Capitolul 8

-Tara... Vad ca ai gasit pe cine sa-ti tina companie. S-a uitat zambind catre Robert, iar apoi si-a apropiat buzele de urechea mea. E dragut, sa stii.

M-am uitat urat la ea, dupa care am intrebat:

-Cine vrea prajituri?

-Le-ai facut, pana la urma?!

-Da. Si, dupa cum vezi, bucataria nu trebuie renovata dupa ce am gatit.

-Incredibil! Sper ca sunt si comestibile.

-Nu mai rade si mananca.

Am pus pe masa o farfurie cu prajiturele glazurate in ciocolata si date prin cocos. Dupa 5 minute nici macar firimituri nu mai ramasesera.

-Deci... cat timp aveti de gand sa stati pe aici?

-Nu prea mut. Plecam cam intr-o ora.

-Aha. Am inteles.

-Deci... Tara, Robert, spuneti-mi cum e noua profesoara de arte. Va place?

-E un adevarat dezastru.

-Auch!

-Gata! Noi plecam!

Carmen era deja in picioare si isi lua geanta.

-Deja?!

-Da. Ai grija de tine, scumpo.

-Ok. Calatorie placuta.

Dupa ce am inchis usa, am oftat si m-am uitat la Robert.

-Si acum ce facem?

-Pai mai intai sa-ti spun de mica discutie pe care am avut-o cu profesorul pana tu si matusa ta v-ati dus sa aduceti niste pahare cu suc.

-Ascult.

-L-am intrebat daca nu cumva i se pare ca, matusa ta, Carmen seamana cu cineva.

-Ce?! Am facut ochii mari. Si? Ce a spus?

-Ca nu.

-De ce ar minti?

-Nu stiu.

-E atat de ciudat. Plus ca mai e si acel jurnal... de ce e semnat A.E. si nu cu “N”, initiala lui Nicholas?

-N-ai vrea sa ne pregatim totusi de scoala? Mai e un pic si incepe...

-Desigur, dar mai intai... Cafea?

-Chiar am nevoie de una, asa ca nu am sa te refuz. I-am zambit si m-am dus sa fac cafeaua.

Saptamana a trecut repede si a venit ziua de vineri. Trebuia sa ma intalnesc cu Leah in Parcul Central, asa ca am luat-o pe scurtatura... pe langa casa profesorului. Chiar cand treceam pe langa ea, am auzit o muzica incantatoare de pian. Nu credeam ca asa ceva e posibil. Dar apoi... Profesorul nu era cu Carmen? Mi-am scos telefonul din buzunar si mi-am sunat matusa.

-Salut, Tara. E vreo problema?

-Nu. Profesorul e cu tine?

-Da. De ce?

-Atat vroiam sa stiu. Multumesc. Si am inchis.

Urmatorul numar era a lui Robert.

-Hei, Robert. Unde esti?

-Ma indrept catre parc.

-Zi-mi te rog ca ai luat-o pe scurtatura!

-Da... De ce?

-Sunt in fata casei profesorului. Grabeste-te.

Pana cand a venit Robert, doar am stat si am ascultat muzica... Era clar ca venea din casa, plus ca se vedea pe micul gemulet lumina aprinsa... Oare cine...

-Hei.. Credeam ca profesorul e cu Carmen...

-E cu Carmen. Tocmai mi-a confirmat asta.

-Si atunci?

-Nu stiu. Crezi ca ar trebui sa..

Brusc muzica sa oprit, dar lumina de la gemulet era in continuare aprinsa.

-Hai! Intram.

-Esti nebuna. Cred ca tocmai deaia te ascult.

Am zambit. In doua minute eram deja sus.

-Lumina nu era cumva aprinsa.?

-Ba da!

M-am uitat in camera. Era goala. Ca si cum nu ar fi trecut nimeni pe acolo.

-Ce naiba?!

Tulip