Capitolul 3

 M-am trezit în mijlocul nopţii, după un alt coşmar. De unde tot apăreau toate visele astea înfricoşătoare din ultima vreme? Oare chiar aveam un aşa subconştient ciudat? M-am uitat la ceas- 5 dimineaţă.
Aşadar, m-am ridicat din pat, mi-am pus un pahar cu apă şi - simţind că am nevoie de o gură de aer - am ieşit pe balcon.
- Ce matinală eşti azi!, mi-a spus Robert care, evident, era iar afară exact cînd eram si eu acolo.
- Mda... Dar tu ce faci aici, la ora asta?
- Oh... Pai am dat de cartea asta... din greseala, evident. Si...
- Vorbesti serios? Tu te-ai trezt la ora asta ca sa citesti?, am intrebat uimita.
- Nu m-am prea culcat... Dar... cam asa ceva.
Asta era putin ciudat. De fapt, era mai mult decat ciudat. Cum am mai spus, Robert nu era tocmai tipul baiatului care citeste... Oricum, nu aveam sa ma las impersionata, desi trebuia sa recunosc ca era putin ciudat. Imi aminteam de prima data cand il vazusem la scoala- pentru ca mergeam la acelasi liceu. Trecea pe hol si, in acel moment, toate fetele s-au intors inspre el, cu un ranjet idiot pe fata. Toate sperau ca el sa se uite la ele, dar in cele din urma s-a indreptat spre una care semana cu orice majoreta sefa din toate filmele americane. Era blonda, cu parul lung si perfect inins, imbracata... ei bine... cel putin era imbarcata, cu un zambet perfect repetat ore intregi in oglinda... Tipic, m-am gandit in acel moment. Acum, nu mai parea asa. Acum parea o cu totul alta lume aceea.
- Deci de ce te-ai trezit?
- Nu pui cam multe intrebari?
- E prima pe ziua de azi... Si ziua abia a inceput..., am spus.
- Deci nu o sa-mi raspunzi?
- Nici vorba.
In cele din urma m-am intors in casa si mi-am gasit de lucru pana a trebuit sa plec la scoala. Bieinteles, nu am dat   ochii cu Carmen pana atunci, avand in vedere ca pentru ea dimineata incepea la ora 12. Orele s-au scurs ataaat de greu. In general ma plictisea scoala, ma plictisea sa invat ori lucruri pe care deja le stiam, ori lucruri care nu aveau sa ma ajute deloc in viata. Oricum, am trecut din nou total neobservata pe langa ceilalti colegi, in afara de Leah, asadar nu a trebuit sa ma chinui prea mult cu conversatiile. Un lucru care mi s-a parut interesant a fost ca blonda lui Robert parea sa se inteleaga foarte bine cu multi alti baieti... Oricum, asta nu era treaba mea...
Am ajuns acasa, am intrat in bucatarie si am hotarat sa-mi pregatesc masa cand am observat o scrisoare...

Draga mea Tara,


Nu pot sa-ti spun cat de mult imi displace ca a trebuit sa plec asa. Oricum, dupa cat de bine o cunosti tu pe matusa ta nebuna, nu o sa te mire prea tare. 
Ieri am intalnit un tip caruia i-am aratat cateva dintre tablourile mele si care a parut extrem de incantat de opera mea. Mi-am propus sa merg cu el in Paris, si sa-mi aranjeze el un vernisaj. Sigura conditie era: trebuia sa plec in acea seara. Tipul e putin cam excentric si crede ca un artist adevarat trebuie sa fie spontan, sa accepte provocarile. 
Imi pare rau, nepoata draga, dar nu puteam rata sansa aceasta. Cand o sa citesti tu scrisoarea eu o sa fiu probabil deja in capitala dragostei. Nu-ti face griji pentru mine, sunt in regula. Si oricum ai fi mandra- tipul e suuuper dragut. O sa te sun maine sa-ti spun la ce adresa trebuie sa mai trimiti cateva dintre tablourile pe care nu le-am putut duce acum. 
Mancare, ca de obicei, nu este in frigider. Fa ce vrei. Da petreceri, cheama baieti la orice ore pe la tine... Oricum stiu ca nu ai atata curaj... 
A, da, era sa uit! Banii sunt sub fata de masa din sufragerie. O sa-ti mai trimit si eu. 
Inca o data, nu te supara pe mine. Aveam nevoie de o mica aventura. Stii si tu cum e in viata.... Patasti!


Matusa ta nebuna, 
                               Carmen
Super! Asta-i nebuna!


Sunshine