Recomadare: Bon Jovi - You Give Love A Bad Name

Sunshine

Ce inseamna scoala in ziua de azi?

-profa de muzica vine si iti pune manele la ora (am patit-o pe pielea mea)
-in calitate de elev cat si de profesor, stii ca acolo sus (la minister) cineva isi bate joc de tine
-elevii te considera profesor bun si ajungi favoritul lor daca dai note pe caiet, permiti copiatul, pierzi teste si te doare in cot de ei si de cultura pe care o au
-ca si elev inveti tot ce vrei si ce nu vrei, iar la unele materii, toatea astea la nivel de facultate
-ai ore de dirigentie la 7 dimineata
-stai cate 7-8 ore la scoala
-ai colegi care care trag draperia ca sa nu le intre soarele in ochi si stau cu neoanele aprinse ziua in amiaza mare (asta e de la Sunshine)
-ai colegi care la desen intreaba ce e curcubeul, iar la romana nici nu au auzit de Caragiale
-stii ca la olimpiade si concursuri supravegheaza numai nebuni
-daca vrei sa-ti spui opinia, ti se spune stai jos si sa taci pe motiv ca jignesti profesorul, pe scurt n-ai dreptul la opinie
-cel putin odata ai avut un prof/profa care a venit la ora si ti-a spus ca esti tampit
-daca mergi la meditatii la profesorul de la clasa, ai media asigurata
-profii vin la tine in pauze si iti spun cu tigara in gura ca tu nu ai voie sa fumezi (nu asa faci educatie)
-daca copilul e analfabet, nu e problema ca doar trece clasa si isi mai ia si bacu'
-la religie esti obligat sa spui rugaciunea si la inceput si la sfarsit de ora, iar profa iti spune ca nu poate sa faca nimic cu tine pana nu citesti Biblia
-profesorul iti "rapeste" pauza pentru ca nu termina de predat
-ai colegi care nu si-au facut tema de la inceputul anului si dupaia spun ca nu inteleg ce spune profesorul la clasa (da' nici nu-i intereseaza)
-auzi profesori la care "limbu' roman" lasa de dorit (si pe asta am patit-o)
-cand ajungi la scoala, toata lumea copiaza teme, asa ca... te apuci si tu de treaba
-cica invatamantul (pana in a XI-a) e pe gratis...

Si sunt sigura ca mai sunt o gramada. Daca mai gasiti ceva lasati un comentariu. :)

Tulip

Capitolul 4

Primele capitole le gasiti aici.

Am auzit clopotelul care anunta inceperea orei. Am inchis cartea, Leah si-a terminat cafeaua si am pornit catre clasa. Ca de obicei, profesorul de arte intarzia, iar in clasa era ceva de nedescris... Pe usa a intrat o femeie, cam la 50 de ani, mica de statura, imbracata toata in negru, mai putin camasa care era alba, iar parul il avea strans intr-un coc.

-Buna. Eu sunt noua voastra profesoara de arte. Ma numesc Rene Miller. Anul acesta vom...

Nici nu o mai ascultam. Deja imi era antipatica. Parca avea ceva infipt undeva. M-am intors catre Leah.

-Unde e domnul Garcia?

-Cica a fugit cu o pictorita.

Am ramas muta. Era prea mare coincidenta! Matusa mea era pictorita...

-Si stii cumva din intamplare cum o cheama pe pictorita?

-Da. Ca pe opera lui Bizet... Carmen.

In mod normal as fi ramas uimita doar o data, dar de data asta eram de doua ori mai uimita. Unu pentru ca Leah stia cine e Bizet si ce a compus, poate ca nu e chiar acea fata superficiala si doi pentru ca stia absolut tot ce se intampla in acest oras... de la cea mai generala situatie la cele mai neimportante detalii.

-De unde stii?

-Conteaza? Important e ca stiu.

In momentul acela profesoara a venit si a trantint un manual de banca mea. Am tresarit.

-Aveti ceva de impartasit si clasei?

Am incercat sa raspund in cea mai mare scarba.

-Nu doamna profesoara, era ceva privat adica nu va intereseaza pe dumneavoastra.

Atunci s-a sunat si am plecat. Tocmai reusisem sa-mi pun in cap o scorpie.

Am ajuns acasa, am mancat, am facut un dus, am facut teme, am schimbat doua vorbe cu Robert (de notat ca a fost discutie normala si nu cearta). Si brusc mi-am dat seama ca s-a intunecat. Asa ca m-am pregatit de culcare si m-am bagat in pat. Am tresarit. Se auzea ceva din pod si nu erau sunete de soricei sau altceva. Erau sunete de... pasi?! Imi inghetase sangele in vene. M-am ridicat, am aprins lampa de pe noptiera si am luat de dupa dulap bata de baseball, primita de la tatal meu cand aveam 3 anisori.

Am urcat scarile si am deschis usa de la pod. O mare de lumina m-a luat pe sus. Deci cineva e aici... sau a fost. Am intrat incet incercand sa nu fac zgomot. Podul era plin de mobila veche, dar superba si tablouri si cutii probabil ramase de la fostul proprietar, dar din cate stiam casa nu a mai fost locuita de ani... zeci de ani. Un singur lucru mi-a atras atentia in mod specil. Era un fel de carte deschisa aruncata pe jos... Am lasat bata si m-am dus sa o ridic. Era un jurnal... Si avea si initiale :A.E.

