Primele capitole le gasiti aici.
Am auzit clopotelul care anunta inceperea orei. Am inchis cartea, Leah si-a terminat cafeaua si am pornit catre clasa. Ca de obicei, profesorul de arte intarzia, iar in clasa era ceva de nedescris... Pe usa a intrat o femeie, cam la 50 de ani, mica de statura, imbracata toata in negru, mai putin camasa care era alba, iar parul il avea strans intr-un coc.
-Buna. Eu sunt noua voastra profesoara de arte. Ma numesc Rene Miller. Anul acesta vom...
Nici nu o mai ascultam. Deja imi era antipatica. Parca avea ceva infipt undeva. M-am intors catre Leah.
-Unde e domnul Garcia?
-Cica a fugit cu o pictorita.
Am ramas muta. Era prea mare coincidenta! Matusa mea era pictorita...
-Si stii cumva din intamplare cum o cheama pe pictorita?
-Da. Ca pe opera lui Bizet... Carmen.
In mod normal as fi ramas uimita doar o data, dar de data asta eram de doua ori mai uimita. Unu pentru ca Leah stia cine e Bizet si ce a compus, poate ca nu e chiar acea fata superficiala si doi pentru ca stia absolut tot ce se intampla in acest oras... de la cea mai generala situatie la cele mai neimportante detalii.
-De unde stii?
-Conteaza? Important e ca stiu.
In momentul acela profesoara a venit si a trantint un manual de banca mea. Am tresarit.
-Aveti ceva de impartasit si clasei?
Am incercat sa raspund in cea mai mare scarba.
-Nu doamna profesoara, era ceva privat adica nu va intereseaza pe dumneavoastra.
Atunci s-a sunat si am plecat. Tocmai reusisem sa-mi pun in cap o scorpie.
Am ajuns acasa, am mancat, am facut un dus, am facut teme, am schimbat doua vorbe cu Robert (de notat ca a fost discutie normala si nu cearta). Si brusc mi-am dat seama ca s-a intunecat. Asa ca m-am pregatit de culcare si m-am bagat in pat. Am tresarit. Se auzea ceva din pod si nu erau sunete de soricei sau altceva. Erau sunete de... pasi?! Imi inghetase sangele in vene. M-am ridicat, am aprins lampa de pe noptiera si am luat de dupa dulap bata de baseball, primita de la tatal meu cand aveam 3 anisori.
Am urcat scarile si am deschis usa de la pod. O mare de lumina m-a luat pe sus. Deci cineva e aici... sau a fost. Am intrat incet incercand sa nu fac zgomot. Podul era plin de mobila veche, dar superba si tablouri si cutii probabil ramase de la fostul proprietar, dar din cate stiam casa nu a mai fost locuita de ani... zeci de ani. Un singur lucru mi-a atras atentia in mod specil. Era un fel de carte deschisa aruncata pe jos... Am lasat bata si m-am dus sa o ridic. Era un jurnal... Si avea si initiale :A.E.
Am stins lumina si am coborat. Eram prea fermecata de acele pagini ca sa ma mai si gandesc ca eu chiar eram in pericol! M-am pus in pat si am inceput sa citesc:
17 martie 1835
Azi am fost din nou la ea si....
Tulip
Frumos. Acum sa vedem cum continua Sunshine :)
RăspundețiȘtergereCu siguranta va fi ceva mare :))
RăspundețiȘtergereEu zic că e mai bine să nu aveţi mari aşteptări şi să vă bucuraţi de două ori mai mult dacă vă place ce o să scriu vineri, decât să aveţi şi să vă dezamăgesc...:)) (Sunshine)
RăspundețiȘtergere