-Imi place sa particip, nu sa fiu eu personajul principal.
-Chiar, ai vorbit cu Carmen despre...?
Mi-am adus aminte ce mi-a soptit Carmen si l-am lovit usor peste umar.
-Trebuie sa ma obisnuiesc cu asta, a spus el
-Da, am vorbit si a fost... ciudat.
-Te cred, sincer. 
-Stii ma gandeam ce s-a intamplat cu mediile noastre, doar am plecat cu doua saptamani inainte sa se termine scoala.
-Ar trebui sa sunam, sa vedem, a spus el...
-Da, cand ajungem acasa.
Mi-am lasat capul pe umarul lui si l-am lasat sa ma ia in brate. Era relaxant. Ca si cum tot rauul de pana acum nu s-ar fi intamplat.
-Ah, ce draguti sunteti impreuna! N-am ce spune! Mi se face greata!
M-am uitat la fata oribila a Leahei si nu-mi venea sa cred.

Tulip

Un comentariu:

Ne gasesti si pe Twitter: Tulip si Sunshine si Facebook