Praf

Nu ar fi trebuit sa ma mut. In fiecare vineri noapte la ora 11:30 se aud din pivnita casei niste plansete de copila. Trebuia sa fac ceva... Deja de doua luni, de cand m-am mutat tot asa e... in fiecare vineri.

Am stat un pic si m-am gandit la ce stiam pana in momentul respectiv. Stiam ca din toti cei care au locuit in casa, doar unul a supravietuit, iar acum e intr-un spital de nebuni. Stiam si legenda locala. Cu mult timp in urma, in casa, locuia o fetita care era abuzata de tatal ei. Mama ei murise la nastere. Intr-o noapte de vineri, fetita n-a mai suportat si a murit. Se spune ca inca pazeste casa si ii atrage pe proprietari in pivnita cu plansetul ei. Era un fel de test de autocontrol. Trebuia sa-ti controlezi curiozitatea.

Eu vroiam sa trec testul, asa ca m-am apucat de scris. Trebuia sa uit. Mi-am luat o foaie si stiloul si dupa ce am facut pima litera, au inceput sa apara pe foaie, din senin, alte litere. Eram terifiata! Pe foaie scria doar: Fugi! In acel moment mi-a sarit tandara. Ce naiba?! Nu exista fantome! Atunci mi-am luat lanterna din sertarul de bucatarie si m-am repezit in pivnita. Am zambit. De ce? Pentru ca ma mutasem aici in speranta unui nou inceput. Inceputul sfarsitului se pare.

Am deschis usa incet. Scartaia ingrozitor! Daca supravietuiesc am sa ma ocup de problema cu scartaitul. Deci sa nu uit. Am indreptat lanterna catre scarile care duceau in pivnita. Aratau cam putrezite si erau... zgariate. Ca si cum cineva s-a chinuit din rasputeri sa iasa de acolo in timp ce era tras in jos. Minunat. Asta chiar imi era de ajutor.

Am coborat incet scarile si normal ca la un moment dat m-am impiedicat. Cand am ajuns jos, am cautat dupa un intrerupator. Era lipit de peretele din dreapta. Am apasta si dintr-o data totul s-a luminat. Bine. Nu foarte tare pentru ca era genul acela de bec care atrana de un fir din tavan si era acoperit de praf. M-am uitat un pic pe peretele cu intrerupatorul. Ceva mi-a atras atentia. Erau niste pete de... sange. Era si mai incurajator.

Erau multe cutii, dar nu asta mi-a atras atentia, ci un medalion care stralucea in lumina slaba, la cativa pasi in fata mea. Pe cand sa ma aplec sa-l iau, am auzit pe cineva plangand in spatele meu. Pentru o clipa am ramas nemiscata. Dar doar pentru o clipa. M-am intors incet, iar acolo era... o fetita cu pielea alba ca laptele imbracata intr-o rochita de culoare rosu aprins. Fiecare lacrima care atingea pamantul se transforma in aburi si scotea un sunet ciudat. Am auzit ceva ciudat in spatele meu, dar imi era frica sa-mi iau ochii de la fetita. In acel moment fetita si-a ridicat mana drepata si imi arata ceva care era in spatele meu. Ceva imi spunea ca era important, asa ca m-am intors. Un barbat, intre doua varste, la fel de alb ca si fetita tinea un topor indreptat spre mine. M-am tras repede. Atunci fetita a pocnit din degete si parca timpul s-a oprit.

-Ti-am spus sa fugi. Nu stiu de ce voi oamenii sunteti asa incapatanati. Fugi. Acum.

-Stai! Pentru ceilalti n-a fost asa. Adica ei n-au supravietuit.

-In afara de unul.

-Da, dar nu a fost ca pentru mine. De ce eu?

-Poate ai sa intelegi mai tarziu. Pentru unele lucruri e nevoie de rabdare si imaginatie. Acum fugi.

N-am mai spus nimic, dar stiam ca nu voi mai fi aceeasi. Si totusi... Mi-am imaginat cat de greu trebuia sa fie pentru acel spirit... Ea vroia doar sa faca bine si toata legenda dadea vina pe ea. Si cu toate astea nu se lasa. Ar fi putut sa renunte, dar n-a facut-o.  

Tulip