Am stins lumina si am coborat. Eram prea fermecata de acele pagini ca sa ma mai si gandesc ca eu chiar eram in pericol! M-am pus in pat si am inceput sa citesc:

        17 martie 1835

                  Azi am fost din nou la ea si....

Tulip

Prea puţin. . .

 

Azi am fost pusă într-o situaţie destul de dificilă. La ora de română am citit Prima Epistolă către Corinteni, după care ni s-a cerut să scriem noi înşine o definiţie a dragostei. Buun..., mi-am spus. Asta nu o să fie greu. Pur şi simplu scriu ceva á la Sunshine şi e în regulă... 
Dar, când m-am văzut în faţa foii albe, pur şi simplu m-am intimidat. Parcă mă făceam mică, mică şi foaia se tooot mărea... 
Ce să scriu? Cum poţi să scrii o definiţie a dragostei? Chiar există aşa ceva? M-am uitat prin clasă ca să-mi văd toţi colegii scriind de zor. Atunci trebuie să fie uşor. Trebuie să ştiu ce să scriu, nu? Dacă lor le e aşa de uşor, mie de ce nu mi-ar putea fi? 
Aşadar, am hotărât să mai fac un pas... Lunându-mi inima în dinţi, mi-am scos stiloul din penar. După vreun alt minut am reuşit chiar să-i dau capacul jos. 
Bine, deja devenea ridiol. Cum să nu pot să scriu ceva despre o temă care este atât de mult dezbătută? O temă care apare în orice carte sau film, în majoritatea poeziilor, pieselor de teatru,...
Îmi veneau în minte zeci de cuvinte, dar care pur şi simplu nu voiau să se aşeze în propoziţii, fraze... Alergau, săreau, iar eu nu reueam nicicum să le prind şi să le aranjez... 
 INFINIT                          ÎNTUNERIC                                 SUFLET                                  INIMĂ                                                
                 LUMINĂ                                    SPERANŢĂ                                   TIMP               
 CLIPĂ                                MAGIE                                      REALITATE                          FARMEC
                    VEŞNICIE                                ÎNCREDERE                                 REALITATE 
IMPERFECŢIUNE            AMĂRĂCIUNE                               FERICIRE                               
                        BANAL                                   CHEIE                                   PUTERE        
PREZENT                    VIS                SURÂS             CĂDERE           PRIVIRE                     DORINŢE
                     IMPOSIBIL                        TRECUT                                     ADÂNC                  
TRANDAFIR                      DESTIN                             UMBRĂ                                   PERFECŢIUNE                                                                                                                                                          ÎNĂLŢARE           TU             NEÎNCREDERE                   PIERDERE        ...            


Erau mult, mult prea multe. Şi totuşi, nu erau nici pe de parte atâtea câte îmi trebuiau mie. Aveam nevoie de atât de mult, şi totuşi atât de puţin pentru a explica cum este cel mai important simţământ dintre toate. 


E imposibil! M-am dat bătută, spunând că nu pot explica prin cuvinte ceva ce atât de complicat... 
Am reuşit, în cele din urmă, să scriu câteva rânduri doar pentru că profesoara a spus că vrea să audă ce a scris fiecare dintre noi. Totuşi, nu o să vă spun ce am scris pentru că nu sunt tocmai mulţumită de acele rânduri  şi pentru că încă nu mi-am dat seama cum să explic prin cuvinte aşa ceva. Poate când voi afla. . . 


Sunshine

Scriu

-De ce faci asta?

-Pentru ca imi place...

-Iti place?! Nici macar n-ai talent pentru asa ceva, nu te pricepi deloc!

Minunat. Macar eu faceam ceva pentru ca imi placea si nu pentru ca eram obligata.

-Conteaza daca am talent sau nu?! Ma simt bine pentru ca imi place, pentru ca doar asa pot fi eu.

-Si? Celor din jur poate nu le place...

-Daca nu le place, asta e. Eu o fac pentru mine, nu pentru altii. Ce conteaza daca celor din jur nu le place?! Importan e ca ma simt eu bine, ca pot crea ceva ce e doar al meu. O lume in care eu fac regulile, o lume mai buna decat cea reala. Asta e frumusetea imaginatiei... poti face ce vrei cu ea daca stii sa o folosesti. Din pacate, tu care nu ma intelegi, n-ai cum sa ajungi aici...

-Si daca imi voi crea si eu o lume a mea?

-Ca sa faci asta trebuie sa iubesti, sa-ti placa... Adica sa faci ceva si din placere si sa te descoperi pe tine...

Incercati sa va traiti viata din placere si nu din obligatie. E atat de important!

Tulip

Recomandare:Bon Jovi - Bed of roses

Saptamana aceasta:

Tulip

10 lucruri pe care le iubim

Provocare primită de la Pavel Ionut. Acum să vedem ce iese :D

Tulip:

1.Scrisul, pentru că pot să fiu eu.

2.Cafeaua sau ceaiul, pentru că îmi place să trăiesc dimineaţa cu ochii deschişi.

3.Vinul fiert... mai e nevoie să spun ceva?!

4.Caietul cu notiţe, pentru ca mereu am câte o idee în cap.

5.Cărţile, fără ele nu cred că aş fi ajuns aici.

