vineri, 25 martie 2011

Capitolul 8

-Tara... Vad ca ai gasit pe cine sa-ti tina companie. S-a uitat zambind catre Robert, iar apoi si-a apropiat buzele de urechea mea. E dragut, sa stii.
M-am uitat urat la ea, dupa care am intrebat:
-Cine vrea prajituri?
-Le-ai facut, pana la urma?!
-Da. Si, dupa cum vezi, bucataria nu trebuie renovata dupa ce am gatit.
-Incredibil! Sper ca sunt si comestibile.
-Nu mai rade si mananca.
Am pus pe masa o farfurie cu prajiturele glazurate in ciocolata si date prin cocos. Dupa 5 minute nici macar firimituri nu mai ramasesera.
-Deci... cat timp aveti de gand sa stati pe aici?
-Nu prea mut. Plecam cam intr-o ora.
-Aha. Am inteles.
-Deci... Tara, Robert, spuneti-mi cum e noua profesoara de arte. Va place?
-E un adevarat dezastru.
-Auch!
-Gata! Noi plecam!
Carmen era deja in picioare si isi lua geanta.
-Deja?!
-Da. Ai grija de tine, scumpo.
-Ok. Calatorie placuta.
Dupa ce am inchis usa, am oftat si m-am uitat la Robert.
-Si acum ce facem?
-Pai mai intai sa-ti spun de mica discutie pe care am avut-o cu profesorul pana tu si matusa ta v-ati dus sa aduceti niste pahare cu suc.
-Ascult.
-L-am intrebat daca nu cumva i se pare ca, matusa ta, Carmen seamana cu cineva.
-Ce?! Am facut ochii mari. Si? Ce a spus?
-Ca nu.
-De ce ar minti?
-Nu stiu.
-E atat de ciudat. Plus ca mai e si acel jurnal... de ce e semnat A.E. si nu cu “N”, initiala lui Nicholas?
-N-ai vrea sa ne pregatim totusi de scoala? Mai e un pic si incepe...
-Desigur, dar mai intai... Cafea?
-Chiar am nevoie de una, asa ca nu am sa te refuz. I-am zambit si m-am dus sa fac cafeaua.
Saptamana a trecut repede si a venit ziua de vineri. Trebuia sa ma intalnesc cu Leah in Parcul Central, asa ca am luat-o pe scurtatura... pe langa casa profesorului. Chiar cand treceam pe langa ea, am auzit o muzica incantatoare de pian. Nu credeam ca asa ceva e posibil. Dar apoi... Profesorul nu era cu Carmen? Mi-am scos telefonul din buzunar si mi-am sunat matusa.
-Salut, Tara. E vreo problema?
-Nu. Profesorul e cu tine?
-Da. De ce?
-Atat vroiam sa stiu. Multumesc. Si am inchis.
Urmatorul numar era a lui Robert.
-Hei, Robert. Unde esti?
-Ma indrept catre parc.
-Zi-mi te rog ca ai luat-o pe scurtatura!
-Da... De ce?
-Sunt in fata casei profesorului. Grabeste-te.
Pana cand a venit Robert, doar am stat si am ascultat muzica... Era clar ca venea din casa, plus ca se vedea pe micul gemulet lumina aprinsa... Oare cine...
-Hei.. Credeam ca profesorul e cu Carmen...
-E cu Carmen. Tocmai mi-a confirmat asta.
-Si atunci?
-Nu stiu. Crezi ca ar trebui sa..
Brusc muzica sa oprit, dar lumina de la gemulet era in continuare aprinsa.
-Hai! Intram.
-Esti nebuna. Cred ca tocmai deaia te ascult.
Am zambit. In doua minute eram deja sus.
-Lumina nu era cumva aprinsa.?
-Ba da!
M-am uitat in camera. Era goala. Ca si cum nu ar fi trecut nimeni pe acolo.
-Ce naiba?!

Tulip

2 comentarii:

Ne gasesti si pe Twitter: Tulip si Sunshine si Facebook