joi, 10 februarie 2011

The eye of the storm

Era o agitaţie îngrozitoare. Toată lume striga, alerga, se grăbea undeva. Toată lumea era stresată, toată lumea avea ceva foarte important de făcut şi de spus. Mă simţeam copleşită de acea mare de oameni. . . Apoi mai aveam şi eu alte lucruri de făcut. Erau oameni care strigau la mine, care îmi cereau să mă grăbesc, să nu mai greşesc. . .

Viaţa noastră începe să semene tot mai mult cu o furtună. Ritmul vieţii devine tot mai alert, oamenii sunt tot mai grăbiţi şi mai agitaţi, nu mai avem timp să ne uităm în ochii celui cu care vorbim, toţi sunt mai mereu pe fugă, lucrurile cu adevărat importante sunt tot mai mult lăsate pe locul doi. . .  Într-o astfel de furtună trebuie neapărat să învăţăm ceva: cum să găsim un echilibru. Cum să ajungem în ochiul furtunii. . .
Odată descoperit acest echilibru vom redescoperi ce uşor e de fapt să dăruieşti un zâmbet, să  îţi regăseşti credinţa şi speranţa, ne vom da seama că este o greşeală să cauţi fericirea în lucruri materiale. . .
Când toţi cei din jurul nostru se află într-o continuă alergare, bineînţeles că suntem şi noi forţaţi să ne grăbim. Mai mult, suntem obligaţi să fim puternici ca să supravietuim. Visele noastre sunt tot mai usor de atins, dar totodată par atat de departe.
Toate noile tehnologii care apar, toate obiectele pe care ni le dorim atat de mult par sa fie făcute tocmai pentru a separa oamenii, pentru a-i îndeparta unul de celălalt.
Vă recomand, de exemplu, o carte pe care am citit-o recent: Fahrenheit 451. Este o carte scrisă prin 1950, cu un subiect extrem de interesant. Este vorba de o societate futuristă în care viaţa oamenilor (comparativ cu cea a oamenilor de pe vreme cand a fost scrisă) este extrem de diferita. In acea lume supratehnologizată carţile sunt în totalitate interzise, iar pompierii au rolul de a gasi şi distruge orice carte. Bineinteles exista caţiva intelectuali care se opun, ascunzând în casele lor câteva volume, dar care în cele din urma, dacă sunt prinşi, vor fi omorâţi, fiind consideraţi nebuni. În schimb, oamenii normali îşi petrec timpul cu totul altfel. Li se pare ciudat când apare o fata care le spune că ei îi plac plimbările în aer liber, îi place să simtă ploaia pe piele, îi plac păpădiile... În fiecare casă exista o cameră care avea, în loc de pereţi nişte ecrane imense, asemănătoare cu televizoarele cu plasmă din zilele noastre. Oamenii îşi petreceau majoritatea zilei în acea cameră, vorbind cu nişte imagini. Acea cameră se numea familia.
Fără nicio exagerare o să spun că, deşi în anii 50 acea carte era considerată un SF, în zilele noastre începe să semene tot mai mult cu realitatea ...

Sunshine

The wise man said just walk this way
To the dawn of the light [...]

The wise man said just find your place
In the eye of the storm
                                            Scorpions, Send Me An Angel

5 comentarii:

  1. Interesanta cartea recomandata de tine. Am s-o caut si am s-o citesc. Sa stii ca suntem toti obositi de aceasta fuga zilnica. Am scris si eu chiar astazi despre "graba" noastra.
    http://viatanebuna.blogspot.com/2011/02/daca-am-fi-mai-calmi.html

    RăspundețiȘtergere
  2. Ne bucuram ca va place si pe tine Ionut ca te-am facut curios :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce e interesant la cartea asta, printre altele desigur, este anul in care a fost scrisa!
    Si da, verusrile din melodia celor de la Scorpions ca si melodia in sine, super de tot.

    RăspundețiȘtergere

Ne gasesti si pe Twitter: Tulip si Sunshine si Facebook