6.Blogul, pentru că îmi ne place şi pentru că din cauza lui ne-am maturizat şi copilărit în acelaşi timp.

7.Muzica, pentru că mă inspiră.
8.Contul de Twitter, cunoscătorii ştiu de ce :D

9.Ciocolata albă, pentru că... Aici nu ştiu, pur si simplu îmi place.

10.Vara, pentru că e vacanţa :))

Sunshine:

(nu în această ordine neapărat)

1. Scrisul, pentru că îmi dă posibilitatea să creez lumi mai bune...
2. Blogul, pentru că e ceva făcut de noi, ceva pentru care muncim zi de zi, ceva care - sperăm- vă face să zâmbiti după o zi nasoală.
3. Tenisul (măcar să mă uit dacă tot nu pot juca...:)), pentru că îmi plac jucătorii -în special Rafael Nadal...:)). Glumesc.
4. Lucrurile făcute manual, pentru că oamenii pun suflet în ceea ce fac cu plăcere.
5. Cărţile bune... preferată mea: Mîndrie si prejudecată de Jane Austen - o adevărată capodoperă.
6. Geografia, pentru că e cea mai interesantă materie.
7. Să mă trezesc înainte de răsăritul soarelui, vara.
8. Cuvîntul Păţăsti... dar cei care mă cunosc cred că s-au prins deja...:))
9. Toamna, pentru că oferă cele mai superbe peisaje.
10. Libelulele (habar nu am de ce îmi plac).



Chestia asta merge mai departe la.. cine doreşte :D

Capitolul 3

 M-am trezit în mijlocul nopţii, după un alt coşmar. De unde tot apăreau toate visele astea înfricoşătoare din ultima vreme? Oare chiar aveam un aşa subconştient ciudat? M-am uitat la ceas- 5 dimineaţă.
Aşadar, m-am ridicat din pat, mi-am pus un pahar cu apă şi - simţind că am nevoie de o gură de aer - am ieşit pe balcon.
- Ce matinală eşti azi!, mi-a spus Robert care, evident, era iar afară exact cînd eram si eu acolo.
- Mda... Dar tu ce faci aici, la ora asta?
- Oh... Pai am dat de cartea asta... din greseala, evident. Si...
- Vorbesti serios? Tu te-ai trezt la ora asta ca sa citesti?, am intrebat uimita.
- Nu m-am prea culcat... Dar... cam asa ceva.
Asta era putin ciudat. De fapt, era mai mult decat ciudat. Cum am mai spus, Robert nu era tocmai tipul baiatului care citeste... Oricum, nu aveam sa ma las impersionata, desi trebuia sa recunosc ca era putin ciudat. Imi aminteam de prima data cand il vazusem la scoala- pentru ca mergeam la acelasi liceu. Trecea pe hol si, in acel moment, toate fetele s-au intors inspre el, cu un ranjet idiot pe fata. Toate sperau ca el sa se uite la ele, dar in cele din urma s-a indreptat spre una care semana cu orice majoreta sefa din toate filmele americane. Era blonda, cu parul lung si perfect inins, imbracata... ei bine... cel putin era imbarcata, cu un zambet perfect repetat ore intregi in oglinda... Tipic, m-am gandit in acel moment. Acum, nu mai parea asa. Acum parea o cu totul alta lume aceea.
- Deci de ce te-ai trezit?
- Nu pui cam multe intrebari?
- E prima pe ziua de azi... Si ziua abia a inceput..., am spus.
- Deci nu o sa-mi raspunzi?
- Nici vorba.
In cele din urma m-am intors in casa si mi-am gasit de lucru pana a trebuit sa plec la scoala. Bieinteles, nu am dat   ochii cu Carmen pana atunci, avand in vedere ca pentru ea dimineata incepea la ora 12. Orele s-au scurs ataaat de greu. In general ma plictisea scoala, ma plictisea sa invat ori lucruri pe care deja le stiam, ori lucruri care nu aveau sa ma ajute deloc in viata. Oricum, am trecut din nou total neobservata pe langa ceilalti colegi, in afara de Leah, asadar nu a trebuit sa ma chinui prea mult cu conversatiile. Un lucru care mi s-a parut interesant a fost ca blonda lui Robert parea sa se inteleaga foarte bine cu multi alti baieti... Oricum, asta nu era treaba mea...
Am ajuns acasa, am intrat in bucatarie si am hotarat sa-mi pregatesc masa cand am observat o scrisoare...

Draga mea Tara,


Nu pot sa-ti spun cat de mult imi displace ca a trebuit sa plec asa. Oricum, dupa cat de bine o cunosti tu pe matusa ta nebuna, nu o sa te mire prea tare. 
Ieri am intalnit un tip caruia i-am aratat cateva dintre tablourile mele si care a parut extrem de incantat de opera mea. Mi-am propus sa merg cu el in Paris, si sa-mi aranjeze el un vernisaj. Sigura conditie era: trebuia sa plec in acea seara. Tipul e putin cam excentric si crede ca un artist adevarat trebuie sa fie spontan, sa accepte provocarile. 
Imi pare rau, nepoata draga, dar nu puteam rata sansa aceasta. Cand o sa citesti tu scrisoarea eu o sa fiu probabil deja in capitala dragostei. Nu-ti face griji pentru mine, sunt in regula. Si oricum ai fi mandra- tipul e suuuper dragut. O sa te sun maine sa-ti spun la ce adresa trebuie sa mai trimiti cateva dintre tablourile pe care nu le-am putut duce acum. 
Mancare, ca de obicei, nu este in frigider. Fa ce vrei. Da petreceri, cheama baieti la orice ore pe la tine... Oricum stiu ca nu ai atata curaj... 
A, da, era sa uit! Banii sunt sub fata de masa din sufragerie. O sa-ti mai trimit si eu. 
Inca o data, nu te supara pe mine. Aveam nevoie de o mica aventura. Stii si tu cum e in viata.... Patasti!


