Trecutul. . .

Am zâmbit ironic.
- Tu chiar credeai că o să te urmez ca oarbă, oriunde?
- Nu, dar..., a spus. Dezamăgirea din glasul lui m-a făcut să nu mai fiu chiar atât de dură şi ironică.
- Îmi pare rău. Dar te-am avetrizat. Aşa sunt eu. E ... ca o boală fără  leac.
- Ştiu. Totuşi, credeam că e diferit pentru tine de data asta. Că dacă sunt eu...
- ... aici, o să mă convingi să rămân. Nu pot. Nu pot să stau prea mult timp în acelaşi loc.
- De ce ţi-e frică să te ataşezi de oameni sau de locuri?
- Nu mi-e frică. Nu mi-e frică de nimic...
- Ba da, de asta îţi este. Nu poţi să negi.
- Probabil că nu... Doar că... în cele din urmă toate te fac să suferi într-un fel sau altul. E mai sigur aşa, să nu mă ataşez prea tare de cineva. Doar dacă... poate vrei să vii cu mine...? Poate într-o zi chiar vei afla adevăratul motiv pentru care fug, m-am gândit.
- Ştii deja răspunsul meu. Nu vreau să distrug tot ceea ce am creat aici.
- Ştiu. De asta nu o să insist. Îmi pare rău. Dar sunt un fel de... nomad. Nu mă opresc niciodată. Când mă uit în oglindă, îmi amintesc de unde am plecat. Cicatricele îmi amintesc pe unde am trecut.
Nu spusesem des asta. Nu erau mulţi cei cărora chiar ţineam să le explic viaţa mea. Sau ceea ce voiam eu să creadă că e viaţa mea- ceea ce chiar şi eu începeam să cred uneori.
- Ştii, m-am gândit...
- Da?, am întrebat.
- E ceva în trecutul tău de care fugi continuu, dar de care nu poţi să scapi? E ăsta motivul pentru care alergi mereu dintr-un loc în altul, dar nu te opreşti niciodată? E ceva de care te temi sau poate... îţi e ruşine? Sau cineva?
S-a uitat la mine, aşteptând un răspuns. Totuşi, după un timp, privirea întrebătoare a dispărut. Tăcerea mea era un răspuns destul de bun. Dacă nu, răspunsul se afla cu siguranţă în ochii mei...
Mi-am luat valiza, m-am întors şi am plecat fără să privesc înapoi. Ştia.

Sunshine

I can't hide what I've done

Scars remind me just how far that I've come  

Gypsy, Shakira