Lumină. . .

Mă uitam la el, la fiecare gest, la fiecare privire, la fiecare mişcare pe care o făcea şi ştiam un lucru...
- Încetează!
- De ce?, am întrebat. Nu am făcut nimic.
- Nu... De ce nu poţi sa înţelegi? Pur şi simplu nu poţi să-l ai.
- De ce nu? O să lupt dacă e nevoie...
- Ai totul. Totul. Dar tot nu te saturi...
- Păi atunci se pare că nu am chiar totul.
- Ba da. Ai tot ce-ţi trebuie şi încă mult, mult mai mult.
- Da. Dar eu vreau..., am protestat.
Nu înţelegeam ce era atît de rău la a-ţi dori mai mult. Faptul că aveam destul ca alţii să creadă că sunt mulţumită nu mă făcea neapărat să mă simt aşa...
- Pe el. Ştiu. De ce? Nu semănaţi. Nu v-aţi înţelege deloc.
- Minţi! Ne-am înţelege foarte bine...
- Ştii că nu e adevărat. E atît de diferit. În plus, pe tine oricine te invidiază...
- Asta nu e un motiv destul de bun ca să înceapă să nu mă mai intereseze.
- Ar trebui să fie. E bine să lupţi pentru ceea ce doreşti, pentru visurile în care crezi. Dar cînd asta deja începe să semene cu egoismul...
- Nu e egoism.
- Nu. E mîndrie. E singurul care practic nu îţi aparţine. Tocmai asta te atrage la el. Tocmai de asta ţi-l doreşti atît de mult.
- Nu!
- Ba da. Ştim amîndouă asta.
- Nu mă interesează! Nu o să mă mulţumesc doar cu atît. E ca şi cum aş avea... Luna. Dar eu îmi doresc Soarele.

- Eşti sigură de asta?
- Mai mult ca sigură.
- Doar... nu uita un lucru. Soarele nu mai lasă loc de altceva pe cer, pe cînd Luna le îngăduie şi stelelor să strălucească...

Sunshine

Pentru că lumina prea multă e ca umbra prea multă - nu te lasă să vezi.