Matusa ta nebuna, 
                               Carmen
Super! Asta-i nebuna!


Sunshine

Lumină. . .

Mă uitam la el, la fiecare gest, la fiecare privire, la fiecare mişcare pe care o făcea şi ştiam un lucru...
- Încetează!
- De ce?, am întrebat. Nu am făcut nimic.
- Nu... De ce nu poţi sa înţelegi? Pur şi simplu nu poţi să-l ai.
- De ce nu? O să lupt dacă e nevoie...
- Ai totul. Totul. Dar tot nu te saturi...
- Păi atunci se pare că nu am chiar totul.
- Ba da. Ai tot ce-ţi trebuie şi încă mult, mult mai mult.
- Da. Dar eu vreau..., am protestat.
Nu înţelegeam ce era atît de rău la a-ţi dori mai mult. Faptul că aveam destul ca alţii să creadă că sunt mulţumită nu mă făcea neapărat să mă simt aşa...
- Pe el. Ştiu. De ce? Nu semănaţi. Nu v-aţi înţelege deloc.
- Minţi! Ne-am înţelege foarte bine...
- Ştii că nu e adevărat. E atît de diferit. În plus, pe tine oricine te invidiază...
- Asta nu e un motiv destul de bun ca să înceapă să nu mă mai intereseze.
- Ar trebui să fie. E bine să lupţi pentru ceea ce doreşti, pentru visurile în care crezi. Dar cînd asta deja începe să semene cu egoismul...
- Nu e egoism.
- Nu. E mîndrie. E singurul care practic nu îţi aparţine. Tocmai asta te atrage la el. Tocmai de asta ţi-l doreşti atît de mult.
- Nu!
- Ba da. Ştim amîndouă asta.
- Nu mă interesează! Nu o să mă mulţumesc doar cu atît. E ca şi cum aş avea... Luna. Dar eu îmi doresc Soarele.

- Eşti sigură de asta?
- Mai mult ca sigură.
- Doar... nu uita un lucru. Soarele nu mai lasă loc de altceva pe cer, pe cînd Luna le îngăduie şi stelelor să strălucească...

Sunshine

Pentru că lumina prea multă e ca umbra prea multă - nu te lasă să vezi. 

Recomandare:Savage Garden-To the moon and back

Recomandarea de sptamana aceasta: Savage Garden-To the moon and back. Sper sa va placa.:)

Tulip

Autobuzul

Linistita, cu mainile in buzunar si castile in urechi m-am urcat in bus. Vedeam pe fereastra cum toata lumea de afara se uita la mine ca si cum as fi fost nebuna. Nu intelegem de ce.

Am vazut un semn desenat pe unul dintre geamuri si am pasit incet catre el. Cand am vazut semnul de aproape am tresarit si m-am dat inapoi. Am inceput sa ma uit in jur si am observat ca soferul se uita viclean si zambind la mine.

Legenda locala spunea ca, in fiecare an, pe 11 februarie, un autobuz* straniu apare in statia din centrul orasului pentru “recolta”. Eu tocmai ma urcasem in el, din greseala. La naiba! Dar era doar o legenda, nu?! Incercam sa ma concentrez si sa-mi aduc aminte ce anume mai specifica legenda. Stiam ca sunt anumiti pasageri care nu dispar niciodata. Adica in fiecare an soferul si anumiti pasageri sunt aceasi. Stiam ca atunci cand li se face foame se ospateaza cu unul din pasagerii noi veniti. Si mai stiam ca in restul anului autobuzul dispare ca si nu ar fi existat niciodata. Nimeni nu l-a putut gasi vreodata si nici un pasager nu a putut povesti ce se intampla cu atobuzul pentru ca nu a supravietuit, iar cei care au supravietuit au devenir rai ca si restul. Deja simteam cum panica creste in mine, dar incercam sa raman cu mintea limpede. Lucru destul de imposibil. Inca se mai vedeau urme de sange pe pereti, din anii trecuti! Cine stie cate s-au intamplat acolo....

Am observat un buton rosu pe care scria “In caz de uragenta...”. Am ras. Sumbra comedie! Eram atat de tentata sa apas pe el sa vad ce se intampla, dar fix cand ma pregateam sa o fac, un cocosat a trecut pe langa mine si mi-a spus:

-Nu o face. Vei muri.

Si dus a fost. Atunci soferul a strigat:

-Baieti la masa! Si incepeti cu cei mai tineri! A ras.

Ce naiba?! Eu eram cea mai tanara de acolo! In momentul acela mi-am inchis ochii si speram ca vorba aia cu “daca iti doesti ceva cu adevarat, acel ceva se va intampla” sa fie adevarata. Eu doaream sa se deschida usile si sa o pot lua la fuga. Cand am deschis ochii...

Era doar un vis. Dar inima imi batea atat de tare incat statea sa sara din piept, iar din patul cald studiam intunericul pentru ca inca mai simteam frica in sange...

*Pentru cei care nu stiu, ambele forme autobus si autobuz sunt corecte (verificat cu dictionarul). Nu de alta, dar recent am avut o discutie pe tema asta.

Tulip

Capitolul 2

Am hotarat cu Sunshine ca vom posta capitolele vineri (asta intr-o pauza la scoala, dar asta e partea a doua). Si acum continuarea.

          Prima zi la noua scoala. A fost un dezastru, normal. Nu-mi prea place sa cunosc  persoane noi... Dar partea buna e ca am cunoscut-o pe Leah . Era cam de inaltimea mea cu parul negru si ochii albastri.  Aveam un sentiment ca se va lega o prietenie frumoasa. Dar cea mai interesanta ora (sau ciudata, depinde), de a zi, a fost cea de arte.
          Am ajuns in clasa si am inceput sa vorbesc cu Leah, pentru ca  era o harababura totala si nu aveam profesor. Iar apoi am vazut o silueta inalta si subtire intrand val-vartej in clasa, dar mai intai a avut grija sa se impiedice de pragul de la usa. Era imbracat intr-o pereche de blugi, avea un sacou  negru, iar la gat avea o esarfa atat de frumos colorata, iar la ochi o pereche de ochelari de soare si era nebarbierit... Dar tot nu arata a profesor normal.
         -Asta e proful nostru de arte? Am intrebat eu, putin nedumerita.
         Leah a ras si mi-a soptit.
        -Ethan Garcia pe numele lui. E ciudat nu? E asa e de vara trecuta.
        -Adica de acum un an?
        -Da.
        -Ce s-a intamplat?
        -E nebun. Dar inainte nu era. Vara trecuta, intr-o vineri seara, era la o cina romantica cu iubita sa in.. podul casei. Nimeni nu stie ce s-a intamplat, dar i-a murit in brate. De atunci in fiecare vineri seara, la ora 8 fix, incepe sa cante la pian, uitandu-se la portretul urias al iubitei sale, de pe perete... in pod, desigur. E ciudat. Oare de ce nu poate sa treaca peste?!
         -Asta e un fel de legenda? Inventata de voi? Sau...?
         -Partea cu pianul e adevarata. Daca treci pe acolo vineri seara il poti auzi.
         -Wow!
         Si asta a fost toata discutia pe acea tema. In rest ziua a trecut relativ repede, chiar daca nu a fost tocmai placuta.
        Am ajuns acasa, am mancat ceva, mi-am facut o cafea si am inceput sa analizez orarul de maine. Biologie, materie care pentru mine nu prea exista. Am cunoscut azi profesoara si m-a lasat cu un gust amar. Matematica. Aici mai mergea. Am inceput sa fac tema la matematica si dintr-o data am auzit de undeva Guns N' Roses. Am iesit, curioasa pe terasa sa vad de unde se aud acele acorduri de chitara, minunate. Am ramas muta. Era de la Robert, care era si el pe terasa, in bustul gol, cu o pereche de pantaloni negri pe el si... picta?! Serios?! Iti bati joc de mine?! Cum era posibil asa ceva?! Era in echipa de fotbal a scolii si nu arata ca si cum ar avea pic de cultura in el, pentru numele lui Dumnezeu! Era imposibil!
        -Oh! Dau mai incet daca te deranjeaza...
        -Nu, deloc! Chiar ador genul acesta de muzica.
        -Il adori din greseala cum am citit si eu acea carte din greseala?
        Radea de mine. Minunat.
        -Haha... Nu-i amuzant sa stii..
        Doar a ras si nu a mai spus nimic. A inceput sa faca din nou valuri de culori pe panza.
        Oare e posibil sa ma fi inselat in privinta lui? Probabil ca nu, sau...

Tulip

The eye of the storm

Era o agitaţie îngrozitoare. Toată lume striga, alerga, se grăbea undeva. Toată lumea era stresată, toată lumea avea ceva foarte important de făcut şi de spus. Mă simţeam copleşită de acea mare de oameni. . . Apoi mai aveam şi eu alte lucruri de făcut. Erau oameni care strigau la mine, care îmi cereau să mă grăbesc, să nu mai greşesc. . .

Viaţa noastră începe să semene tot mai mult cu o furtună. Ritmul vieţii devine tot mai alert, oamenii sunt tot mai grăbiţi şi mai agitaţi, nu mai avem timp să ne uităm în ochii celui cu care vorbim, toţi sunt mai mereu pe fugă, lucrurile cu adevărat importante sunt tot mai mult lăsate pe locul doi. . .  Într-o astfel de furtună trebuie neapărat să învăţăm ceva: cum să găsim un echilibru. Cum să ajungem în ochiul furtunii. . .
Odată descoperit acest echilibru vom redescoperi ce uşor e de fapt să dăruieşti un zâmbet, să  îţi regăseşti credinţa şi speranţa, ne vom da seama că este o greşeală să cauţi fericirea în lucruri materiale. . .
Când toţi cei din jurul nostru se află într-o continuă alergare, bineînţeles că suntem şi noi forţaţi să ne grăbim. Mai mult, suntem obligaţi să fim puternici ca să supravietuim. Visele noastre sunt tot mai usor de atins, dar totodată par atat de departe.
Toate noile tehnologii care apar, toate obiectele pe care ni le dorim atat de mult par sa fie făcute tocmai pentru a separa oamenii, pentru a-i îndeparta unul de celălalt.
Vă recomand, de exemplu, o carte pe care am citit-o recent: Fahrenheit 451. Este o carte scrisă prin 1950, cu un subiect extrem de interesant. Este vorba de o societate futuristă în care viaţa oamenilor (comparativ cu cea a oamenilor de pe vreme cand a fost scrisă) este extrem de diferita. In acea lume supratehnologizată carţile sunt în totalitate interzise, iar pompierii au rolul de a gasi şi distruge orice carte. Bineinteles exista caţiva intelectuali care se opun, ascunzând în casele lor câteva volume, dar care în cele din urma, dacă sunt prinşi, vor fi omorâţi, fiind consideraţi nebuni. În schimb, oamenii normali îşi petrec timpul cu totul altfel. Li se pare ciudat când apare o fata care le spune că ei îi plac plimbările în aer liber, îi place să simtă ploaia pe piele, îi plac păpădiile... În fiecare casă exista o cameră care avea, în loc de pereţi nişte ecrane imense, asemănătoare cu televizoarele cu plasmă din zilele noastre. Oamenii îşi petreceau majoritatea zilei în acea cameră, vorbind cu nişte imagini. Acea cameră se numea familia.
Fără nicio exagerare o să spun că, deşi în anii 50 acea carte era considerată un SF, în zilele noastre începe să semene tot mai mult cu realitatea ...

Sunshine

The wise man said just walk this way
To the dawn of the light [...]
The wise man said just find your place
In the eye of the storm

                                            Scorpions, Send Me An Angel

Recomandare: Scorpions - Lorelei

Sunshine

Apus

Tulip

Muzica

            Azi vom vorbi despre muzică (adică eu o să srcriu si voi o sa citiţi). Muzica în opinia mea, desigur.
            Cum spunea Caragiale? Că "Muzica iaste aceea care ne gâdila în mod plăcut urechea...". Măi, eu nu ştiu cum e pentru voi, dar pentru mine, muzica din ziua de azi numai plăcuta nu e. Cred că pot să-i număr pe degetele de la o mână pe ăia care îmi place să-i ascult si cântă de doar 2-3 ani. Adică aceia care chiar au voce şi ştiu cum să facă muzică. Şi sunt foarte revoltată. Zilele acestea am auzit un interviu cu Andreea Banică, şi după aceea am fost şi mai revoltată, iar ca urmare scriu acum asta. Lasând la o parte faptul ca a spus de 15 ori că vrea să trăiască într-o ţară în care câinii să nu-şi mai facă nevoile pe stradă si ca "limbu' român" la ea lasă de dorit, a spus nişte chestii, care mie, personal nu mi-au plăcut. A spus că vrea să fie ca o "mare" vedetă de la noi. N-am să-i spun numele, dar vă spun ca incepe cu litera "i" şi este urmată de doi "n". Cred că v-aţi prins de cine este vorba. A spus că vrea să fie ca ea, pentru că oriunde mergi în lume o auzi. Ceea ce traieşte "marea vedeta" in momentul de faţa se numeste succes de moment. După ce nu o să mai poată da cu "curu' în populaţie" (vorba cuiva), nu o să mai ştie nici naiba de ea. Aşa că, de ce ar vrea sa ajungă ca ea? De asemenea nu înţeleg de ce fetele de 15 ani vor sa fie ca ea, dar asta e altă poveste. Plus că i-a apărut si copia blonda.
           În concluzie, prefer să-mi ascult vechiturile decat pe "marii artişti" ai momentului.
          Şi recomandarea de saptămâna asta:

Tulip

Dorinta

Inainte de a citi ce e scris mai jos, sa va spun ceva. Povestea nu e a mea, eu doar am avut un grija de aspectul ei. Tot ce este scris mai jos e real, iar autorul a decis sa ramana anonim. Sper sa va placa.
P.S. Si sper ca anonimul nostru sa vina cu continuarea, pentru ca eu una sunt tare curioasa!

Cand am intrat pe usa bibliotecii si te-am zarit simteam cum inima vrea sa-mi iasa din piept, eram coplesit de emotii, nu mai puteam nici macar sa respir. Mi-am facut un pic de curaj (daca pot sa spun asa), mi-am luat o carte si am inceput sa ma indrept incet, incet spre tine. La fiecare pas pe care il faceam simteam cum picioarele devin din ce in ce mai grele, parca aveam plumb in ele.

M-am apropiat de tine usor si te-am intrebat cu un o voce care tremura daca pot sa ma asez langa tine sa citesc. Tu plina de emotie si rosie in obraji mi-ai murmurat ca da. Timp de cateva minute am amutit si te priveam in toata splendoarea ta. Eram atat de timid! Insa intr-un final am reusit sa-mi fac curaj si sa te intreb ceva (nu-mi mai amintesc exact ce). Dupa ce am vorbit cateva minute, incepusem sa ne privim unul pe celalat cat se poate de timid, dar si intens in acelasi timp.

           Dupa ce am stat langa tine privindu-te ca un indragostit mai bine de o ora, am vazut ca vrei sa pleci, eram atat de trist si stiam ca trebuie sa fac ceva. Atunci, m-am ridicat de pe scaun, te-am luat de mana ta fina si gindasa si stiam ca nu e bine, dar nu ma puteam stapanii. Atunci te-am intreb daca vrei sa mergem undeva sa ne plimba, stiind ca adori plimbarile in aer liber .Tu mi-ai raspuns cu un glas cat se poate de timid ca da. Eram in al noulea cer! Mi-am luat geaca si ne-am plimbat destul de mult timp, insa pentru mine parea foarte putin. Simteam de parcea ne plimbam doar de un minut, desi ceasul imi indica ca era de mult trecut de ora 22.

          Vazand ca se face asa tarziu te-am intrebat daca vrei sa te conduc acasa, mi-ai spus ca nu te-ar deranja chiar deloc. In acea zi i-am multumit lui Dumnezeu din toata inima mea. Pe drum incepuse o furtuna destul de urata incat sa te sperie. M-ai intrebat daca pot sa stau la tine peste noapte, nu am vrut sa crezi ca sunt un golan si prima oara am zis ca nu pot, dar tu tot insistai sa raman, ca as avea unde sa dorm... Numai sa raman cu tine. Intr-un final am acceptat. De bucurie m-ai luat in brate, eram si fericit si jenat in acelasi timp.

          Cand am ajuns in casa m-ai dus in camera ta si mi-ai aratat canapeaua pe care urma sa-mi petrec noaptea. Am insistat, totusi, sa dormim in camere separate. Cu greu ai fost de acord cu mine. Dupa o ora, aud incet cum strigai dupa mine. Deschizand usa, te-am intrebat ce este. Tu m-ai rugat sa vin cu tine, dar ti-am spus de cateva ori ca nu pot. La un moment dat nu am mai suportat si am cedat.

          M-am asezat langa tine, dar la o distanta destul de mare. Am adormit. Dupa un timp m-am trezit din somn si eram cu fata spre tine. Te priveam cat de draguta si frumoasa erai. Si dintr-o data ai deschis ochii. Atunci mi-am luat inima in dinti si ti-am spus cat de draguta esti si cat de mult insemni pentru mine, ca mi-ai redat dragostea de viata, ca esti speranta mea si o Zeita cu chip de femeie pe acest pamant. Atunci m-ai luat in brate. Si am adormit asa.

         Dintr-o data m-am trezit. Era doar un vis?! Da, doar un vis... Abia asteptam noaptea, pentru a vedea continuarea...

Tulip

Curaj

Tulip

Capitolul 1

În primul rînd... să vă spun despre ce este vorba. Împreuna cu Tulip, ne-am gandit ca de acum înainte, pe lîngă postarile obişnuite, sa postam si un fel de „serial”. Astfel, în fiecare săptămîna o sa apară un „episod”. Ele vor fi scrise o data de Tulip, o data de mine. Deşi stilurile noastre sunt destul de diferite, sperăm ca va ieşi ceva bun. Cine ştie... poate tocmai diferenţele dintre noi vor face din aceasta poveste una interesantă. Pană una alta... sperăm sa va placă începutul.

P.S. Nu am hotarat o poveste propriu-zisa- pur si simplu vom vedea ce a scris cealaltă săptămînă trecută si vom continua cum credem noi...  A, da! Si nu avem încă un titlu, din moment ce nu ştim ce se va întîmpla pe parcursul povesti. . . 

Eram chiar în fata casei noi, care de afară părea imensă. Mătuşa a venit lîngă mine.

- E superbă, nu?

- Bineînţeles. Cum o să putem să întreţinem monstruozitatea asta de casă?

- Ne descurcăm noi... Suntem fete mari. Şi oricum, pare mare de aici, dar înăuntru nu e chiar asa.

Încă nu înţelegeam de ce trebuise să ne mutam si să ne luăm pe deasupra aşa ceva. Din moment ce eram doar noi două, nu prea vedeam cum o sa putem sa plătim toate cheltuielile doar din veniturile modeste ale mătuşii, care era pictorita. Probabil aveam sa mă angajez undeva în weekend-uri, dar nici asta nu ajuta prea mult. 
- Vino odată!, mi-a strigat mătuşa din prag.
Am intrat amîndouă într-un hol încăpător si luminos, care încă mirosea vag a vopsea proaspătă. O scară  albă ducea la etaj, pe care am urcat după ce am văzut tot parterul- format dintr-o bucătărie, un living, un spaţiu de luat masa, o mică  bibliotecă  cu şemineu si holul în care intrasem. La etaj erau trei dormitoare, o încăpere care avea să  serveasca drept atelier pentru Carmen si două băi. Dormitorul meu era superb, desi nu era foarte mare. Oricum, am trişat luîndu-l pe cel mai luminos, şi cel care avea baie proprie.  
- Tara! 
- Da?
- Cum a ajuns baia mea pe hol?
Deci se prinsese...
- Tu ai ales dormitorul acela...
- Tara, sunt foarte dezamagita! Ti-ai lăsa tu iubita mătuşă să  meargă atît pană la baie?
- Păţăşti!
Tocmai îmi admiram dormitorul cînd mi-am amintit de mica terasă spre care acesta avea ieşire, asa ca am ieşit sa o vad mai bine. Era superbă- avea loc pentru o masa si eventual un sezlong. Din moment ce mie îmi plăcea mai mult să stau afară, avea să fie locul în care să-mi petrec foarte mut timp. Casa vecinilor era mult mai aproape de a noastră decît credeam- terasa lor si cea pe care mă aflam atunci erau la o foarte mica distanţă. Dincolo de cealaltă balustradă era un băiat de vîrsta mea, ceva mai înalt decît bine. Era genul de băiat despre care majoritatea fetelor ar fi spus ca e perfect. Întocmai cei pe care eu nu îi suportam...
- Hei! Tocmai v-aţi mutat, nu?, m-a întrebat.
- Da...
- Bun venit! Eu sunt Robert.
- Încîntată..., am spus, deşi probabil nu prea păream aşa.
- Ciudat... Nu ştiu de ce, dar credeam ca îmi vei spune şi tu numele tău după asta.
- Tara.
- Drăguţ nume. Ca în... Pe aripile vîntului?
- Ai văzut filmul din greşeală?, am întrebat, deoarece tipul nu arăta ca şi cînd ar fi citit vreo carte în viaţa lui. 
- Surprinzător, am citit cartea. Din greşeală , bineînţeles. .
Nici cu asta, nici cu zambetul pe care îl afişa  tocmai cu acest scop nu reuşea să mă faca să fiu mai draguţa. Pur şi simplu mă enervau genul acesta de baieţi. Oricum, am intrat si am inceput, împreuna cu Carmen, să despachetam...


Sunshine

Jocuri de noroc

-Ce faci?

-Ma joc.

-Ce? Table?!

Persoana respectiva incepea sa ma ironize. Nu-mi placea.

-Nu, nu, nu... Pentru mine, miza e mult mai mare.

-Adica?

Bun. Insfarsit ii captam atentia. Era si timpul.

-Eu ma joc cu sentimentele si anii oamenilor.

A ras.

-Ce spui tu e imposibil.

-Traim intr-o lume in care totul e posibil, numai ca nu stim noi.

-Cum adica te joci?

Deci era curios.

-Oamenii vin si joaca aici pe ani. Daca castiga, viata i se lungeste cu numarul de ani pe care a pariat, iar daca pierde moare mai repede cu acelasi numar de ani. Simplu.

-Iar oamenii nu castiga niciodata, nu?

-Nu. Cartile sunt fermecate. Asa ca ei nu au cum sa castige. Iar eu raman cu o gramada de ani.

Ce ii spusesem acum nu era chiar adevarat. Daca dau de oameni cu extrem de mult har, se prea poate sa pierd... Dar asta mi s-a intamplat de doar doua ori in toata existenta mea. Si am destui ani in spate...

-Tu ramai cu anii... Adica traiesti vesnic, nu?

-Exact.

-Afacere profitabila..

-Mai mult decat profitabila, am spus eu zambind.

Am vazut ca vine urmatorul meu adversar. Se pune la masa, nerabdator. Eram pregatita sa-mi castig urmatorii 30 de ani de viata. 

Tulip

Filme

               Doar un film. Asta e totul, după părerea mea. Un film în care suntem şi actori, dar în special suntem regizori. Există un scenarist, de la care porneşte totul, care inventează personajele, care scrie povestea, care propune decorul, dar regizorul este cel care strigă Acţiune! El este cel care aranjează detaliile, care ia majoritatea deciziilor, care ajutat de alţii creează, care finisează personajele, care îşi creaza propriul univers. Astfel, fiecare dintre noi este regizorul propriului film, propriei lui vieţi.
              Desigur, în viaţă, toţi ne dorim să fim regizori... Oare aşa să fie? Totuşi, să fii regizor presupune responsabilitate, obligaţii faţă de cei din jur, dar în primul rând faţă de tine, să ştii sa obţii respectul celor din jur şi să ştii să te impui. Nu e uşor să fii regizor. Nu toată lumea trebuie să fie regizor... E nevoie şi de scenarişti şi actori şi aşa mai departe... Dar, totuşi regizorul ar fi un nimic fără aceşti "subordonaţi", ca să spun aşa....
             Şi, bineînţeles, pornind de la acest regizor, filmul poate fi genial sau de-a dreptul tâmpit. Depinde doar de cat îl duce mintea pe regizor. Uneori (în ziua de azi de foarte multe ori) regizorul ajunge regizor nu pentru că ar fi bun, ci pentru că a aruncat cu bani în stânga şi în dreapta, sau a plătit în natură, depinde după caz.
             De asemenea, regizorul, hotărăşte cine moare şi cine trăieşte. Mereu va muri cineva ca să trăiască altcineva. Credeţi ca îi e uşor regizorului? Eu nu prea.
             Eu încă nu m-am hotărât, dar dacă e să ajung regizor, atunci am de gând să-mi fac meseria cum trebuie, iar filmul meu o să fie genial. Iar dacă nu îmi voi face propriul film, atunci îmi voi căuta un regizor care ştiu că va reuşi să scoată filmul din banal. Voi fi acolo unde ştiu ca munca mea contează. Că nu-şi va bate nimeni joc.
            E greu să fii regizor, dar mai greu e să fii unul bun.

Tulip&Sunshine 

Recomandare: Mick Jagger - Angel in my Heart

O melodie superbă care, sper, vă va plăcea şi vouă:

Sunshine